Mai erau câteva zile până la Crăciun și Clara se grăbea să împacheteze cadourile în cutii. Nu erau pentru copiii ei, ci pentru cei care nu aveau niște părinți care să le poată face cadouri.
Se oferise pentru munca de voluntariat din cadrul unei fundații caritabile, iar acum erau exact în toiul pregătirilor. Cumpărau sau primeau diverse lucrușoare și dulciuri, le împachetau frumos în cutii și cutiuțe, le legau cu funde roșii și le stivuiau. Urmau să pornească în sania lui Moș Craciun și să bucure copii fără familii sau fără posibilități.
Clara împacheta cadouri și zâmbea amar. Crescuse într-un orfelinat și, deși trecuse de ceva vreme de vârsta de treizeci de ani, își amintea foarte clar fiecare zi petrecută acolo. Deși nu își aducea aminte să fi avut vreodată vreo familie și părea că se născuse acolo, nu se putuse obișnui niciodată cu zilele urâte petrecute în acel loc căruia nu-i putuse spune niciodată „acasă”, la fel cum nu reușise să uite nici răutățile, greutățile, lipsurile suportate sau corecțiile care îi fuseseră aplicate. Dar toate acestea o făcuseră să își dorească să facă ceva în viață. Să reușească. Și reușise. Reușise să răzbată prin desișul vieții, luptând să demonteze ideile preconcepute ale unora conform cărora dacă nu ai o familie care să te susțină, înseamnă că nu-i nimic de capul tău. Acum era un om cu rădăcini în realitate, cu un loc de muncă bun, cu o familie frumoasă, un soț iubitor și o fetiță pe care o iubea mai mult decât orice pe lume. Adoptată.
Iar acum împacheta cadouri pentru alți copii lipsiți de dragostea și protecția unei familii, așa cum fusese și ea odată, de mult. Zâmbea printre lacrimi aducându-și aminte cum, în fiecare an îl ruga pe Moș Crăciun să îi aducă în dar o familie și cum aștepta cu sufletul la gură să i se îndeplinească dorința. An după an….dar nu se întâmpla așa. La un moment dat, a crezut că Moș Crăciun este supărat pe ea. Și a început să ceară doar o mamă. Dar, în ajunul fiecărui Crăciun primea doar un pachet, iar când îl deschidea găsea mereu aceleași lucruri: dulciuri, fular, mânuși, căciulă și, eventual portocale sau alte fructe, plus nelipsitul animăluț de pluș. Foarte, foarte rar se întâmpla să primească și altceva….Se bucura pentru toate, dar avea nevoie de atâtea lucruri.
Își aducea aminte de anul în care, adolescentă fiind, primise din partea unei familii o cutie frumos ambalată, de dimensiuni considerabile și destul de grea, pe care o dusese cu mare curiozitate în camera ei ca să o deschidă. Iar când o deschise, fusese extrem de uimită să constate că în cutie erau cu totul alte lucruri decât cele pe care le primea de obicei: găsise în cutie, pe lângă multe fructe și dulciuri, o carte de rugăciuni, o cruciuliță cu un frumos lănțișor, perie și tot felul de clame pentru prins părul, curea pentru pantaloni, spray-uri antitranspirante, săpunuri care miroseau extrem de frumos, șampon, o minitrusă de cusut, un hanorac, o pereche de pantaloni foarte frumoși, eșarfe șic, o agendă care se putea încuia cu o cheiță, în care urma să își țină o parte din gândurile ei de adolescentă, un frumos stilou pe care îl avea și acum, ba chiar și alte obiecte utile unei adolescente…. Doamne, nimeni nu se gândise până atunci câtă nevoie avea și de astfel de lucruri! Plus o felicitare în care cineva scrisese cât de mult s-ar bucura ca lucrușoarele să îi fie de folos celei la care vor ajunge….și i-au fost de folos. Nu va uita niciodată acel cadou!
Zâmbi printre lacrimi. Ce vremuri….bine că s-au dus. Tresări puțin. Ușa se deschisese și una dintre prietenele ei intrase râzând.
„Clara, mai ai? Te ajut?”, o întrebă. Apoi văzu cutiile stivuite și râse zgomotos.
„Aproape ai terminat!”
„Da, Ana. Mai am vreo trei cutii de împachetat și termin pe ziua de azi.”
Le împachetară amândouă și se îndreptară spre ieșire. Se făcuse târziu deja.
Înainte să își ureze „noapte bună”, Ana o întrebă:
„Clara, ce îți dorești de Crăciun?”
Clara o privi veselă:
„Zăpadă. Copii cu familii și familii cu copii…și colinde, bineînțeles.”
„Și pentru tine?”, continuă provocarea Ana.
„Pentru mine, nimic. Eu am tot ce îmi doresc. Dar tu, Ana, ce-ți dorești de Crăciun?”
Ana râse și îi strigă în timp ce se îndepărta înspre mașină:
„Îți spun mâine. Am o listă lungă….să aibă Moșul de unde alege!”
Clara se urcă în mașină zâmbind. Pentru ea, Crăciunul era o sărbătoare a copiilor. Ei trebuie să se bucure, iar bucuria noastră vine din bucuria lor. Pentru ei sunt cadourile frumos împachetate și legate cu funde roșii, bradul împodobit, goana pregătirilor, luminițele, bucuria surprizelor, culorile alese pentru beteală, dulciurile, fulgii de zăpadă, frumusețea colindelor, clinchetul clopoțeilor, poveștile de Crăciun, legendele și obiceiurile, precum și nasurile roșii ale renilor lui Moș Crăciun. Așa a fost și așa va fi mereu. Moș Crăciun este al copiilor. Tocmai de aceea iarna scrie povești cu și despre copii, într-un anotimp desprins dintr-un basm cu zâne, daruri, bucurii și clopoței.
Celor fără posibilități faceți-le daruri utile, iar celor dragi faceți-le cadou lucruri pe care știți că și le doresc, dar nu și le-ar cumpăra din diverse motive….Vor fi extrem de bucuroși. Dar nu uitați de copii. Ai voștri sau ai altora….
