Pe șleau, despre familia tradițională

Păi, așa cum tot auzim și cum suntem bombardați, despre familia mai mult sau mai puțin „tradițională” s-a tot vorbit. Și încă se vorbește. Frumoase vorbe, frumoase principii circulă prin diverse medii. Chiar astăzi am auzit o discuție despre familia tradițională.
Familia tradițională am zis? Dar, ce este aceea „familia tradițională”? În concepția multora dintre români (încă prea mulți, aș putea spune), familia tradițională este un fel de standard impus. De cele mai multe ori, ea este alcătuită din mama, tata și unul, cel mult doi copii. De regulă, ambii părinți muncesc, iar copii merg la școală și ajută la treburile casnice. Din ce în ce mai multe și mai grele. Ca să se obișnuiască și „ăsta micu'” cu responsabilitățile.

Dacă familia are mai mulți copii, atunci cei mai mari au grijă de cei mai mici. Conceptul „se cresc unii pe ceilalți” încă funcționează, caz în care mama stă acasă, fiind mai tot timpul gravidă. Există familii cu doisprezece, treisprezece sau chiar mai mulți copii care trăiesc și cresc împreună cu părinții lor în maxim trei camere. Și nici acelea nu sunt ale lor. Ori stau cu chirie pe undeva, ori vreo parohie le pune la dispoziție vreun spațiu care îi aparține. Nu știu ce viitor sau ce șanse de a reuși în viață pot avea acei copii…ori pleacă, ori pleacă. Altă șansă nu văd.
În familia tradițională românească, sticla de băutură, scandalurile și bătăile tatălui încă sunt la loc de cinste. Unii dintre voi, trecuți de patruzeci de ani, poate vă mai amintiți de cazurile din propriile familii sau din cele ale cunoscuților. Ei bine, încă sunt „tradiționale” astfel de practici.

Ei bine, violența în familie încă se practică. Încă sunt copii trimiși la muncă de mici, femei abuzate de proprii soți care n-au auzit că violul împotriva soției este incriminat penal și se pedepsește. Există femei bătute ani la rând care tac și rabdă „de dragul copiilor, ca să crească și ei cu un tată”. Care tată?! Un animal beat tot timpul, care aduce acasă ce-i rămâne după ce bea bine, adică niciun ban. Care refuză să îi cumpere copilului haine, motivat de faptul că, oricum, îi „vor rămâne mici” și nu îi răspunde la nicio întrebare care începe cu „tată, da’ de ce….” spunându-i copilului că va afla răspunsul „când va fi mare”….
Există femei abuzate care pleacă de acasă și solicită ajutor specializat abia după ce nu mai au nicio șansă, asta dacă nu apucă deja nemernicul să le împrăștie creierii pe pereți cu vreun pumn bine țintit….și, de regulă, au și copii. Astfel de femei, deși trec prin drame greu de imaginat, totuși, se tem de bruta agresoare, astfel că rămân în continuare lângă agresor, de teamă că, dacă alertează autoritățile, va fi mai rău. Mai rău? ….

Sunt familii din care fetele, ca să scape de bătăile tatălui pleacă și ajung, printr-o conjunctură nefericită, pe mâna altor netrebnici. Adică, în disperarea lor, ajung pe mâna unor traficanți de persoane care le vând sau le obligă să se prostitueze. Le iau de soții ca să nu pară că sunt exploatate și să dea o notă de aparentă legalitate afacerii și le fac un copil pe care îl cresc bunicii paterni, mama fiind în acest fel șantajată. Vrei să îți mai vezi copilul? Atunci taci și-nghite…. Și nu vorbesc de cele care se prostituează pentru că „așa vrea mușchii” lor! Vorbesc de cele care, la sfârșitul unei zile de „muncă”, nu numai că nu își mai simt unii mușchi, dar, brutele care le au în „custodie” le „frăgezesc” bine fiecare mușchi în fiecare seară, asta ca să nu uite cine-i șefu’ și nu care cumva să le treacă prin minte să „evadeze” dintr-un astfel de „mariaj”….

