Au fost odată ca niciodată un „El” și o „Ea”, tineri, frumoși, veseli, ambițioși, cu gânduri mari și planuri mărețe de viitor. S-au cunoscut, s-au plăcut și s-au căsătorit.
S-au mutat în căsuța lor și au început să conviețuiască împreună. Dar, știți cum este: traiul în doi vine la pachet cu mici tabieturi, mari obișnuințe, ticuri, metehne sau pur și simplu preferințe.
Înainte de căsătorie, el avea obiceiul să petreacă sâmbetele cu câțiva prieteni, cu care, dacă vremea era frumoasă mergeau la pescuit iar dacă nu, mergeau undeva la o bere și la palavre, dar după ce s-au mutat împreună, ea i-a reproșat că tocmai sâmbetele și-a găsit să le petreacă împreună cu prietenii lui, în loc să stea cu ea, să o ajute la treburile casnice sau la cumpărături. Așa că, el a rărit ieșirile, apoi n-a mai mers nici la pescuit, nici la bere…
Lui îi plăcea ca, în fiecare dimineață, înainte să plece la serviciu, să alerge jumătate de oră prin parc și o dată sau de două ori pe lună să meargă să joace un fotbal sau un tenis cu colegii de serviciu dar, după ce s-au mutat împreună, ea l-a întrebat dacă n-ar fi mai bine să meargă împreună la sala unde obișnuia să meargă ea de două sau trei ori pe săptămână. Iar el, de dragul ei, a renunțat la alergat prin parc în favoarea mersului la sală….apoi a renunțat și la fotbal….și la tenis.
Înainte să se mute împreună, cei doi obișnuiau să iasă împreună cu niște prieteni la film, la mall, la plimbare sau chiar în concedii, dar, după căsătorie, ea a început să spună că nu prea îi mai place de prietenii respectivi, găsindu-le tot felul de hibe și defecte și au început să rărească ieșirile, până când, într-un final, el nu a mai adus vorba să mai iasă împreună cu ei.
Înainte de a se căsători, el obișnuia să îi aducă ei flori, bomboane, ciocolată sau să o surprindă cu mici atenții, dar, la un moment dat ea nu s-a mai arătat nici atât de surprinsă și nici atât de bucuroasă de micile lui atenții, așa că, el a început să vină din ce în ce mai rar cu vreo atenție la ea….
Înainte de a o cunoaște, el avea anumite preferințe culinare, de genul supei cu tăieței, șnițel sau plăcinta de dovleac, dar, de îndată după ce s-au căsătorit și ea a început să gătească s-a schimbat și meniul, acesta transformându-se în salate, multe legume, fructe, sucuri de fructe, semințe și cu multe restricții inclusiv pentru el. Așa că, el a trebuit să se conformeze noilor reguli pentru o viață sănătoasă și un trai liniștit alături de consoarta lui.
Înainte de căsătorie, el obișnuia să îi facă ei diverse surprize, de genul unor ieșiri neprogramate undeva, într-un loc în care nu mai fuseseră, în care să se plimbe sau să ia masa, sau obișnuia chiar să o aștepte cu o cină pregătită de el, sau o surprindea cu o seară romantică în doi, la ei acasă, dar ea i-a dat de înțeles că nu este foarte încântată de surprizele pe care i le pregătea motivând că avea alte planuri sau că îi ia prea mult ca să se pregătească, așa că, el a încetat să îi mai facă surprize ca să nu o supere.
Dar, într-o zi au fost invitați la o nuntă în familie. Acolo au întâlnit un „El” și o „Ea” tineri, frumoși, veseli, ambițioși, cu gânduri mari și planuri mărețe de viitor. S-au cunoscut, s-au plăcut și s-au căsătorit. Și invitaseră martori și părtași la fericirea lor pe toate rudele și prietenii cei apropiați, printre care se numărau și protagoniștii poveștii. Iar nunta a fost una ca din povești, în care toată lumea s-a distrat, au mâncat, au băut, au dansat, au glumit, au vorbit și s-au simțit bine. Iar mirii s-au ținut toată noaptea în brațe, s-au privit unul pe celălalt cu dragoste, grijă și atenție, iar el, mirele, nu i-a dat miresei lui drumul de mână toată noaptea. Se vedea că se iubesc.
Într-un final nunta s-a terminat, au ajuns și ei acasă, dar două zile au vorbit numai despre frumoasa nuntă, despre cât de frumoși erau mirii, cât de grijulii și afectuoși erau unul cu celălalt și despre cât de bine le stătea împreună.
Iar ”Ea”, la un moment dat, uitându-se la „El” a exclamat cu tristețe în glas:
”Așa eram și noi ….dar, nu mai ești ca la început.”
El a ridicat privirea înspre ea, a deschis gura să îi răspundă a reproș un „nici tu….”, dar s-a răzgândit și a zâmbit amar:
„Așa este, nu mai sunt ca la început…nu am mai putut fi…..”
MORALA:
Așa suntem majoritatea: cunoaștem pe cineva și, în loc să îl acceptăm pe celălalt așa cum este, încercăm să îl schimbăm în ceea ce ne este nouă comod să fie sau ceea ce vrem noi să devină. Îl ”asimilăm”, îl ”transformăm”….Apoi, după ce reușim să îl facem să devină un alt om, îi reproșăm că nu mai este ca la început. Omitem faptul că și noi am contribuit la schimbarea lui ori impunându-i să se schimbe, ori devenind noi reci…. Asta dacă nu cumva reușim să scoatem ce este mai rău din el, încercând să îl schimbăm și impunându-i noi reguli.
Uităm exact ce este cel mai important: l-am ales tocmai pentru că ne-a plăcut de el.
Iubește-l așa cum este pe cel de lângă tine, acceptă-l și încearcă și tu să te schimbi ca să puteți fi cât mai compatibili. Oricum, în timp cu toții ne schimbăm…câte puțin în fiecare zi.
Traiul în doi este un „eu” și un ”tu” ajunși în timp la un numitor comun.
Iar cei ce se iubesc și sunt măcar un pic cerebrali, se dau în timp unul după celălalt și se modelează ca niște ingrediente care, amestecate împreună se transformă într-un aluat din care iese o pâine sau un cozonac delicios, dar care trebuie lăsat la dospit și copt până se rumenește frumos.
