Există viață dincolo de un

Chiar și pentru un bărbat? Chiar dacă „refuzul” vine din partea unei ….femei?

Deși poate că este un pic pe dos ca un articol să înceapă cu concluzia și să nu pară că te ține măcar puțin în suspans, încă de la început precizez faptul că, da, trebuie să existe viață dincolo de un refuz!

Dar, să fim serioși, nu este niciun suspans iar răspunsul ar trebui să fie mai mult decât evident…dar, oare așa este pentru toți bărbații?? Oare toți bărbații trec ușor peste un refuz primit din partea unei femei?

Eram în clasa a zecea și eram destul de timidă. În fiecare zi, când veneam de la liceu, un individ cu câțiva ani buni mai mare decât mine mă aștepta la colțul străzii unde oprea autobuzul cu care veneam. Invariabil era acolo. Mergea cu mine zeci de metri bolborosind ceva ce nu prea înțelegeam și nici nu mă interesa, ca să fiu sinceră. Odată a vrut să mă ia de mână, dar l-am amenintat că țip și m-a lăsat în pace. Zilnic trebuia să îl suport și, deși niciodată nu am răspuns, nu m-am distrat de gestul lui și îl respingeam de fiecare dată, continua hărțuiala asta penibilă. A trebuit să găsesc soluții alternative ca să scap de el, pentru că, indiferent ce metodă am aplicat, n-a funcționat. Creierul lui nu concepea și pace că un „nu” este un „nu”. Fără virgulă, fără punct și virgulă, fără nicio speranță. Nu mi-a făcut niciodată niciun rău, dar mă îngrețoșa teribil toată povestea asta zilnică, de deja vu pe care eram nevoită să îl suport zilnic. Și povestea a durat ceva vreme…

La polul opus, însă, am întâlnit bărbați care nu au mai vrut să stea de vorbă cu mine după ce le-am refuzat politicos avansurile. Nu am înțeles niciodată de ce. Am stat și am cântărit argumentele pro și contra. Ca bărbat, de ce nu îți mai trebuie simpla prietenie cu o femeie, câtă vreme refuzul a fost politicos, fără să fii pus în vreo situație penibilă? De ce ar renunța un bărbat la prietenia unei femei, pentru simplul fapt că a avut un moment de proastă inspirație și i-a propus mai mult decât era ea dispusă să ofere?

Este adevărat, un refuz te duce cu gândul la faptul că nu ești considerat destul de bun pentru ea, că zice „nu” din mândrie sau ca să te enerveze, să te înjosească sau pur și simplu ca să te pună pe jar….să te facă să ți-o dorești mai mult. Dar, de ce ajunge un bărbat să urască o femeie care l-a refuzat?

Există bărbați care nu concep existența unui refuz din partea unei femei. Ei par să renunțe dar revin pe alte căi, cu alte metode, cu tot felul de tactici și hărțuieli care, uneori depășesc chiar și logica sau bunul simț.

Din păcate, există pe lumea asta bărbați care terfelesc în fel și chip numele femeii care i-a refuzat, mergând până acolo în a face afirmații defăimătoare despre ea și total neadevărate. Și asta dintr-o gândire strâmbă și o vanitate exacerbată până dincolo de orice imaginație. Așa se simt ei „gâdilați” în amorul propriu, răzbunați pentru amărâtul ăla de „nu” tranșant al femeii care a „îndrăznit” să îi refuze.

Presupun că un refuz îi face pe unii dintre bărbați să își simtă mândria călcată în picioare și amorul propriu terfelit, dar nu știu dacă am să reușesc să înțeleg vreodată de ce vanitatea unui bărbat este atât de mare încât, împinsă până la absurd și trecând granițele oricărei imaginații, să calce peste orice și să nu mai conteze absolut nimic.

Dragi bărbați, să știți că noi putem trăi în continuare și atunci când ne refuzați voi. Iar pentru noi, refuzul avansurilor sau propunerilor voastre este doar un refuz și atât. Nimic mai mult. Putem vorbi cu voi în continuare, nu vă considerăm nici ratați, nici fraieri. Pur și simplu v-am refuzat pentru motive simple: ori avem deja pe cineva și nu suntem dispuse să ne schimbăm parterul, ori nu simțim că există alchimie între noi, fluturi în stomac, zvâcul ăla de moment sau pur și simplu nu suntem dispuse să ne implicăm într-o relație din diferite motive.

Pentru o femeie, o propunere venită din partea unui bărbat, pe care o refuză nu este altceva decât atât: un refuz. Un episod încheiat și uitat peste care trecem fără să avem neapărat satisfacția că i-am stropșit bărbatului refuzul în față, asta în condițiile în care totul se desfășoară între doi oameni civilizați, cerebrali, iar femeia nu este vreo „pisi” cu aere de divă.

De regulă, când refuzul nostru este, de fapt, un pseudo-refuz, atunci simțiți și, drept urmare, urmărorul pas îl facem noi sau vă lăsăm să credeți că v-am sunat sau ne-am reîntâlnit „întâmplător”.

Așa că, ar fi bine să nu dați prietenia pe care deja o aveți cu o femeie pe apa sâmbetei, ci să încercați să vă împăcați cu ideea că nu este nimic extraordinar în faptul că ați fost refuzat.

Lumea nici nu începe, dar nici nu se termină cu un refuz, cu o femeie sau cu un bărbat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.