D'ale casei. Acumafobia

Mda…. m-am hotărât să „dau din casă”! După ce am scris despre soți nepricepuți, dame care nu știu să șofeze, machomeni care vânează gagici la sală, despre partenerii noștri care văd mai mult din fotografii locurile pe unde mergem în concedii, ei bine, episodul acesta este despre mine. Mai precis, despre fobia mea față de cuvântul „acum”. Adică, un fel de „acumafobia”.

Cum așa? Simplu: mă îngrozește fiecare întrebare care începe cam așa: „iubito, vrei să mergem acum la….” …și nu mai contează unde anume trebuie să mergem.
De fapt, cred că am dezvoltat pur și simplu o fobie!
Să vă dau niscaiva exemple, în vederea edificării:

1. „Iubito, vrei să mergem acum la cumpărături?”

Și răspunsul speriat: „….acum?? Chiar acum? Adică, fix acum? Acum, acum?”
Nu acum-mâine, nici acum-mai târziu? Adică, pur și simplu acum???
Ăăă, și, evident, motivele: „Păi, n-am lista făcută și este știu că eu fără listă nu plec la piață. Doar n-o să te enervezi pe mine văzând cum cinci ore bântui, pendulez și atârn de fiecare raft pentru că nu știu exact de ce anume am nevoie. Așa, netam-nesam? Nu am nicio haină călcată de mers la piață, nu știu ce avem de cumpărat, nu mă pot pregăti chiar în cinci minute, sunt nepieptănată, nefardată de piață, nemâncată, nebăută, ne…pregătită! Complet nepregătită….și, dacă stau puțin să mă gândesc, ce căutăm noi la piață astăzi? Și ți-am zis să mă anunți cu o zi înainte!

2. „Iubito, vrei să mergem acum la o plimbare?”

Evident, urmează răspunsul îngrozit: „…acum?? Chiar acum? Adică, fix acum? Acum, acum?”
Apoi, invariabil, urmează motivele disperate: „Așa, netam-nesam? Păi, nu sunt pieptănată, ba, parcă mergea și un vopsit proaspăt, nu sunt fardată de mers la plimbare, nu am haine potrivite… Și, stai, că n-am nici teniși, nici șlapi, nici bașcheți, că ultima dată când ne-am plimbat s-a speriat un câine așa de tare de cei pe care îi aveam, încât a plecat acasă cu unul din ei. Sau, poate era gustos, ce știu eu ce-a fost în capul lui? Și, doar ți-am zis să îmi spui măcar cu o zi înainte! Sau, mai bine de săptămâna trecută…
De fapt, dacă mă gândesc bine, ce căutăm noi la plimbare?

3. „Iubito, vrei să mergem acum la plajă?”

Și, evident, urmează răspunsul fobic:” ….acum?? Chiar acum? Adică, fix acum? Acum, acum?”
Așa, netam-nesam? Fără să știu și eu…măcar de astă primăvară? Aoleu…păi, stai așa, că nu am costum de baie nou, că pe cel de anul trecut îl știau toți turiștii și toți localnicii, îmi trebuie și o pălărie nouă, niște ochelari și nici șlapii nu mai sunt în formă, că mi i-a ros câinele nostru. Deh, a trecut și peste ei o vară, o toamnă, o iarnă, o primăvară…o alea, alea, înțelegi tu. Cum să fiu eu gata așa, cât bați tu din palme și îți arunci slipii în mașină, ochelarii îi ai deja la ochi și stai cu cheile de la mașină pe deget? Ăăăă? Cum? Ia zi tu, cum? Cuuum??

4. „Iubito, vrei să mergem acum să vedem un film?”

” Ăăă….acum?? Chiar acum? Adică, fix acum? Acum, acum?”
Așa, netam-nesam? Fără să știu și eu…măcar de săptămâna trecută sau, mai bine, de anul trecut? Aoleu…păi, stai așa, că nu știu cu ce să mă îmbrac. De ce nu mi-ai spus măcar de dimineață? Un mesaj la prânz, măcar… Când am eu timp acum să răstorn tot șifonierul odată în căutarea hainelor, apoi, încă odată în căutarea pantofilor potriviți, apoi când am eu timp să înnebunesc oglinda cu fâțâiala și pe tine cu treisutedouăzecișinouă de întrebări care încep cu „arăt bine?” Când am eu timp să mă pieptăn, fardez, rimelez, glossuiesc, să îmi fac bucle și apoi să le îndrept cu placa de trei ori la rând? Ia zi tu, când?? Câââând?? Într-o oră aia în care zici tu că începe filmul?
Și ce film vrei să vedem? De fapt, ce căutăm noi azi la film??

Ce simplu pare pentru voi, bărbații! O pereche de blugi, o cămașă, ochelarii de soare, portofelul, telefonul și cheile de la mașină. Țac-pac, mulțumesc madam!…dar la noi nu se gândește nimeni prin câte trecem până ajungem să ieșim gigea, măi-măi din casă. Așa, vă dați cocoșimândri cu noi la braț și vă umflați mușchii când trece câte unul și ne privește pe noi admirativ, iar la voi se uită invidios!

Ei bine, problema cu întrebarea de genul celor enumerate cu titlu de exemplificare mai este cum mai este, dar răspunsul lui „mergi așa cum ești, că îți stă foarte bine”, căzut ca din cer cu nepăsare, dar foarte convingător, ei bine, este îngrozitor! Invariabil și îngrozitor!

Așadar, da, am devenit „acumafobică”! Pur și simplu mi-e groază de cuvântul „acum”. Tăiați-l din DEX sau rămân așa forever! Să fie trecut în afara legalității, iar cei care-l folosesc mai mult de două ori pe lună să fie pedepsiți. Nu știu exact cum, mă voi gândi și la o pedeapsă pe măsură. Sau să se interzică frazele care încep cu „iubito…” și se termină cu „…acum”!

Ei, stați așa, că am glumit. De fapt, abia acum îmi dau seama că nu cred că sunt singura……

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here