Pe Nina am cunoscut-o acum mulți ani….. Genul acela de om care te face să îți deschizi larg brațele și sufletul știind că secretele tale sunt în siguranță și să strigi: de când te aștept!! Genul de om pentru care „îmi pasă” înseamnă blândețe, iar dorința ta se va transpune în ajutor necondiționat din partea celuilalt.
Era genul de fată care părea că nu se supără niciodată și că nu o deranjează nimic din ce se întâmplă. Nimic mai departe de adevăr: resimțea în sufletul ei toată răutatea, nepăsarea sau nedreptatea. Doar că nu reacționa, din prea mult bun simț și datorită unui caracter pe care nu l-ar fi putut schimba toate mările și oceanele care ar fi trecut peste ea. Se închidea în ea și suferea în tăcere.
Așa s-a întâmplat și atunci când a aflat că are o tumoare la cap. A simțit cum cade cerul pe ea la aflarea veștii, dar s-a ridicat singură și a început lupta cu boala. La vremea respectivă, avea un iubit, care o ceruse de soție și începuseră pregăturile de nuntă. Doar vestea bolii i-a oprit. Și toate s-au oprit. Doar timpul nu s-a oprit în loc, pentru că a început o luptă cu boala contra timpului care zbura.
Dar știti că iubirea nu este deloc oarbă, așa cum în mod greșit se tot afirmă. Este doar un mit pe care l-a demontat însăși iubitul ei care a fugit cât l-a ținut suflarea atunci când a dat cu ochii de primul obstacol: suferința! …. Iubirea nu este oarbă, pentru că ea ar trebui să vadă frumosul acolo unde el nu este….. Presupun că nu se gândise prea bine că urma să îi jure iubire veșnică, sprijin și ajutor la bine și la greu! Și greul venise înainte de jurăminte….Ar trebui actualizate și jurămintele astea, pentru că nu mai sunt deloc actuale…. „Până ce primul necaz ne va despărți”….așa ar trebui să sune….
Este adevărat și nu putem nega faptul că a ajutat-o cu bani pentru operație, apoi pentru o parte din tratamentul costisitor și lung care a urmat. Nina nu s-a plâns niciodată, nu l-a acuzat, nu l-a judecat, a îndurat, a luptat și a încercat să învingă boala. Și a învins-o…..dar doar pentru doi ani. Pentru că a boala a recidivat și Nina s-a stins în scurt timp….plecând la cele veșnice în frumoasa ei rochie de mireasă, în care n-a mai apucat să danseze „dansul mirilor” alături de alesul inimii ei.
Povestea este extrem de scurtă, dar nu trec multe zile la rând fără să îmi amintesc cuvintele ei: „lasă … știi că eu nu mă supăr niciodată…”
Atitudinea și povestea ei mi-au schimbat mult percepția asupra multor lucruri, dar mai ales asupra vieții….
Acum mă gândesc mai mult să citesc ceva, decât să dau importanță prafului neșters de două zile de pe mobilă sau celor două, trei lucruri înșirate prin casă. Ies mai des la film sau la teatru, mă plimb mai mult, iar dacă îmi place ceva, îmi cumpăr azi, pentru că mâine ar putea fi prea târziu. Dăruiesc mai mult și nu mai țin lucruri ani în șir în ideea că poate le voi folosi vreodată…. Nici nu îmi mai doresc să am „lucruri”….ci oameni și sentimente, trăiri și emoții pe care să le împărtășesc cu drag celor din jur.
Prietenii mei sunt mai importanți, dacă mă sună vreunul și vrea să ne vedem. Nu mai păstrez parfumurile scumpe pe care le am, pentru că este posibil ca mâine să nu mai simt aroma lor…
Expresiile de genul „într–o bună zi…” ori „nu acum„, „altă dată„, „mâine” sau „într–una din zilele următoare….” au dispărut din vocabularul meu. De ziua celor apropiați le fac cadou flori, dacă nu îmi permit să le iau ceva, sau măcar îi sun să le urez „la mulți ani”. Nu trimit mesaje reci pentru că vreau să le aud vocile bucuroase. Și mă bucur pentru reușitele lor din tot sufletul. Dar nu mai pun la suflet nimicuri și nu mai dau importanță bârfelor….
Acum citesc mai mult, savurez prăjitura sau înghețata mea favorită cu ochii închiși și pot să jur că are alt gust de fiecare dată, deși o fac după aceeași rețetă de ani buni, stau în balansoar și mă bucur de soare fără să îmi displacă cele câteva buruieni care au crescut în grădină, port haina cea nouă chiar dacă merg doar până la piață, râd mai mult și mă bucur de lucrurile mărunte din viața mea, dar extrem de importante. Nu mă mai deranjează fața de masă pătată cu vin roșu la petrecere, nici setul de pahare de cristal descompletat din neatenție…. Nu mă mai deranjează nici ploaia care îmi strică pantofii….
Am înțeles ca viața trebuie sa fie un cumul de experiențe prin care trebuie să treci bucurându-te de minunata călătorie pentru care ai primit biletul cadou și nu o luptă pentru a supraviețui sau vreo competiție stupidă între mine și ceilalți…
Nu știu ce ar fi făcut iubitul Ninei, dacă ar fi fost căsătoriți sau dacă nu s-ar fi întâmplat, ori dacă ar fi știut că mâine nu va mai fi….
Dar eu nu vreau să știu că nu mi-am sunat prietena ca să o întreb ce mai face, pentru că aveam de gând să o sun „într–o zi….”
Sau să îi spun „Omuluimeu” că îl iubesc, pentru că i-aș fi spus oricum, dar „nu acum….” . Pentru că „mâine”, primul lui zâmbet ar putea să nu mai existe pentru a-mi lumina chipul în zori.
Ori să fac o bucurie cuiva, sau să zâmbesc pentru că nu aveam acum chef, ci doar „într-una din zilele următoare….”
Și asta, pentru că fiecare zi din viața mea este o ocazie deosebită! Dacă un lucru merită văzut, auzit sau făcut, atunci AZI este cea mai potrivită zi iar ACUM este cel mai potrivit moment în care vreau să fac, să simt, să aud sau să văd!
Acum încerc să nu rețin, să nu păstrez și să nu amân nimic din ceea ce, dacă aș împărtăși cu ceilalți, ar aduce râsete, bucurie, mângâiere, zâmbet sau fericire cuiva!!
Și fiecare zi este într-adevar DEOSEBITĂ!!! Un dar, un miracol de care vreau să mă bucur. Să râd cu lacrimi, să râd zgomotos, să mă bucur din plin!
Și știu că Nina mă vede de acolo, dintre îngeri, râde și îmi zice că sunt o „nebună simpatică”!
