De oareceva vreme mă îndeamnă ceva să scriu despre educație, bun simț, dorința de a evolua, civilizație. Pe scurt, despre lumea în care trăim. Am tot „mototolit” ideea încă din ciornă și am aruncat-o în coșul uitării.
M-am răzgândit de multe ori și m-am descurajat singură. Cine ar dori să citească un articol despre educația făcută cu internetul sau televizorul de care ne folosim în fiecare zi cu toții sau de anturajul sau mediul în care trăim?
Cine ar considera că dezinformarea de pe internet ori din mass-media este toxică?
Cui i-ar păsa de faptul că televizorul este inutil, fiind cel mai bun mijloc de manipulare, dar și de a te ține ocupat de la alte treburi utile și plăcute pe care le-ai putea face dacă nu ai fi pur și simplu acaparat de reclame care vând produse proaste, mesaje de interes public menite să te convingă de lucruri fără importanță, de emisiuni care îți spală creierul spunându-ți ce trebuie să mănânci, câtă apă trebuie să bei, cu ce trebuie să te îmbraci sau ce produse trebuie să cumperi?
Cât trebuie să fim de tâmpiți cu toții ca să nu știm ce ne trebuie? Sau de lipsiți de discernământ….
Dacă s-ar fi întrebat cineva dacă are nevoie de toate pseudo-informațiile astea, atunci multe dintre posturile de televiziune ar fi rămas fără audiență.
Oare o fi fost cineva curios să se întrebe de ce nu ne îndeamnă nimeni să citim, să ne spălăm, să fim civilizați, să avem bun simț, să ne educăm pe noi și copiii noștri?
Oare cum ar suna mesajele de interes național?
„Pentru sănătatea dvs. consumați zilnic minumul 20 de pagini dintr-o carte. De preferat ar fi să le citiți….”
Sau: „Vorbele bune nu vă strică dinții. Folosiți-le, așadar cu încredere”
Sau: „Sinceritatea nu este un insecticid, deci nu vă dăunează grav sănătății. Dimpotrivă, este plină de beneficii.”
Sau: „Bunul simț face bine la ten, pentru că nu îți îngroașă obrajii.”
Sau: „Nu vă înghesuiți să cumpărați, nedreptatea nu mai este la modă, pentru că atârnă prea greu pe umeri. Acum se poartă, în schimb, gramatica”.
Ori: „Să spui „te rog” și „mulțumesc” nu este o dovadă de slăbiciune. Dimpotrivă, este o dovadă de civilizație”.
Ce ziceți de: „Accesul la educație este liber. Acest tratament nu necesită prescripție, nu are nevoie de prospect și nu are niciun fel de contraindicații”.
Sau: „Încercați să vă spălați și pe cap după noaptea de vineri sau sâmbătă petrecută în club, în loc să mergeți la serviciu până joia viitoare cu aceeași freză….”
Nu râdeți….am avut la un moment dat o colegă (foarte tânără, de altfel)….până joi venea cu aceeași coafură de vinerea trecută sau cu același tricou dat cu parfum în trei dăți diferite, fără ca între puf-urile de parfum, bietul tricou să vadă mașina de spălat ….
Copiii, acești mici bureți de informații, sunt izolați de viața reală foarte de mici. Primesc cadou telefoane și tablete, plus acces din ce în ce mai mare la ele. Așa că, avem „generația Peter Pan”, iphone, ipad……ai, n-ai, te dai mare cu banii părinților, dar nu-i nimic de capul tău….dar nu știu câte șanse au fără sprijinul unor adulți responsabili alături….
Am auzit o remarcă de genul „copilul meu de trei ani este un geniu: se joacă deja pe telefon!”….. Prietene, am o veste proastă: alți copii, la patru ani învățaseră deja pe de rost „Scrisoarea a treia”…. Al tău scrie pe telefon litere la întâmplare….ce să zic, curată evoluție!
Nepoții vecinilor mei știu pe de rost cuvintele din manele. Știu, revin obsesiv la manele. Numai că, le ascult în mod „obsesiv” nu pentru că vreau, ci pentru că cei care le ascultă nu le ascultă doar ei, cât le „ascultăm” cu toții pentru simplul fapt că atâta minte, civilizație sau educație au unii. Și știți cum este: orice lucru băgat cu forța pe gât provoacă silă. Haideți să încercăm un Bach, un Mozart….apoi vedem cum merge treaba.
Copiii sunt cei care vor duce în viitor civilizația, dar ce te faci atunci când cei care trebuie să îi educe nu sunt nici ei, la rândul lor, prea responsabili?…
Cum îl înveți pe copil ce are de făcut, cânt tu, adultul, arunci gunoiul pe jos sau înjuri în trafic?
