Acum o grămadă de ani, se spunea că tinerii devin bărbați după ce fac armata. De ce se considera că poți deveni bărbat abia după ce mănânci balast și fasole la ceaun, după care spală superiorii cu tine pe jos….n-am înțeles niciodată! Dar, ce te faci că, de ceva vreme încoace nu se mai face armata decât dacă mușchii cuiva doresc să servească armată la micul dejun, prânz și cină. În concluzie, șansa să devii bărbat după ce faci armata a ajuns la mâna mușchilor….
Apoi, se mai spunea că devii bărbat după ce te însori. Adică, o familie (deci nevasta cicălitoare și copii năzdrăvani) reușeau să scoată toată bărbăția din tine, să te călească și să te treacă prin toate focurile răbdării și ale responsabilităților și, într-un final să te declare bărbat! Dar, ce te faci că, în zilele noastre nu prea se mai îngrămădesc bărbații să își pună pirostriile și să spună „da” de bunăvoie și nesiliți de nimeni, decât ori după o anumită vârstă de craieleală printre fuste….ori deloc!? Și uite-așa, s-a mai dus pe apa sâmbetei încă o șansă de a deveni bărbat! Cu alte cuvinte, cei care altădată se considerau „terminați” pe la vreo patruzeci și ceva de ani, acum sunt în floarea vârstei, bucurându-se de toată experiența acumulată și de cele doar câteva fire albe de păr apărute pe la tâmple. Și de succesul la femei, evident….
Acum, bărbaților le taie mămica fripturica până pe la treizecișicinci de trandafirași prinși în cununa burlăciei, iar dacă își găsesc vreuna să-i adore, are grijă mamița să o gonească pe rapandulă, că oricum nu era bună pentru odrasla lor puturoasă, dar alintată!
Unii dintre ei cred că devin bărbați atunci când învață pe de rost 101 replici de agățat femeile….adică undeva între macho și limita penibilului. În timp ce unii se grăbesc să devină bărbați, alții evită toată viața să devină responsabili sau, măcar maturi.
Și totuși, există și bărbați. Din ăia adevărați cu mușchi, cu responsabilități, cu asumări de situații, cu cariere și familii sau cu relații adevărate. Păi, ăștia cum au devenit bărbați, fraților?? Simplu: au vrut să devină. Cel puțin, așa cred eu…
Este adevărat și faptul că, nefiind în pantofii unui bărbat, nici nu pot gândi ca el. Așa că, tot ce pot să fac este să îmi imaginez ce ar face un băiat, băiețandru sau tinerel ca să devină bărbat. Misiune estrem de dificilă, recunosc.
Dar, care ar fi definiția sau ce înseamnă să fii bărbat? Să te maturizezi? Să devii responsabil? Să îți pese? Să începi să iei decizii de capul tău? Să devii independent financiar, emoțional sau stabil din punct de vedere existențial? Habar n-am. Numai un bărbat ar putea răspunde la întrebarea asta. Din punctul de vedere al unei femei, un bărbat devine cu adevărat bărbat atunci când începe să își asume existența, alegerile și situațiile, adică atunci când se maturizează și devine conștient nu numai de el, ci și de cei din jurul său.
Întrebarea care se pune este dacă există ceva anume care declanșează în mintea unui bărbat dorința de a deveni bărbat sau dacă pur și simplu se întâmplă fără ca el să conștientizeze momentul cu pricina ?….adică unii își doresc cu tot dinadinsul să devină bărbati, alții devin fără să vrea, iar unii devin bărbați la un moment dat, fără să își dea seama ce s-a întâmplat. Sau, poate că unii nu reușesc niciodată să devină bărbați, rămânând doar niște copii mai mari, râzgâiați până hăt, dincolo de maturitate.
Poate că devin bărbați atunci când sunt nevoiți să se descurce singuri, fără sprijinul părinților, fără susținerea financiară a familiei, unii devin responsabili de viața lor după ce trec prin niște necazuri sau atunci când sunt nevoiți să găsească singuri soluții la problemele lor sau ale celor dragi.
Orice ar fi și oricum s-ar întâmpla, poate că devin bărbați în momentul în care își doresc să se trezească în fiecare zi lângă aceeași femeie și nu doar atunci când își doresc să aibă toate femeile din lume. Și atunci când vor înțelege că se vor căuta în brațele multor femei, dar nu se vor regăsi decât în brațele uneia dintre ele, pe care, cel mai probabil o vor lăsa să plece de lângă ei, doar pentru a căuta alta.
Poate devin bărbați în momentul în care realizează că sunt în stare să își asume alegerile pe care le fac sau poate că sunt bărbați adevărați doar cei care înțeleg să prețuiască femeia, în general și mai ales femeia de lângă ei, aceea care îi vrea cu tabieturi, cu toane, cu accese de bărbăție, cu nepricerea de a repara diverse obiecte casnice, cu grosolănii, cu durități mai mari sau mai mici sau chiar cu infidelități….
