Copilul, soacra și papagalul

Undeva, într-un apartament normal dintr-un cartier oarecare, dintr-un oraș de provincie, din zilele noastre, trăiau doi tineri căsătoriți de câțiva ani, care se iubeau și care erau și fericiți, culmea!

Din atâta dragoste și fericire, cum era și normal, la un moment dat „ea” i-a dat „lui” vestea cea mare: urmau să fie părinți. Dar, cum fericirea nu este niciodată întreagă la minte, „ea” a fost nevoită să stea nu numai acasă, dar și în pat, asta așa, ca să nu „eclozeze” mai devreme decât trebuia „micul prinț” care avea mai apoi să îi țină treji pe amândoi nopți la rând.

Ei bine, „el” iubitor și grijuliu cum era din fire, s-a gândit cum și ce să facă astfel încât soțioara lui dragă să nu se simtă complet singură până venea „el” acasă. Drept pentru care, i-a adus un papagal într-o colivie, care să fluiere, să chichie, să michie, să dea din aripi și să îi distreze consoarta în fiecare zi. I-au pus numele „Piper„, pentru că avea ochișorii ca două bobițe de piper. Și astfel, Piper și „ea” au devenit prieteni buni. Nu vă așteptați la prostii ca în bancurile cu papagali, pentru că noi aici avem o poveste serioasă. În fine, aproape serioasă….

Dar, a venit și ziua cea mare, în care „ei doi” au plecat la spital, de unde, după vreo câteva zile s-au întors „ei trei”, mai fericiți decât fuseseră până atunci (pentru că, între timp fericirea se făcuse un pic mai bine cu nervii). Și, ajutați îndeaproape de una dintre mamele lor devenită acum bunică, a început să funcționeze la capacitate maximă „întreprinderea copilul”, pentru că plângea mult, era mereu flămând, trebuia schimbat, băițe, știți voi, cei care sunteți părinți, de-astea care merg pe bandă într-o astfel de întreprindere.

Eh bine, după vreo două săptămâni, „el” și „ea”, de acum obișnuiți cât de cât cu responsabilitățile care puseseră stăpânire pe fericirea lor deplină (care, între timp ieșise din convalescență și era pe deplin vindecată cu nervii), tocmai când una dintre bunici își ținea în brațe nepotul, au constat ei că bebelușul lor are așa, niște obrăjori rotunzi, și un năsuc delicat….și niște ochișori negri ….și, dintr-o dată și în cor, cu ochii mari cât niște cepe au strigat amândoi: PIPER!!!!

Aleluia! Își aduseseră aminte de bietul papagal, uitat pe balcon, în cușca lui amărâtă, fără apă, fără mâncare, fără…nimic!

S-au înghesuit amândoi îmbrâncindu-se pe ușa balconului, unde au observat surprinși cum, din cușcă Piper îi privea hâțânându-se fericit pe o bară și pupându-se singur în oglindă. S-au uitat unul la celălalt și s-au întors nelămuriți în cameră, unde bunica, privindu-i pe sub ochelari, le-a aruncat-o mândră de ispravă:

„Cine n-are un bătrân, să își cumpere….iresponsabililor!”

Bietul Piper!….noroc cu bunica, altminteri ….

Morala: nu îți lua papagal, dacă nu ai și soacră.
Dacă tot îți cumperi un papagal, nu uita să îl și hrănești.
Înainte să faci un copil, cumpără-ți o capră și încearcă să ai grijă de ea, fără să o pierzi și fără să o accidentezi și, în plus, încearcă să rămâi și calm atunci când trebuie să plătești tot ce a stricat sau mâncat capra în magazin.
De ce o capră!? Păi, cu papagalul nu merge, vezi bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.