Iarna scrie povești

Am crescut singură la părinți. Niște oameni simpli, care au ales să facă un singur copil… Deși mi-am dorit măcar încă un frate sau o soră, nu am avut parte. Așa a fost să fie. Am suferit enorm, am pus întrebări, am plâns, m-am rugat de mama, am pus lapte, biscuiți și prăjiturele pe pervazul ferestrei ca să aibă barza ce mânca în caz că trecea pe acolo, iar în timp ce se apleca să ia un fursec ar fi scăpat din cioc un bebeluș mic și dolofan în fața casei noastre și toate așteptările și suferința mea ar fi luat sfârșit…..dar degeaba! Toate încercările mele au fost sortite eșecului…

În timp m-am obișnuit cu ideea că sunt și voi rămâne singură pe lume. Că nu voi avea cui să mă plâng, cui să mă laud, cu cine să mă bat, cu cine să mă joc, cu cine să fac oameni de zăpadă, cu cine să învăț să înot, cui să-i fac farse, cu cine să stau de vorbă nopțile de vară până ar fi venit mama să ne stingă lumina, cu cine să fac schimb de haine, de la cine să împrumut lucruri sau bani, cu cine să fac tâmpenii sau pe cine să dau vina și nici la cine să merg în vizită de Crăciun sau alte sărbători.

În clasa întâi am avut un șoc foarte mare atunci când am înțeles că, pe lumea asta există un rău mult mai mare decât acela de a nu avea frați sau surori, și anume acela de a nu avea părinți! Aveam în clasă câteva colege care erau de la orfelinat. Este adevărat, vorbeau puțin mai urât decât știam eu să vorbesc, așa că am învățat repede cuvinte noi pe care le-am dus acasă și pentru care mama m-a pedepsit o săptămână, dar asta este o altă poveste.

Adevărata mea poveste este despre acele fetițe care nu aveau multe, nu numai părinți…. Iar eu, la cei șase ani și jumătate ai mei am înțeles aceste lucruri, drept pentru care, după prima săptămână de școală am venit acasă fără creioanele colorate. Nici părinții mei nu erau prea înstăriți, așa că, mama m-a întrebat în aceeași zi dacă mi-am uitat creioanele colorate la școală, știind că sunt căscată rău sau dacă le-am pierdut. I-am răspuns că le-am dat. M-a întrebat cui, i-am răspuns că le-am dat „fetițelor de la cămin”, apoi m-a întrebat „de ce?”. I-am răspuns la modul simplu și senin: „pentru că ele nu aveau”….

A zâmbit într-un fel ciudat, a deschis gura să zică ceva, s-a oprit, a oftat, și-a trecut mâna prin păr și a zâmbit iar. Apoi a zis privindu-mă amuzată: „o să îți iau altele”. Am crezut inițial că mă va certa, deși nu îmi păsa… Nu m-a certat. Nici atunci și nici altă dată.

Apoi am început o lungă și frumoasă prietenie cu acele fete cărora, fie vorba între noi le-am mai dat diverse obiecte de-ale mele și cu care îmi împărțeam până și pachețelul de acasă. Este adevărat că le ajutam și la teme și, fie vorba între noi, la lucrări le lăsam să copieze de la mine… Eram singura fată din clasă cu care nu se certau și mai mult decât atât: m-au apărat de fiecare dată când cineva vroia să se ia de mine, fetița aia slabuță și cu codițe….

Dar, în ultimul an de gimnaziu am primit din partea lor de Crăciun o felicitare confecționată de ele dintr-o foaie de caiet, cu desene, steluțe și brazi împodobiți, în care mi-au scris cât de mult însemn eu pentru ele, cât de mult mă iubesc și ce dor le va fi de mine…. Cred că o am și acum, ascunsă undeva printre lucrurile din podul casei și este cel mai frumos, sincer, cald, simplu și din inimă cadou pe care l-am primit vreodată de Crăciun!

Nu am ținut legătura cu niciuna din ele și îmi pare tare rău!….dar, pe atunci nu știam cât înseamnă o vorbă bună, o strângere de mână, un zâmbet, un sfat, o prietenie sau chiar compania cuiva cu care doar pierzi timpul….pentru că eu le aveam pe toate acestea… Dar, fără să știu, să vreau sau să fiu împinsă de cineva sau de vreo conjunctură anume, făcusem primul pas înspre iubirea de semeni și asta nu din vreo compătimire, milă sau empatie, ci pur și simplu totul venise din sufletul pur și sincer al unui copil!

Ne naștem puri, frumoși, simpli și sinceri….trebuie doar să nu uităm aceste lucruri, pentru că, indiferent prin ce trecem pe parcursul vieții, toate acestea rămân undeva, ascunse prin ungherele greu încercate ale sufletului nostru!

Să aveți un Crăciun frumos ca o inimă de copil! Mereu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.