Se spune că din dragoste se fac cele mai frumoase lucruri sau cele mai nebunești gesturi. Presupun că așa au apărut serenadele la balcon cu mariachi sau simple zăngănituri la chitară ale vreunui îndrăgostit lulea de vreo demoazelă care se lăsa îndelung curtată, rugată sau sedusă.
Tot așa au apărut cererile în căsătorie pe stadion în pauzele vreunui meci, în timpul vreunui film sau în vreun loc aglomerat la ora respectivă, dârele pe cer lăsate de vreun planor cu „Sulfina, te iubesc și vreau să fii soția mea!” și alte trăznăi pe care le poate debita mintea unui îndrăgostit săgetat de Cupidon în inimă și orbit de dragoste!
Tot din dragoste se scriu cele mai frumoase poeme, romane sau povești. Câți n-ați plâns citind un roman de dragoste sau uitându-vă tot weekendul la filme siropoase? Sau, poate ați recitit povestea de dragoste din dorința de a mai retrăi povestea atât de frumoasă.
Să ne aducem aminte de iubirea dintre Eminescu și Veronica Micle și de schimbul de scrisori dintre ei. Au rămas niște poezii pe care foarte mulți le-au citit sau recitat la urechea delicată a iubitei sperând ca gestul să le fie răsplătit măcar cu un dulce sărut, precum cuvintele lui Eminescu: „Scrie cu degetele pe cari le sărut”…
În treacăt voi pomeni de povestea de dragoste cu iz de tango dintre celebrul Cristian Vasile și Zaraza, poveste devenită legendă fie că a existat, fie că a fost doar o realitate dusă până la extremul misterului. Dar, ce melodii au rămas!
Una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din literatură a fost cea dintre Mircea Eliade și Maitreyi, iar cuvintele sunt sărace și neputincioase în fața unei astfel de iubiri neîmpărtășite. Singurul mod prin care ea a putut fi consumată, trecând de barierele religiei și a culturilor diferite, a fost prin rândurile pline de pasiune ale romanelor „Maitreyi” și „Dragostea nu moare”. Cine le-a citit știe despre ce vorbesc.
Celebri bucătari și cofetari din întreaga lume au creat feluri de mâncare și deserturi fabuloase inspirate din povești de dragoste sau din iubiri ascunse chiar de ei.
Din acest motiv a luat naștere vestita prăjitură Rigo Jancsi, inspirată din povestea de dragoste dintre celebrul violonist și o prințesă, poveste care a scandalizat lumea la vremea respectivă. Chiar dacă amorezii nu au rămas împreună, în urma poveștii lor de dragoste a rămas o celebră și delicioasă prăjitură!
Tot din dragoste a apărut bine cunoscuta prăjitură Pavlova. Din dragoste pentru renumita balerină Anna Pavlova, un cofetar a creat această minunăție care îi poartă numele peste timp. Nu știu cum dansa Anna Pavlova, dar prăjitura este incredibilă!
Faimosul desert „melba cu piersici” a fost inventat la hotelul Savoy din Londra, în 1890 de către bucătarul Auguste Escoffier, în onoarea cântăreţei australiene de operă Nellie Melba. Nu știu dacă o iubea în secret, dar, cu siguranță îi purta o mare admirație și stimă, pentru că altfel nu poți crea ceva atât de bun și memorabil pentru o femeie!
Ce-i drept, în numele dragostei se pot face lucruri absolut spectaculoase, dacă toate aceste femei au inspirat atâția bărbați să creeze lucruri memorabile! Ce-i drept, nici bărbații nu au dus lipsă de imaginație….
Nu cred că mai este nevoie să pomenesc despre celebrele iubiri dintre nu mai puțin celebri Napoleon şi Josefine, Antoniu și Cleopatra, John Lennon şi Yoko Ono, Henry al VIII-lea şi Anne Boleyn, Bonnie şi Clyde, Abelard şi Heloise, Ines de Castro şi Regele Pedro, Romeo și Julieta.
Să nu-i uităm nici pe Carol al II-lea și Elena Lupescu, o dragoste care a scandalizat la vremea respectivă societatea. Nu mai puțin renumită și controversată a fost și iubirea dintre Al. I. Cuza și Maria Obrenovici.
Se spune că Brâncuși s-a iubit și s-a despărțit cu scântei de Maria Tănase, iar George Enescu a fost îndrăgostit de Maria Cantacuzino (Prințesa Măruca).
Au fost doar câteva exemple de iubiri frumoase, împărtășite mai mult sau mai puțin, publice sau tainice, producătoare de suferințe sau aducătoare de fericire, cu urmări fericite sau nu.
Dar, simplul fapt că pronunți cuvântul „dragoste” nu înseamnă neapărat și ceva cu final fericit. „Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.” Așa își începe Tolstoi romanul „Anna Karenina” în care se reflectă modul concis în care scriitorul percepe dragostea și tragedia.
Însă, să nu uităm că tot în numele iubirii au fost și făcute și lucruri mai puțin frumoase. Să nu uităm că cele mai mari crime pasionale sunt tot „din dragoste”, că cele mai mari gelozii invocă tocmai „dragostea” drept motiv sau scuză în apărarea soților sau iubiților orbiți de „monstrul cu ochi verzi”, după cum denumește Shakespeare gelozia în tragedia „Othello”.
Să nu uităm că între „te iubesc” și „te omor” unii cred că stă tocmai dragostea, pe care criminalul o invocă în apărarea sa ca pe o circumstanță atenuantă și care se crede îndreptățit tocmai de iubire să-și omoare partenerul. Citeam la un moment dat o speță în care cineva își omorâse consoarta cu zeci de lovituri de cuțit, apoi îi dăduse foc. De ce? Din „dragoste”, evident. Fusese modul lui de a-și arăta „dragostea” transformată peste noapte în crimă pasională. Evident, aici dragostea nu avea absolut niciun aport, singurul motiv fiind gelozia acerbă provenită și dintr-o dragoste… obsesivă, de fapt.
Dacă gelozia sau obsesia este partea întunecată a lui „te iubesc”, înseamnă că povestea de dragoste este bolnavă, iar unul dintre protagoniști este dependent nu de persoana iubită, ci de dorința de a-i face rău.
Apoi, tot despre dragoste spun gurile rele că ar fi vorba și în cazul celor care se sinucid pentru că nu suportă o despărțire, un divorț, un șantaj sentimental, un adulter sau ceva de genul. Dragostea neîmpărtășită, presupun, care devine insuportabilă. Sentimentul de părăsire generează neputința și credința eronată că nu poți supraviețui de unul singur, cu inima sfâșiată din….dragoste. Nimic mai greșit. Niciun bărbat și nicio femeie de pe fața pământului nu merită acest gest!
Deci, dragostea poate fi invocată în fel și chip, în tot felul de ipostaze, dar asta nu înseamnă și că poate ieși, neapărat și ceva magnific din asta. Depinde cine și în ce scop o invocă.
Așadar, dacă mintea este deconectată în timp ce simțurile primare îi iau locul în capul cuiva, simplul fapt de a invoca dragostea drept scuză sau motiv este o ….crimă, pentru că ea, dragostea, iese de pe tărâmul iubirii, dăruirii, împlinirii și frumosului și sare gardul în curtea obsesiilor, dependenței, sentimentului de proprietate asupra celuilalt, geloziilor și fatalismului.
Și toate acestea se întâmplă din…dragoste.
