Sunteți tentați să răspundeți „reciprocitate„, nu-i așa? Greșit! Nu așteptăm întotdeauna reciprocitate de la celălalt și nici nu ne dorim așa ceva.
Să facem un scenariu simplu: doi indivizi, el și ea, căsătoriți sau doar implicați până în gât într-o relație, locuind împreună într-un apartament, fiecare cu un autoturism, eventual cu un copil, fiecare cu câte un loc de muncă, opțional cu rate la vreo bancă și cu prieteni, părinți sau rude care mai vin în vizită, etc.. Majoritatea cuplurilor așa arată. Un profil comun, fără nimic deosebit. Nici măcar propriile orgolii nu sunt ieșite din comun și nici ambițiile lor. Să zicem că sunt intelectuali (pentru că în zilele noastre majoritatea au făcut o facultate doar plătind niște taxe la casieria minunatei instituții particulare care i-a scos titrați pe bandă rulandă, câtă vreme luau bac-ul).
Așadar, ce așteaptă unul de la celălalt, așa, ca pe ceva asolut firesc de primit într-o relație ?
Să fie iubit! În primul rând. Dacă mă simt un om iubit, atunci ofer iubire. De fapt, ofer totul! În definitiv, de ce n-aș face-o? Așa se întâmplă în mod firesc între doi oameni care se iubesc: își oferă unul altuia toată dragostea lor fără să li se ceară, dar oferind tot ce inima lor poate cuprinde bun în ea.
Să fie respectat! Dacă eu îți vorbesc politicos, folosesc cuvinte magice de genul „te rog” și „mulțumesc”, mi se pare absolut firesc să le și aud. La fel se întâmplă și cu felul meu de a mă comporta civilizat. Vreau același lucru de la tine.
Să nu fie mințit! Aici, veți fi tentați cu toții să îmi dați dreptate….. Ei, da. Cam așa ar fi frumos. Dar, oare vreau să aud întotdeauna adevărul și numai adevărul gol goluț? Vreau să aud că, da, m-am cam îngrășat în ultimii ani sau că îmi stă părul nu știu cum? …. Sau, că mâncarea nu este tocmai pe gustul tău?…..Nu vreau să aud numai adevăruri, pe unele le poți păstra pentru tine iar pe altele le poți cosmetiza puțin, nu mă voi supăra. Nici eu nu îți spun întotdeauna când mă enervezi cu tabieturile sau cu hobby-urile tale….se cheamă toleranță.
Să fie înțeles! Dacă eu te înțeleg pe tine că ești obosit sau că ai uitat să faci ceva, mi se pare corect ca și eu să beneficiez de același tratament din partea ta. În definitiv, există egalitate în drepturi, nu-i așa?
Să fie ajutat! Să se poată baza pe tine! Să îți pese! Dacă eu te ajut pe tine, atunci musai și tu mă poți ajuta, în măsura posibilităților, a resurselor, cunoștințelor, abilităților, puterilor și a timpului tău. Până la urmă, ni s-a sugerat că ar fi bine să fim împreună și la bine, dar și la greu. Aplicați-le voi la celelalte două, pentru că nu sunt decât divagații pe aceeași temă.
Să fie răsfățat! Da, da…chiar așa. Dacă eu îți fac poftele și îți respect tabieturile, îți pregătesc mâncarea preferată sau îți fac pe plac, atunci tu de ce nu ai proceda la fel? Cu ce sunt eu mai prejos? Păi, cu nimic. Deci, merit același tratament. Tratamentul „îți pasă de mine” este unul care dă realmente rezultate spectaculoase în orice cuplu!
Să nu fiu deranjat! Exact. Așa cum foarte bine ați citit. Există o zonă de intimitate în care am loc doar eu. Colțul meu, oaza mea, treaba mea. Dacă vreau să citesc o oră în cada plină cu spumant de baie sau dacă vreau doar să îmi beau pe terasă o amărâtă de cafea fără să mă strigi sau să mă chemi să fac nu știu ce, atunci așa să rămână. Promit să procedez la fel atunci când vei dori să îți prinzi și urechile meșterind cinci ore în vreo sâmbătă în care aș prefera să mergem la film sau la plimbare.
Să fiu consultat înainte de a lua vreo decizie care ne privește pe amândoi! Eh, ar fi interesant cum unul dintre noi ar lua decizii de capul lui în măsura în care decizia lui ne poate marca pe amândoi iremediabil sau nu, iar eu sunt și de găsit și pot răspunde și la telefon, dar și la întrebări.
