Acum câțiva ani buni, într-o familie de oameni simpli și cu sufletul frumos se năștea un băiețel. Ca orice viață nouă venită pe lume din iubire și înțelegere, copilul a adus multă bucurie în sufletele acestor oameni.
După ce băiețelul a împlinit patru anișori, în familia sa a existat certitudinea că pe lume urma să vină un frățior sau o surioară.
Părinții s-au bucurat de minunata veste, dar au început să se gândească și la modalitatea concretă prin care îi vor da vestea și prichindelului lor. S-au gândit că trebuie să aleagă o modalitate potrivită pentru a-i explica faptul că urmează să intervină niște schimbări, în așa fel încât, după venirea pe lume a bebelușului, băiețelul să nu se simtă marginalizat, ori uitat de ei sau mai puțin iubit, cu atât mai mult cu cât atenția lor va fi îndreptată mai mult asupra noului membru care urma să vină.
Au început să facă diverse scenarii, care mai de care mai sofisticate, apoi mai simple, mai realiste sau mai fantasmagorice. S-au gândit la varianta cu barza care aduce bebeluși în cioc, dar li s-a părut prea de poveste. Apoi s-au gândit să îi spună că Doamne-Doamne le va trimite încă un membru în familie, dar li s-a părut o variantă prea greoaie de înțeles pentru cel mic. S-au gândit să îi explice faptul că în burta mamei se afla surioara sau frățiorul care avea să vină, dar varianta implica prea multe potențiale întrebări din partea copilului. În fine, au mai sucit ei problema pe toate părțile și, la un moment dat pe care l-au considerat ei potrivit pentru discuție, au început să îl pregătească pe cel mic pentru vestea cea mare.
Au luat-o pe ocolite, apoi cu întrebări ajutătoare și, în cele din urmă i-au spus piciului că, în curând urma să primească un frățior sau o surioară care să îi fie tovarăș de joacă.
Copilul a părut că primește relativ bine vestea, însă fără să stea prea mult pe gânduri și-a întrebat scurt părinții:
„De ce să am un frățior sau o surioară?”
De ce? Bună întrebare! Se gândiseră la un răspuns la întrebarea „Ce?” sau „Cum?”, dar un răspuns la întrebarea „De ce?” nu aveau pregătit…..
Femeia a înțepenit pentru o clipă, a deschis gura pentru a începe o poveste care începea cu „păi, să vezi …”, dar s-a oprit înainte să înceapă. Oricum, nu prea știa cu ce să înceapă și nici nu mai știa exact ce poveste să îi spună copilului … Și-a privit copilul care aștepta un răspuns, a zâmbit, și-a luat micuțul în brațe și i-a răspuns așa cum i-a dictat inima în acel moment:
„Vezi tu, puiul meu, atunci când tu ai venit pe lume, eu și tati ne-am bucurat foarte tare. Apoi, au început să se bucure bunica și bunicul, mamaia și tataia. Ne bucurăm cu toții pentru că te avem pe tine. Ești lumina noastră, ești sufletul nostru, ești viața noastră, ești fericirea noastră și ești bucuria noastră cea mai mare…… Acum urmează să mai vină pe lume încă o surioară ori un frățior, ca să ne bucurăm cu toții încă o dată!”
Copilul a făcut ochișorii mari și a zâmbit fericit:
„Adică va fi surioara sau frățiorul meu și va fi bucuria noastră! Asta înseamnă că mă voi bucura și eu!”
Surioara lui s-a născut la trei luni după această discuție.
A iubit-o de prima dată când a văzut-o și a ocrotit-o mereu. A împărțit totul cu ea în sensul că ultima sau cea mai mare bucățică de „orice” erau întotdeauna ale ei…. A legănat-o, a pieptănat-o, a ținut-o de mânuță și s-au jucat împreună, apoi au devenit cei mai buni prieteni!
Și, de fiecare dată când cineva îl întreba cine este, băiețelul răspundea mândru:
„Ea este bucuria familiei!”
