Pentru că nu știm să trăim într-un cuplu. Trebuie să fim învățați, trebuie să învățăm împreună, pas cu pas, zi de zi niște lucruri elementare, de genul: niciunul dintre noi nu este proprietatea și nici vreo anexă a celuilalt, că respectul înseamnă foarte multe lucruri, că fiecare dintre noi are nevoie de puțin spațiu și timp numai pentru el, oricât ne-am iubi, iar minciunile nu au ce căuta între noi și alte asemenea.
Pentru că nu știm că nimic nu „trebuie”. Dacă nu vine din inimă, este doar un gest de caritate. Pentru că nu știm ce înseamnă toleranță și o confundăm cu noțiunea de „compromis”. Greșit! Într-un cuplu nu este vorba de compromis, ci de toleranță și înțelegerea nevoilor celuilalt care pot fi, uneori, independente de nevoile cuplului.
Pentru că nu știm să ascultăm, iar atunci când ne prefacem că o facem, nu auzim. Nu știm să fim receptivi, sensibili, atenți, logici, consecvenți, agili, ludici, politicoși, empatici, drăgăstoși. Și avem orgolii, dintre cele mai exacerbate, uneori….”ce, îmi spune ea ce să fac?” sau „cum să mă supun unui bărbat, ce, trăim în antichitate?”. Ba da, te supui, dacă bărbatul tău este logic, uman, iubitor, cu inițiativă, deștept și te călăuzește sau sfătuiește corect! Cu ce te deranjează asta? Este valabil și pentru celălalt.
Pentru că nu ne spune nimeni că, deși nu există un manual sau vreun ghid de folosire, fiecare dintre noi suntem unici și trebuie să fim luați ca atare. Fără să vrei să îl schimbi pe celălalt în vreun sens. Dacă îl vrei așa cum este, foarte bine. Dacă nu, lasă-l, precis se va găsi cineva să-l placă într-o zi. Așa cum este el.
Pentru că avem prieteni, rude, amici, cunoștințe și tot felul de binevoitori care ne umflă capul cu tot felul de idei cu care venim acasă și-i facem vraiște sufletul și liniștea celuilalt. Pentru că nu gândim cu propria minte, de aia.
Pentru că, din cauza propriilor orgolii tâmpite, habar nu avem că cel de lângă tine este om ca și tine. Are nevoie de dragoste, alint, mângâiere, umeri pe care să plângă, mâini pe care să i le încălzești și inimă pe care să o ții în căușul palmei tale ca pe un lucru fragil și sfânt. Pentru că te iubește. Da, ai norocul de a te iubi cineva și asta nu-i lucru puțin…
Pentru că nu ne duce capul că doar pentru a iubi este nevoie de doi. Ca să urăsc mă descurc foarte bine și singură. Nu am nevoie nici de indicații, nici de vreun sprijin ori atenție….
