Într-o frumoasă după amiază de primăvară, o fetiță de liceu plecă în parc ca să se recreeze și să se bucure de aerul cald, de florile copacilor, de ciripitul păsărilor și, nu în ultimul rând de bucuria vârstei.
Ca să nu stea degeaba și pentru că îi plăcea să citească, luă cu ea o carte pe care tocmai o începuse, dar și o pungă de biscuiți să ronțăie ceva până la lăsatul serii, pentru că avea de gând să își savureze în voie ziua liberă de sâmbătă. Pentru că tocmai înflorise liliacul din curtea casei, rupse câteva crengi cât pentru un buchet zdravăn și se gândi se îl ia cu ea ca să se bucure de parfumul florilor. Erau florile ei preferate, al căror nume îl purta cu drag!… Își cumpără pe drum spre parc și o sticlă cu apă, în caz că i se va face sete.
Pe prima alee când intră, văzu un copilaș blond călărind vesel o tricicletă și zâmbi, continuându-și drumul spre banca din mijlocul parcului unde îi plăcea să stea și să își savureze în liniște lecturile favorite.
Ajunse la bancă, se așeză, puse alături florile, sticla cu apă, pachetul de biscuiți, deschise cartea și începu să citească. O amețea parfumul liliacului….
La un moment dat, în timp ce citea, se auzi un plâns de copil. Se uită și văzu copilașul blond căzut lângă tricicletă. Lăsă totul baltă și alergă la el, pentru că nu se vedea nimeni care să fie în apropiere sau care să îl supravegheze. Întinse mâna înspre copil, îl ridică, îi șterse lacrimile, îi ridică tricicleta, încercă să îl potolească din plâns și îl întrebă cu cine a venit în parc. Printre suspine, copilul îi răspunse ca este venit cu bunica, pe care tocmai o văzu venind în grabă înspre ei….. În fine, află că bunica lăsase copilul cu o mămică și un copil cu care se jucase nepotul ei, dar care dispăruse ca prin minune…
Fetița lăsă copilul și bunica și o luă agale înspre banca ei, însă, observă că un bărbat dădea târcoale băncii…. Se opri ca sa observe ce se întâmplă, gândindu-se că persoana respectivă îi va lua toate lucrușoarele și va pleca apoi…. Temându-se, totuși să nu i se întâmple ceva rău, singură fiind, se ascunse după un castan și urmări scena ….Observă cum bărbatul luă pachetul cu biscuiți și plecă!
Se uită uimită cum bărbatul îmbrăcat modest mânca din pachetul ei cu biscuiți în timp ce se îndepărta grăbit. Doamne….. se gândi cu milă, cred că îi era foame, bietul om!…. Rămase țintuită în spatele castanului după care se ascunsese de frică.
După câteva minute, însă, trecu o doamnă prin fața băncii, se uită la banca goală, se întoarse, se uită în stânga, în dreapta, se îndreptă spre bancă, studie totul, luă cartea și plecă!
Fetița rămase împietrită de uimire. Nu știa nici ce să creadă, dar nici ce să facă. Un lucru era sigur: devenise curioasă să vadă ce se mai poate întâmpla…..
Nu trecu mult și apăru un copilaș pe role, care văzu obiectele rămase pe bancă, dădu ocol băncii de două ori, înșfăcă sticla cu apă și dispăru la fel de repede precum venise.
Nu se poate! Asta era prea de tot! La una ca asta nu s-ar fi putut gândi nici în ruptul capului! Incredibil…. Cum este posibil una ca asta? Ce se întâmplă cu acești oameni?? Erau o grămadă de gânduri care îi treceau prin cap fetei, în timp ce stătea tot în spatele castanului. Cum să faci așa ceva? Se gândea că este ceva în neregulă cu toți acești oameni….hai, unuia îi era foame, unuia sete, dar, ce? Doamna avea poftă să citească???
În acest timp, o tânără care venea înspre ea, odată ajunsă în dreptul băncii, văzu florile, se aplecă, le mirosi, le strânse la piept și, cu ochii în lacrimi se îndreptă către ea.
Era supărată, se gândi fetița ….cine știe ce se întâmplase? Poate îi murise cineva apropiat, poate se despărțise de cineva drag, poate avea pe cineva bolnav acasă, sau, poate pur și simplu își adusese aminte de ceva trist…..
Îi trecu toată supărarea și își dădu seama ce se întâmplase, de fapt în acea după amiază: fiecare om care trecuse pe lângă banca ei luase ceea ce avusese nevoie! Iar ea, în acea zi hrănise un om flămând, potolise setea cuiva, bucurase mintea altcuiva și mângâiase sufletul cuiva trist! ….fără ca măcar să își dea seama!
Cu ochii închiși se gândi că, dacă ar fi avut cum să lase și un zâmbet pe bancă, precis cineva ar fi avut nevoie de el, sau o încurajare, ori o strângere de mână…. Deși ar fi putut să se opună, totuși nu făcuse nimic. Se simți bine, dintr-o dată și zâmbind, plecă înspre casă… Ce pagubă?… gândi ea, mai mult se simțea mulțumită.
Morala:
Unii dăruiesc, alții primesc. Fiecare oferă ceea ce are și fiecare primește ceea ce are nevoie!
Dăruiește lucruri simple. Cu ele ne hrănim speranța că totul va fi bine, ele ne fac fericiți. Lucrurile simple te fac să te bucuri sincer sau să zâmbești din toată inima.
Un zâmbet sincer te face să zâmbești și tu, un pachet de biscuiți te hrănește, o sticlă cu apă îți potolește setea, o carte îți hrănește mintea ori îți potolește setea de cunoaștere, o îmbrățișare te bucură, o strângere de mână îți dă curaj….
Dăruiește lucruri pe care le ai mereu cu tine și pe care le poți împărți oricând cu alții: un zâmbet sau o vorbă bună…. Întâlnești zilnic o mulțime de oameni, fiecare cu problemele lui și nu știi fiecare ce are în suflet sau ce greutăți l-a pus viața să care în spate. Poate îi vei zâmbi exact celui căruia viața i-a adus azi cea mai rea zi…. Nu știi ce este sufletul cuiva…poate tu ești singura lui bucurie pentru cine știe cât timp!!!
Dăruiește, pentru că cineva, în timp ce va zâmbi, îți va mulțumi acolo, în sufletul lui!
