Voi începe printr-o întrebare încuietoare: cine credeți că trebuie să facă primul pas pentru închegarea unei eventuale relații: „cine se cade” sau „cine apucă”? Evident, în discuția noastră „cine se cade” este bărbatul, pentru că așa suntem noi educați, atât cei de modă veche cât și cei educați de cei de modă veche, iar „cine apucă” este personajul mai nou apărut în discuție, putând fi chiar și femeia scăpată de prejudecăți, emancipată și dispusă să își asume inițiativa. Și consecințele ei, evident…
Și totuși, nouă femeilor în marea noastră majoritate, ne place să ni se facă avansuri, pentru că ni se pare nouă că ne avantajează toată povestea asta cu „bărbatul face primul pas” iar femeia acceptă, refuză sau se fofilează până se hotărăște ce vrea….
Deși știu că sunt și femei cu inițiativă care fac ele primul pas, am să vorbesc totuși în numele unei anumite majorități a femeilor de orice vârstă, înălțime, statul social sau culoare a părului și am să încep prin a spune că mie mi-ar fi puțin pe dos toată povestea asta cu primul pas făcut de mine. Mi s-ar părea penibil să încep să îi fac ochi dulci unui bărbat, să îl sun, să îl aștept, să îl pândesc, să urzesc planuri, să debitez texte inteligente, să îl hăituiesc și, într-un final să îmi iau inima în dinți și să îl invit la vreo ciorbă de perișoare sau fresh de portocale. Eventual, cafea….
Nu vreau să fiu înțeleasă greșit: cine poate face cu nonșalanță primul pas să fie sănătoasă, că nu se supără nimeni… Și nici nu vreau să par că afișez vreo timiditate, prejudecată sau falsă pudoare… Doar că, mi-e teamă de penibil. Toată viața mi-a fost teamă să nu îmi fie percepute acțiunile, gesturile sau atitudinea drept penibile. Și mi s-ar părea penibil să insist pe lângă un bărbat ca să accepte o eventuală întâlnire și extrem de penibil ca să mă trezesc în situația ca el să mă refuze. Chiar și politicos…
De fapt, cred că nici nu aș ști ce să fac. Și mai cred că bărbații ar ști exact ce au de făcut în situația în care le place o femeie. Ei sunt programați genetic să fie vânători: unii își hăituiesc prada, alții o momesc, iar unora pur și simplu le face plăcere să vâneze așa, în general. Așadar, cine sunt eu ca să le stric plăcearea? Sau să le răpesc bucuria, siguranța de sine pe care le-o dă cucerirea unei femei? Ce drept am eu să le răpesc mândria aia pe care o resimt ei în orgoliul lor de masculi în teribilul moment în care ea zice „da”? Și cum rămâne cu misterul? Cum va fi interpretată disponibilitatea mea fățișă?
Mai mult, dacă aș insista și el ar accepta, mi s-ar părea că mi-a făcut o favoare, mai mult decât faptul că i-ar plăcea de mine, iar acest lucru mi s-ar părea mai umilitor decât dacă m-ar refuza. Iar dacă m-ar considera vreo disperată, atunci chiar că am dus penibilul până la cota lui de delir apoteotic!
Da, știu, unii ar spune că ar trebui să mă gândesc la un scenariu de genul: să presupunem că îți place un bărbat, intri în vorbă cu el, începe să îți placă, dar nu treceți dincolo de vorbe și timpul zboară. Tu îi zâmbești, glumești, vorbiți și atât…. Iar ție îți place în continuare de el, iar el în continuare nu face nimic. Ce faci? Nu lupți pentru ceea ce îți dorești? Răspuns: nu. Dacă i-am dat de înțeles că îl plac și rămânem la stadiul acesta, înseamnă că nu dorește el mai mult și atunci, mă întreb: cam care ar putea fi rațiunea conform căreia aș continua o discuție pe care să o transform într-un circ penibil? Sau, poate nu-l duce capul și în acest caz, chiar nu ar avea rost să-i desenez sau să îi explic mai pe îndelete…
Nope! Categoric: să facă el primul pas, să îmi arate că îi place de mine, să mă sune, să mă caute, să mă invite, să mă convingă, să inventeze scuze ca să intre în vorbă, să caute subiecte de discuție, să caute texte nemaiîntâlnite, să spună bancuri, să îmi aducă o floricică jumulită sau bomboane cu lichior, să mă cucerească și apoi fac și eu primul pas acceptând! Sau nu….
Nu știu câte dintre femei și-ar dori să facă ele primul pas sau câte dintre ele chiar fac acest lucru cu nonșalanță, dar cred că marea majoritate dintre femei își doresc un partener de viață și nu doar unul de sex. Dar, cum îl convingi că nu vrei doar sex în timp ce îi atragi atenția asupra ta?
În altă ordine de idei, dacă femeile sunt „de modă veche” gândind în acest mod, să nu îi excludem nici pe bărbați din rândul celor cu idei preconcepute! Mă întreb câți dintre ei ar considera de bun augur un râs zgomotos venind din partea unei femei ca să le atragă atenția, un dialog purtat pe un ton mai înalt ca femeia să fie auzită, un gest afectat pentru a ieși în evidență sau o femeie care le face cu ochiul în mod explicit ca să le atragă atenția? Câți dintre ei ar considera că femeia are intenții serioase și nu a iesit doar…la agățat?? Câți și-ar dori-o pentru o noapte și câți ar începe să își imagineze cum ar arăta împreună după douăzeci de ani de căsătorie? Câți dintre ei ar considera-o „dezinvoltă” și câți „tupeistă”? Câți ar eticheta-o drept „curajoasă” și câți drept „ușoară”? Câți ar considera „normală” situația și câți ar strâmba din nas? Sau poate nu, dar nici nu ar vrea să o mai vadă și a doua zi. Poate ar prefera nici să nu știe cum o cheamă, în definitiv ce importanță ar avea?
Așadar, să nu dăm vina doar pe prejudecățile unora sau pe concepțiile celorlalți, pe mituri sau pe educația rigidă și să nu uităm că suntem educați cu toții în aceeași societate de consum, care, după ce a trasat niște reguli, apoi ni le-a inoculat și nu în ultimul rând, ni le-a impus! Așa au apărut noțiuni de genul „bărbatul încearcă”, „femeia alege”…
Totuși, există anumite cutume împământenite și printre bărbați dar și printre femei, care ne dictează în subconștient ordinea în care vin anumite lucruri și, mai ales din partea cui. Nu putem schimba peste noapte programarea genetică a speciei noastre și nici nu putem reseta principiile nimănui.
Știu că viața bate filmul, realitatea bate teoria iar logica le bate pe toate, inclusiv pe neprevăzut, dar să nu exagerăm: viața este făcută numai într-un singur sens, iar în viață lucrurile o iau razna după imaginația fiecăruia, atunci când schimbăm rolurile!
Drept pentru care, pare a fi absolut firesc pentru bărbați să facă ei primul pas, iar pentru femei, primul lor pas ar fi să capete sensul de „accept” ! Iar dacă nu sunt dispuse să accepte, atunci să refuze.
Nu țineți locul ocupat degeaba, lumea-i plină de tot felul de nebuni frumoși cu inițiativă, dezinvoltură și, poate chiar viitor!