Apoi, putem vorbi despre familia tradițională în care el și ea, adică soții, pleacă la muncă prin alte țări, iar copilul de trei, patru ani rămâne la bunicii care și-l dispută pe rând, când cei materni, când cei paterni. Apoi ei doi, părinții, se hotărăsc să divorțeze că, deh, plecați fiind au observat că lumea-i mult mai are decât o biată cutie de chibrituri și își dispută copilul ca pe o minge de fotbal într-un campionat mondial, iar în final, instanța trebuie să îi stabilească, totuși, bietului copil un domiciliu la unii dintre bunici, iar părinții pleacă din nou la muncă în alte țări. Ah, da, am uitat: vor veni o dată sau de două ori pe an în țară ca să vadă și copilul și, în rest, îi vor trimite vreo câteva pachete cu dulciuri… Dar dragostea, poveștile de seară și pupicii pe obrăjori cum îi vor trimite copilului?

Apoi, mai avem familia tradițională care-și educă spartan copiii. Într-o astfel de familie, discuțiile cu copilul de genul „despre sex”, „menstruație” sau „epilare” sunt tabu. Eventual, părinții descoperă și ei religia și biserica undeva după vârsta de patruzeci de ani și îi duc și pe copii. Pe sus, că ei, săracii nu sunt obișnuiți de mici cu slujba de duminică. Iar expresia „faci așa pentru că așa zic io” este foarte tradițională.

Ei bine, mai avem și o altfel de familie tradițională, și anume cea în care ești învățat să zici „săru’ mâna” tuturor vecinilor, în schimb, mama și tata uită să te educe să nu arunci ambalaje pe stradă, să nu vorbești ca surdu’ la doișpe noaptea, să nu pui manele la maxim în fiecare weekend, să nu scuipi. Cu alte cuvinte, să nu deranjezi și să nu superi pe nimeni. Noo…da’ știi să zici „săru’ mâna”. Halal educație…

Pe de altă parte, există familii care sunt atât de sărace, încât nu au posibilități să își crească copiii într-un mediu decent. Există copii care nu sunt educați de părinții lor, pentru că nici ei nu sunt educați, la rândul lor. Există tinere care se spală pe cap o dată pe săptămână și oameni maturi care nu fac duș zilnic. Și toată familia tradițională face baie doar sâmbăta. Tradițional.

În familia tradițională banii sunt numărați. Ei nu ajung niciodată pentru cărți, bilete la teatru de păpuși, tabere pentru copii, așa cum nici timpul părinților nu prea ajunge pentru plimbări în parc, povești, discuții cu copilul și observarea aptitudinilor sau înclinațiilor propriului copil.
Nu știu dacă pot ofta în scris, dar sper să descopăr o modalitate de-a o face…printre lacrimi de tristețe. Nici pe astea nu le pot reda în scris. Mai bine…
Familia tradițională? Sper să nu fie vorba despre ceea ce am descris eu, dar, într-un mod nefericit, cunosc și astfel de cazuri. Toate acestea sunt culese din viață și de prin instanțe.

Nu știu cum trebuie să arate familia tradițională sau cum arată ea în alte culturi. Știu un singur lucru: smacurile sau greșelile din orice fel de familie se pot schimba prin educație. Nu poți educa pe cineva dacă nu ești și tu, la rândul tău, educat. Tradiția este bună, nimic de zis. Dar, ce-ar fi să ne limităm doar la portul tradițional cu ia în prim plan, poveștile lui Creangă și Ispirescu, istoria, frumoasa nostră literatură, poeziile, dulcea limbă românească în dialect, nuanțe și bogăție de cuvinte, cutumele sau obiceiurile locului, mâncarea tradițională, dar și datinile și obiceiurile românilor începând cu sărbătorile și terminând cu nunțile, iar în rest, să lăsăm educația și civilizația să ne călăuzească în viață, să ne șlefuiască micile sau marile caractere și să dea o nouă conotație …familiei tradiționale?

Așadar, trăiască familia tradițională! Săru’ mâna!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here