Având în vedere că nu s-a inventat rețeta tinereții fără bătrânețe și nici vreun elixir miraculos, luând în considerare și antecedentele longevității celor din familia mea, precum și speranța mare de viață ca urmare a unui trai cât de cât sănătos, dar și cu speranța că nu va da nimic neprevăzut peste mine….sper să ajung să….. îmbătrânesc!
Desigur, mergând totuși pe sloganul „ho, timpule….că am zis și io, așa!….”
Totuși, cu puțină baftă, mâncare sănătoasă, un pic de mișcare și voia Domnului, da, voi apuca să și îmbătrânesc, deși aș prefera să rămân tânără, frumoasă și zglobie până pe la o sută și….cât mai mulți ani!
Când ești copil, noțiunea ți se pare stupidă, apoi ajungi, la o anumită vârstă care depinde de fiecare, să accepți ideea de „a îmbătrâni” și asta se întâmplă pentru că ajungi la o anumită înțelepciune. Adică acel „ceva” care ar trebui să vină exact odată cu vârsta!
Și, uite așa, într-o bună și frumoasă zi (probabil între prima și a doua cafea a zilei sau, poate între plata facturilor și dusul gunoiului sau chiar după ce oprești cuptorul în care ai copt două pandișpane) îți vine iluminarea și auzi și „clic”-ul interior: Doamne, fă-mă să îmbătrânesc….dar, totuși, nu te grăbi, te rog!
Poate părea absurd, dar îmi aduc aminte de un medic care mi-a spus odată, hăt, demult: „lady, mai multe piei de miel pe gard, decât de oaie bătrână!”
Și, brusc, într-o zi, cuvintele lui au căpătat formă, culoare și sens!
Sistematic și cronologic vorbind, dacă ai ajuns să îmbătrânești înseamnă că, logic, ai apucat și să treci prin destule, ai cunoscut destui oameni cât să îți faci o părere despre viată, sensul, mirajul și frumusețea ei. Cu condiția, evident, să nu fi dat în vreo boală tip demență sau altele….
Cred că, la un moment dat, în viață nu mai contează atât de mult să faci diferența între „bine” și „rău”, dar sigur este esențial să îți dai seama dacă „se merită” sau nu!
În acest caz, de ce întâlnesc babe acre? Sătule de viață, puse doar pe harță, pline de nervi și sătule de trai? Eram într-o zi într-un hipermarket și așteptam să termine de cântărit cel din fața mea. Exact în momentul în care eram pe punctul să așez pe cântar ce alesesem, m-am trezit împinsă de trei băbuțe care s-au băgat în fața mea ingorându-mă total. Ca și cum nu existam! Experiența mi-a lăsat un gust amar și am început să mă gândesc serios la momentul în care voi fi tentată să procedez la fel. Sau, poate nu….
Ce ne ia mințile sau ce anume ne face să credem că înaintarea în vârstă ne dă drepturi suplimentare?
Unde dispar bunicuțele pe care, atunci când le suni și le avertizezi că vii în vizită, te întreabă cu dragoste și bucurie în voce: „ce să îți pregătească buna, puiul mamii?” Unde sunt bunicuțele care își așteaptă nepoții cu plăcinte, tocană de pui, gogoși și scovergi sau supă de tăieței?? Bunica în casa căreia miroase a pâine făcută cu maia…. Bunicile acelea la care găsești mereu sirop de trandafiri sau dulceață de nuci verzi? Bunicuțele cu păr alb, glas duios, mâini mici și ochi care te întâmpină cu lacrimi de bucurie? Sau bunicuțele care se pun în mintea ta și vă distrați de zici că sunteți de-o seamă? Pentru că ele știu exact motivul pentru care o fac: este bucuria de a fi împreună…..pentru că timpul zboară nemilos!
Cine le fură??
Ce trebuie să fac sau ce program de gimnastică a minții să urmez ca să rămân sau să mă transform într-o femeie zbârcită la față dar blândă în privire, cocoșată de timp dar tolerantă față de cei tineri, cu articulațiile atinse de reumatism dar cu zâmbetul pe buze, cu oasele ciuruite de osteoporoză dar cu o vorbă bună mereu pregătită, cu dureri aduse de bătrânețe dar cu inima de copil intactă, cu pielea încrețită dar cu sufletul deschis? Și, deși viața mi-a luat multe, inclusiv frumusețea și iuțeala, să rămân totuși jovială și cu mintea întreagă….
Știu că se poate, pentru că am întâlnit și câteva astfel de femei care și-au păstrat în timp frumusețea sufletească, dar am întâlnit și femei care s-au transformat în niște babe scorpii, clevetitoare, rele, hâtre și urâte la suflet, puse doar pe harță, neînțelegătoare, veșnic nemulțumite, negre la suflet și albastre la inimă…. Zgripțuroaice cu nasul coroiat și glas pițigăiat care te pândesc pe după perdea, se uită urât la toată lumea și chindorâș la tine, în biserică, de parcă ai fi E.T. scăpat din laboratorul de teste….
Există, oare, vreo rețetă a tinereții minții, sufletului și a spiritului?
Ce trebuie să fac? Să mănânc un măr în fiecare zi? Să citesc zilnic minim douăzeci de pagini dintr-o carte? Să scriu poezii? Să nu uit de Dumnezeu? Să fac jogging? Să mă culc devreme? Să mă las de băut cafea? …. Să țin veșnic pe pervazul ferestrei un codru de pâine și o cană cu apă, în caz că va veni vreodată cineva să îmi ia luciditatea, mințile, bucuria de a trăi, zâmbetul și răbdarea?