Ce pot să spun în apărarea unui adult care se amuză de un copil care, la întrebarea de la lucrarea dată la școală cu subiectul „Ce știți despre Eminescu?” el răspunde cu impertinență „dar el ce știe despre mine?”. Presupun că adultul amuzat ca de un banc bun s-a gândit că e doar un copil. Da, deocamdată. Cred că putem bănui ce fel de răspunsuri va avea viitorul tânăr mai târziu….
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, când pentru cei mai mulți contează mașina, telefonul sau tableta pentru care nu termină ratele, dar ele se strică, însă ne doare fix la bască de tot ce se petrece în jurul nostru?
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, când părinții își plâng copiii morți în accidente, dar tot ei sunt cei care le dau mașini „puternice” pe mână, iar fetele au „modele” crase de incultură și prostie și cred că este bine doar ce se poartă: adică botox, silicoane și bărbați cu mult mai în vârstă decât ele, dar cu bani…
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, când banii sunt cei care ridică rangul, iar pilele sunt cele care urcă prostul în funcție de conducere?
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, când cu toții ne plângem și suntem profund deranjați că suntem judecați de alții, dar cu toții practicăm acest „sport” și cu toții ne dăm patrioți în sloganuri și mândri că suntem români, dar vorbim doar de mașini străine și am uitat și bruma de limbă română pe care o știam din școală?
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, când bârfa este ridicată la nivel de știre, iar din știri lipsesc adevăratele modele sau valori? Când sunt acuzată pentru simplul fapt că observ ceva nelalocul lui și eu sunt cea care ar „trebui” să se simtă prost pentru acest lucru, în loc să îi fie rușine celui care a comis-o.
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, când majoritatea poartă măști, dar tu ești cel anormal pentru că îl mai „demaști” din când în când pe câte unul, iar sinceritatea, onestitatea, cinstea și simplitatea au ajuns să fie considerate adevărate „ciudățenii”, iar atunci când mai găsești câte unul ca tine ești nedumerit și tu de faptul că ai avut, totuși dreptate: ești normal!
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, când bărbații din ziua de azi sunt niște „metrosexuali” cu aere de „pisi”, disperați că li se strică freza dacă intenționează să cucerească o femeie, iar cel din spatele unui calculator, telefon sau tabletă este un „visător” sadea (ca să nu zic aproape jalnic) dacă își imaginează că acolo și în acest mod își va întâlni jumătatea! Eu, una, nu știu nicio relație sudată în acest fel, dar știu relații destrămate din cauza socializărilor excesive…..
Cum să îmi placă o duduie care a ajuns știm cu toții cum pe vreun post bun, iar acum este mare doamnă, parvenită dar fără noțiuni de bază de bun simț, cultură și cu multe lipsuri în domeniul în care activează?
Cum să îmi placă o lume în care parvenitul conduce în trafic cu o nesimțire crasă, făcând slalom printre mașini fără să semnalizeze sau înjurând doar ca să se afle în treabă, dar sfidând pe toată lumea cu nesimțire?
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, când toată lumea copiază pe toată lumea, iar dacă ești original ești considerat ciudat, când la facultate se intră fără examen, iar singura condiție ca să o termini este să îți plătești taxele, așa că orice semi-analfabet se laudă că are două sau trei facultăți care nu au legătură nici între ele, dar nici cu el?….
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, când suntem pe cale să devenim o țară de „Dorei” și când nu suntem așa, suntem prea ocupati să râdem de câte un „Cristi”? Adevărați „luceferi” ai internetului, ce să zic…în măsura în care prostia și penibilul te pot face vedetă peste noapte.
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, când mulți consideră că munca-i pentru fraieri, iar cartea-i pentru proști?….iar adolescenții nu vor să devină decât modele sau fotbaliști care mimează faptul că citesc cărți ca să prostească lumea?
Cum să îmi placă lumea în care trăiesc, fără să fiu acuzată că sunt o inadaptată?
Cum să interpretez faptul că tehnologia bate omenia?
Cum să iubesc vremurile în care minciuna a ajuns să ne țină uniți și adevărul să ne dezbine?
Cum să iubesc faptul că non-valoarea, egoismul, impertinența, ignoranța, cultura de gloată și parvenitismul sunt promovate și ridicate la nivel de artă, mod de viață și etalon de civilizație?
Cum să înțeleg faptul că ne lipsesc modelele în viață, dar nici nu părem să le ducem lipsa?….
Educația se vede în civilizație, dar majoritatea nu au absolut nicio treabă cu nimic din toate acestea.
