Exercițiu de critică a ....laudelor

Nu știu dacă ați observat, dar despre un om căruia nu avem ce-i reproșa nu avem mare lucru de spus.

Pare normal să fie așa…. Să fie bun, săritor la nevoie, prietenos, să își facă treaba cu profesionalism, să fie responsabil, corect, sincer, meticulos sau merituos.

Ce poți spune despre un medic bun, care te-a ascultat, te-a ajutat așa cum a știut și mai bine nu se putea?

Ce poți spune despre coafeza care ți-a dat un „look” de stă mâța în coadă?

Ce poți spune despre vânzătoarea care este amabilă, drăguță și care te ajută să te hotărăști în alegerile tale în așa fel încât pleci acasă cu traista plină?

Ce poți spune despre profesorul care are răbdare cu carul să îi explice loazei tale de plod care este greu de cap la matematică, dar care își ia toate examenele?

Ce poți spune despre meseriașul care îți face casa boboc de trandafir sau despre decoratorul care îți face casa să se învârtă după soare? Ori despre peisagistul care face din grădina ta un motiv de invidie pentru Semiramida?

Ce să spui? Doar de bine, dar în cuvinte puține. Îi apreciezi, îi lauzi, eventual îi recomanzi și gata. Închizi subiectul repede.

Nu facem publice nici mulțumirea, nici recunoștința noastră. Nu dăm „la ziar” povestea.

Am auzit chiar pe cineva spunând despre cel care îl ajutase că nu are de gând să îi fie veșnic recunoscător, deși mâna întinsă la nevoie fusese singura pe care se putuse baza la vremea respectivă. Dar, deh….uităm repede binele primit…

Eh, schimbând registrul însă, altfel stă treaba atunci când ai pe cine critica.

Ce îți vine să îi faci sau să îi zici meseriașului care nu își face treaba și ce a lăsat în urma lui trebuie să repare altă echipă, sau medicului care bâjbâie după diagnostic sau croitoresei care ți-a stricat materialul??…. Ce îți vine să îi strigi vecinului care a pus furtunul cu apă în grădină și l-a uitat acolo peste noapte, iar dimineața calci în apă în propria curte? Cum te simți în fața funcționarului public care te face să aștepți la ghișeu pentru că stă de vorbă la telefonul personal, sau în fața tarabei de legume când vezi cum ți se pun roșii stricate? Ce să îi spui?….. Nimic de bine!

Dintr-o dată descoperi și alte defecte ale persoanei, iar cele pe care le are deja le amplifici, apoi îți aduci aminte și de povești din copilărie, dacă cunoști persoana de ceva vreme, iar dacă nu, începi săpăturile prin oraș, prieteni sau prin vecini ca să afli referințe negative în plus. Apoi începi reclama negativă în toate direcțiile, cu orice ocazie, în orice context și în prezența oricui și a tuturor!

Ba, mai mult, unii dintre noi suntem în stare să facem și din țânțar armăsar, numai să fim credibili cu povestea noastră! Și să ne materializăm răzbunarea…..dulcea răzbunare. Sau pur și simplu nemulțumirea, ori umila părere.

Iar dacă suferim vreun prejudiciu material sau moral, ne sunăm imediat avocatul și îi prezentăm speța, apoi îl întrebăm repede cât putem cere despăgubiri, indiferent cât durează, câți nervi ne va măcina sau cât ne va costa povestea.

Suntem săraci cu laudele și darnici cu criticile.

Rămânem datori cu mulțumirile, dar dăm de la noi critici în plus.

Normalitatea ni se cuvine, în timp ce blamăm opusul ei.

Ne așteptăm să fim tratați cu normalitate, deși nu o întâlnim în fiecare zi, dar nu tolerăm foarte mult greșelile sau rateuri ale altora.

Știu că realitatea unei normalități corecte și responsabile este de preferat unei treburi făcute de mântuială și în „dorul lelii”, dar câți dintre noi își mai fac meseria sau își practică profesia într-un mod responsabil?

Câți dintre noi îl citează pe Dorel, sau câți dintre noi mai cred încă în sloganul „las-o, mă, că merge și așa”?

Am fi uimiți dacă am fi încadrați în această categorie??…. Cred că da!…. Unii dintre noi, chiar revoltați, poate….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.