Poate că devin bărbați în momentul în care cumpără prima floare pentru iubita lor sau în ziua în care suferă pentru prima dată din dragoste. Poate îi face bărbați prima femeie care le rupe inima sau prima care le-o dăruiește necondiționat.
Poate devin bărbați în ziua în care își înfrâng și ultima fărâmă de timiditate și își iau inima în dinți ca să spună pentru prima dată unei femei „te iubesc!” ….sau în ziua în care sunt gata să își înfrunte toată familia pentru a-și urma visul sau femeia iubită.
Poate devin bărbați în momentul în care știu ce vor să facă în viață ori în ziua în care realizează că dragostea de mamă este cu totul altceva decât dragostea față de femeia cu care doresc să își împartă viața. Sau, poate devin bărbați în ziua în care îi spun jumătății lor: „dă-ți demisia că te susțin și urmează-ți visul pentru că mă descurc eu cu toate!”….
Aș merge până acolo încât aș afirma că devin bărbați nu atunci când încetează să mai plângă, pentru că li s-a spus că este rușinos, ci atunci când aleg în fața cui pot plânge. Sau, unii poate devin bărbați în momentul în care încep să își asume responsabilități fără să se plângă și alegeri fără să caute vinovați.
Nu știu dacă devin bărbați atunci când conștientizează că pot fi puternici și că pot face praf o femeie, ci atunci când învață să ocrotească, să iubească, să își țină copiii în brațe, să ofere sprijin, să dăruiască înțelegere. Sau atunci când vor învăța să dăruiască femeii iubite mai multe momente decât cadouri scumpe și mai multe dimineți decât nopți. Eventual atunci când vor înțelege că este mai simplu să părăsești decât să păstrezi, dar nu întotdeauna cea mai simplă cale este și cea mai bună.
Nu cred că un bărbat este doar un sac de mușchi, minte rigidă, piept larg în care există o inimă de piatră, plin doar de el și de intenția de a rupe inimi și de a răni sentimente. Un bărbat devine bărbat adevărat atunci când știe să își dozeze duritatea și să o folosească pe alți bărbați sau atunci când înțelege că nu este o dovadă de slăbiciune să fie sincer, ci una de onestitate.
Un bărbat devine cu adevărat bărbat atunci când înțelege sensul cuvintelor „onestitate”, „curaj”, „responsabilitate”, „putere”, „maturitate”, „sinceritate” sau „asumare”….învață să le folosească și să le dozeze. Sau atunci când conștientizează faptul că, dacă au fost vreodată respinși, înseamnă că este și vina lor, măcar parțial. Sau atunci când învață să își asume și fidelitățile, dar și infidelitățile.
Cred că ar trebui să devină bărbați atunci când vor înțelege că darurile cele mai neprețuite sunt cele care nu se pot cumpăra cu bani, dar sunt rupte din inima aia a lor mare și că fericirea nu trebuie să coste sau să fie evaluabilă, dar pot dărui sentimente. Și atunci când vor realiza că nu trebuie neapărat să ne înțeleagă pe noi, femeile, ci doar să ne accepte așa cum suntem și să trăiască alături de noi cu ideea că nici bărbații nu sunt întotdeauna de înțeles pentru noi. Și că nu ar trebui să existe competiție între bărbați și femei așa cum nu există noțiunea de „războiul sexelor”, ci doar telenovela cu un astfel de nume.
Cred că ar trebui să devină bărbați atunci când vor înțelege faptul că vor avea parte de sex și femei nu dacă aleargă ca niște disperați după toate femeile deodată, ci atunci când se vor concentra să cucerească o singură femeie, cea de care se simt atrași și cu care își doresc să împartă totul…. Sau atunci când vor conștientiza faptul că, dacă te întâlnești simultan cu două sau trei femei nu înseamnă că ești un bărbat adevărat ci doar unul activ sexual. Sau poate că devin bărbați atunci când încetează să mai privească femeia ca pe un obiect sexual, gata oricând să fie la dipoziția unora de pseudo-macho și încep să o privească și să o trateze ca pe un egal al lor, dar cu „nevoi speciale”, care are nevoie de ocrotire, grijă, sprijin, apreciere, mângâiere înainte de sex și complimente după, câte o vorbă bună spusă chiar și la telefon și poate chiar o floare din când în când.
Cred că ar trebui să devină bărbați atunci când vor înțelege că, poate o femeie nu îi mai vrea în viața ei, dar un copil are nevoie de un tată chiar dacă părinții lui nu mai sunt împreună.
Cine zicea că este simplu să fii bărbat?? Chiar și unui bărbat dacă i s-a părut că este simplu, s-a înșelat, pentru că, în mod inexplicabil, uneori toată lumea are așteptări foarte mari de la ei….
