Câți dintre noi mai cred că cerul are culoare și iarba are miros…..
Că zâmbetul poate fi un plasture lipit pe o tăietură pe care altcineva a pus sare înainte …..
Că o strângere de mână conjugă energii, iar dorul arde sentimente…..
Că roua dimineții înseamnă doar lacrimile nopții care se vor topi sub soare …..
Că soarele îi încălzește chiar și pe cei cu inima de gheață…..
Că norii care vin și pleacă plimbă cu ei nu doar tristețea noastră….
Că nu este de ajuns să ții ochii deschiși ca să și vezi ce-i de văzut….
Că nu poți face primăvara cu o floare, dar poți face să roșească doi obraji….
Că dacă ai alături persoana potrivită, dormitul în fân sub cerul înstelat întrece cazarea la cinci stele……
Că cel mai bun gust este în ultimul cub de ciocolată cedat cu drag celuilalt….
Că bucuria nu îți este adusă de valoarea unui cadou, dar gestul arată valoarea persoanei care ți-l oferă….
Că poți descoperi lumea din jur și fără să o judeci….
Că dragostea îți dă puterea să divorțezi de cei care îți sunt împotrivă, ca să îți poți pune pirostriile cu o nouă viață ….
Că iubirea este împărtășită atunci când esența ei ține de un amestec de minune și firesc…..
Sau, că nu o explicație elaborată te va lămuri, ci un singur cuvânt din cele care o alcătuiesc….
Că dragostea îți dă puteri nebănuite să lupți cu toți și să ierți în neștire….
Că ridurile cauzate de râs sunt doar dovada că ești un om cu sufletul deschis…..
Că toți ne naștem puri și frumoși, doar că unii dintre noi învățăm să ne ascundem emoțiile sub farduri stridente ….
Că nu contează de câte ori te rătăcești, ci contează să te regăsești măcar o dată….
Că amintirea celor care ți-au făcut rău este mult prea păguboasă ca să merite vreo atenție….
Că nu trebuie să ai un model în viață, ci important este să înveți de la toți câte ceva…
Câți dintre noi mai cred în lucruri simple? În gesturi simple, în oameni, în gânduri, în speranțe, în naturalețe, în splendoarea unei clipe pure și simple?
Câți dintre noi mai cred în cuvinte fără „E”-uri, în emoții fără îndulcitori, în culori fără aditivi, în firesc, în rime fără auxiliar, sau în spontaneitate? În verbe fără podoabe, în gesturi fără conservanți…..
Câți dintre noi mai cred că viața este simplă, doar că…..noi o complicăm într-un mod inutil, transformând-o într-un lung șir de amintiri frumoase, dar estompate de artificial?
Uităm să mai credem. Uităm să mai fim simpli. Uităm să mai fim sinceri, naturali, firești. Uităm să mai fim…..