Să nu fiu cicălit! Așadar, dacă eu nu te cicălesc, tu de ce ai face-o? Dacă eu nu te enervez cu întrebări sâcâitoare, cu probleme sau discuții interminabile, atunci tu de ce nu ai proceda la fel cu mine?
Să am o oarecare libertate! Eh, asta-i bună, nu-i așa? Întrebarea care ar urma ar fi „cam câtă libertate ți-ar satisface pretențiile?” Păi, îndeajuns încât să nu mă agasezi zilnic cu întrebări la telefon de genul „unde ești?” sau „ce faci exact în momentul acesta al existenței tale?”…. Să nu fii gelos excesiv și, în niciun caz gelos preventiv, așa, că știe el sau ea de ce…. Să nu fiu iscodit, pândit și întrebat la fiecare pas „ce fac” sau „ce caut”, de parcă aș fi vreun zombie fără minte. Promit să mă comport exact la fel.
Să aibă colțul lui de intimitate! Eh, aici este foarte interesant subiectul. Păi, chestia asta este ceva de genul „fără scotociri” prin geantă, buzunare, telefon, agende, birou, sertare, tabletă, calculator….și fără răstălmăciri de vise. Dacă vorbesc în somn asta nu înseamnă neapărat că am ceva de ascuns…poate, doar mă bântuie realitatea problemelor.
Să mi se ofere încredere! Adică, dacă mergem împreună pe principiul că „eu am încredere în tine iar tu ai încredere în mine”, ce ar putea merge rău? Evident, cu condiția ca niciunul să nu încălcăm termenii și condiții principiului.
Să nu profiți de slăbiciunile mele! Păi, ce-ar fi să ne șantajăm sentimental unul pe celălalt și să profităm de slăbiciunile celuilalt ca să obținem ceea ce ne dorim? Mai rămâne să ne răpim unul pe altul, să ne legăm de calorifer, să ne sechestrăm sau să ne ascundem tu mie fardurile și eu ție roboții?!!
Nu știu dacă ar mai fi ceva, iar dacă am omis ceva, atunci haideți să presupunem că ar putea fi asimilat într-una dintre liniile generale de comportament și cerințe de reciprocitate trasate mai sus. Oricum, regulile particulare țin de fiecare cuplu în parte și ele pot fi adaptate corespunzător caracterelor, obișnuințelor și modalității în care și-au dezvoltat un trai în comun.
Dar, toate acestea nu înseamnă decât un „quid pro quo„. Ori, câți dintre cei pe care îi cunoasteți și care performează într-un cuplu se poartă atât de civilizat??
Și aici intervin regulile sau cerințele acelea despre care vorbeam la început și pentru care eu NU vreau reciprocitate, ca să nu se lase cu scântei.
Așadar, dacă sunt nervoasă, te rog să fii măcar tu cel lucid și să nu mă stârnești mai tare. Dacă sunt stresată, te rog să fii tu partea de entertainment a familiei noastre și să nu îmi răspunzi la provocări. Dacă țip, nu te lua după mine și nu țipa și tu pentru că astfel de discuții nu duc la nimic bun. Dacă eu nu știu să fac ceva, învață-mă. Dacă eu sunt ironică, nu-mi răspunde răutăcios și nu te lua cu mine la harță. Dacă eu fac prostie, nu mi-o lua nici în râs, dar nici în nume de rău. Dacă eu te înșel, nu este neapărată nevoie ca să procedezi și tu la fel, doar pentru a te simți răzbunat. Dacă eu stau bosumflată câteva zile, încearcă tu să vorbești cu mine. Dacă eu dau dovadă de imaturitate în comportament, nu face și tu la fel. Ați prins ideea…
Ei bine, pentru toate aceste lucruri, dar și multe altele, nu vreau reciprocitate! Vreau lecții de maturitate, vreau să mă faci să înțeleg, vreau dialog, vreau comunicare, vreau să vorbești cu mine, să îmi explici și să mă faci să îmi fie rușine de purtările mele fără să mă jignești în niciun fel, mod sau moment al existenței noastre. Vreau să mă cerți fără să mă doară nici sufletul, nici altceva…
Nu. Categoric, nu vreau doar reciprocitate!
