Povestea unui copil

Maria era în clasa a patra când relațiile dintre părinții ei au început să scârțaie… La început, exact așa le-a și perceput, ca pe un scârțâit de ușă neunsă. Curând, însă, micile certuri dintre mama și tata s-au transformat din joacă în ceva serios, iar când s-au acutizat și-a dat seama că numai de bine nu era…

Deși majoritatea certurilor dintre părinți începeau de față cu ea, aceștia se mutau imediat în dormitor, unde continuau discuțiile aprinse, iar scandalul început din nimic se transforma în ceva din ce în ce mai serios.

Prin ușa întredeschisă, însă, copilul le vedea urmele proiectate pe perete……

La început, i se păru că umbra tatălui seamănă cu o pasăre mare, care dă din aripi amenințător către un fluture, pe care câteodată îl și atingea….. Apoi, peste câtva timp, umbra tatălui începu să se transforme într-un liliac imens, iar umbra mamei deveni o pană care se unduia…. După un timp însă, văzu în umbra tatălui un adevărat monstru, de care începu să îi fie din ce în ce mai teamă. Inima ei bătea să îi spargă pieptul de copil, de câte ori își auzea tatăl venind acasă….. Iar mama ei devenise ea însăși o umbră care plângea înăbușit aproape în fiecare noapte….

Când ajunse la liceu, părinții ei erau tot împreună, însă relațiile dintre ei nu se îmbunătățiseră în niciun fel, ba, mai mult, tatăl ajunsese alcoolic, iar mama supraviețuia calvarului doar cu susținerea familiei ei și cu speranța că Maria va termina în curând școala și va ajunge să se întrețină singură.

Maria învăța foarte bine la școală, așa că ajunse la un liceu foarte bun, unde își făcu repede o prietenă, pe Ioana, care povestea vrute și nevrute despre părinți, rude, prieteni, foști colegi de școală… Maria asculta poveștile Ioanei, care provenea dintr-o familie bună, încercând să îi facă față turuielii. Într-o zi, însă, in toiul unei discuții, Ioana o întrebă brusc pe Maria: „Păi, și taică-tu ce face?”

Maria rămase blocată! Își dădu seama că în poveștile ei era prezentă numai mama ei, iar tatăl lipsea cu desăvârșire…. Se gândi brusc la faptul că, dacă îi va spune adevărul, poate Ioana nu îi va înțelege povestea și că va începe să o ocolească, apoi va afla întreaga clasă și poate va fi marginalizată… Și îi plăcea mult Ioana, cu felul ei nebunesc de a vedea totul și cu stilul ei plin de viață! Era exteriorizarea a tot ceea ce ea ar fi vrut să facă sau să spună, însă nu putea…..

Din acea zi începu să îl includă și pe tatăl ei în povestiri, așa cum i-ar fi plăcut să se și întâmple în realitate…..Alese, așadar o cale de a face față situației ciudate în care se găsea…

Dar, într-o bună zi, când se întoarse acasă de la liceu, Maria descuie ușa casei și primul lucru pe care îl văzu a fost mama ei căzută pe hol, cu o mână întinsă spre telefonul de la care nu mi apucase să sune…. Sună ea la salvare. Apoi și-a amintit doar că niște oameni au intrat pe ușă și au întrebat-o ce s-a întâmplat. Eforturile lor de a-i salva mama au fost în zadar, deși s-au chinuit aproape o oră…. Pentru mama ei însă, povestea unei vieți chinuite „de dragul copilului” luase sfârșit.

Nu a mai apucat să își vada fata devenind un medic pediatru bun nu doar profesional, dar și ca om!

Firul poveștii se termină aici, deși povestea nu se termină….. Pot doar să vă mai spun că Maria nu s-a căsătorit niciodată și nici nu a avut copii. Cel puțin, nu până acum…

Nu știu câți dintre cei care citesc această poveste au copii sau câți vor avea, însă, poate ar fi bine să o citiți împreună cu partenerul vostru de viață. Și asta pentru ca, în cazul în care unul dintre voi se va gândi să ridice măcar tonul la celălalt în prezența copilului, să se gândească mai întâi dacă vrea ca umbra lui proiectată pe perete să îl determine pe copilul vostru să ia decizia de a se proteja de necazuri „absentând” de la „meseria” de părinte!

Cu toții am fost copii și știm că, în mintea unui copil totul se amplifică: zgomotele sunt mai puternice, țipetele sunt mai ascuțite, umbrele sunt mai negre, frica este mai mare, bătăile inimii sunt mai puternice, iar tristețea este mai acută….iar dragostea părintească nu poate fi suplinită de nimeni și nimic: nici de cadouri, nici de dulciuri, nici de jocuri, nici de bani, nici de telefoane sau de tablete cumpărate inutil!

Gândiți-vă doar la faptul că nicio psihoterapie nu îți poate transforma umbrele monștrilor de pe pereți în zâne bune sau feți frumoși și niciun psiholog nu te poate convinge că ție nu ți-a fost dat să ai o copilărie fericită!