Se spune că cele mai mari greșeli le facem exact atunci când suntem mai siguri pe noi înșine, pe situația în care ne aflăm sau pe stabilitatea pe care ne-o dă puterea, decât atunci când avem îndoieli și ezităm în propria nesiguranță.
Dar, ce facem atunci când suntem în vârful piramidei și de acolo, de sus ni se pare că apartamentul în care locuim este prea mic pentru toate lucrurile pe care ni le putem permite acum sau când cel de lângă noi nu mai corespunde standardelor noastre de calitate? ….ce facem atunci când în pielea noastră nu ne mai încap orgoliile, iar în capul nostru încep să își facă viză de flotant gărgăunii??
Îi vedem trecând pe lângă noi sau trăind în preajma noastră….femei sau bărbați care ajung în posturi importante, acced într-o profesie sau pe scara socială și ajung să dețină o fărâmă mai mare sau mai mică de putere. Femei care ajung să „facă bani” fără ajutorul bărbaților, devin independente financiar și încet, încet emoțional. De ce și emoțional? Pentru că cel pe care și l-au ales acum cinci sau zece ani nu le mai poate emoționa la fel de tare cum o fac banii și nu le mai poate ameți la fel de mult cum o face puterea pe care au ajuns să o dețină. Este adevărat, toată magia se poate duce naibii într-o clipită, dar, până atunci femeia sau bărbatul ăsta cred că sunt însuși Creatorul. Da, dar doar al banilor…..
Ce facem atunci când bărbatului i se pare că soția lui de acum o viață de om nu mai corespunde rangului pe care tocmai l-a căpătat? Cum să mai iasă cu ea în lumea care i se așterne la picioare și îi face plecăciuni așa cum soția și copii nu îi fac acasă? Ce face el cu familia lui care nu primește sau nu reacționează la comenzi așa cum o fac amărâții ăia de angajați care îi adună toată ziua viitoarele scame care urmează să i se așeze pe sacou?
Ce facem atunci când, ajunși undeva acolo sus, ne întoarcem acasă și continuăm să dăm ordine partenerilor de viață, ne răstim la copiii noștri și avem pretenții să înțeleagă de ce le cerem fără explicații sau lămuriri, dar le motivăm pe un ton superior „pentru că așa vreau eu”?
Ce facem atunci când ni se pare că partenerul a rămas în urma noastră și ne vine să strâmbăm din nas de câte ori deschide gura ca să ne spună ceva sau atunci când îi răspundem pe un ton plin de superioritate indiferent ce ne întreabă? Ce facem atunci când ni se pare că nu ne ajută cu nimic, că nu face ce ar trebui, nu ne ascultă, nu ne aude, nu ne respectă, nu ne apreciază și nu ne este recunoscător pentru tot ce facem pentru el?
Și toate astea din partea unei femei de genul celor care nu dețin nici măcar șampon în luxoasa lor baie, nu știu cum se pornește cuptorul sau de unde se cumpără felicitări de sărbători!….și asta pentru că ele, de mult prea doamne ce au devenit se spală pe cap doar la coafor și mănâncă doar la restaurant…iar ei, puternicii lumii, au secretara la picioare, toți angajații în poziție de sluj, iar partenerii de afaceri miștocari?
Și, uite așa „Șefa”, „Doamna Director”, „Patroana” sau cum și-o mai spune ea, ajunge să îi dea partenerului ei de viață două șuturi undeva, în zona dorsală pentru că a ajuns să câștige abia cât cheltuie ea lunar la coafor, neluînd în calcul unghiile și masajul, pentru că nu mai este apt să țină pasul cu „fițoșenia sa” sau pentru că nu se mai poate afișa cu el în lumea în care a început să facă piruete pe călcâie.
Ce facem cu oamenii de carieră deveniți puternici (indiferent prin ce metode) care, seara când ajung acasă nu au un copac la intrarea în casă în care să își agațe problemele, grijile, autoritatea, angoasele, frustrările și nervii de peste zi, pe care, în schimb le aduc cu ei în casă și le revarsă asupra familiei?
Ce facem cu oamenii de carieră care cred că îi pot cumpăra copilului dragostea cu diverse gadget-uri sau cadouri costisitoare, cu femeia devenită puternică ce își imaginează că poate cumpăra dragostea și fidelitatea soțului cu prețul unui hotel pe care să îl administreze așa, ca să aibă și el o ocupație, că tot stă degeaba pe banii ei? Apoi, evident, încep suspiciunile de genul „de ce bea aia gratis la bar?”, „cât profit ai făcut tu în trei luni?”, „cine-i aia de vine în fiecare zi?” sau „de ce ai ieșit pe pierdere?”….
Ce facem cu bărbatul de carieră care vede în partenera lui de viață un munte de nepăsare care nu mai merită efortul unei vorbe bune sau în care vede doar o risipă totală de energie, nervi, timp, avere și sentimente? … Și pentru care singura lui grijă atunci când ajunge acasă este să o suspecteze și să îi reproșeze una sau alta: pierde timpul, cheltuiește prea mult, risipește fără rost…
Ce facem cu oamenii de carieră care, fără să realizeze au o mare problemă și anume aceea că uită să își iasă din rol atunci când ajung acasă?
Ce facem cu partenerul care vede schimbarea din comportamentul celuilat și care nu are abilitatea să îl tragă de mânecă în fiecare seară pe „șef”, să îl tempereze și să îi aducă aminte că a ajuns acasă și că aici nu au sens discuțiile purtate pe ton ridicat, iar accesele de superioritate nu au ce căuta între doi oameni care formează o echipă supremă numită „familie”? Cât de greu de înțeles este faptul că nu există competiție între un bărbat și o femeie care sunt într-o relație ?…
Iar celălalt, partenerul lui de viață care nu are exact aceeași poziție socială este nevoit zilnic să treacă prin același coșmar: trimite-l la baie în fiecare seară ca să se spele pe față, readu-l cu picioarele pe pământ și dă-l cu capul de realitate. Explică-i elegant că, poate știe perfect să facă bani dar habar nu mai are să dăruiască sentimente. Spune-i că, acasă picioarele lui de șef, director, manager, avocat, judecător sau medic nu miros a trandafiri, precum nu o fac nici șosetele lui proaspăt scoase din pantofii pe care tocmai i-a coborât de pe piedestalul autorității sale! Pune-l să se privească în oglindă și să se pipăie singur de jur împrejurul capului: nu poartă nicio aureolă, nicio tiară! Spune-i că, noaptea sforăitul lui nu este de rangul unui șef…..și nici înjurăturile din timpul meciului nu îi fac cinste….și nici nu miroase dimineața a flori de lămâiță sau vanilie! Cred că de aici pornesc multe din problemele casnice….
Poate că singurul mod de a ne păstra echidistanța este echilibrul interior dintre minte, sentimente, grijă, luciditate, logică și omenie pe de o parte și autoritate, asprime, simț practic, abilitatea de a stăpâni puterea și demnitate, pe de altă parte. Pentru că drogul numit „putere” este unul foarte puternic, distrugător și efemer în același timp.
