Bucăți de suflet

M-am întrebat de multe ori cum poate cineva îndura atâtea, de unde se tot adună și cum se regăsește mereu și de unde găsește zi de zi puterea să poată merge mai departe…..până într-o zi în care a trebuit și eu „să pot”….. să cad în fiecare seară și să mă ridic în fiecare dimineață, să zâmbesc toată ziua și iar să cad ….și am putut!

Putem…nu știu cum, dar putem….

Ne adunăm puterea exact din toate cioburile sufletului pe care ni-l sparge cineva în mii de bucăți prin cuvinte, gesturi și comportament, apoi ni-l ciopârțește și ni-l împrăștie în toate zările. Și acolo, în singurătatea dureroasă a existenței noastre, cu mâinile tremurânde și lacrimi pe obraz, în genunchi și cu o ultimă fărâmă de voiță și putere adunăm ciob cu ciob și încercăm să ne reconstruim sufletul bucată cu bucată. Îl plângem, îl jelim, îl lipim, îl pansăm și adormim plângând și rugându-ne în tăcere. Nu există om care să nu fi făcut acest lucru măcar o dată în viața lui, oricând de binecuvântată i-ar fi fost existența….

Și toate astea durează zi de zi, o perioadă de timp, până când ceva se schimbă. Nu știu dacă necazurile se satură de consecvența noastră cu care nu ne lăsăm doborâți sau i se face milă Tatălui Ceresc de noi, considerând că ne-a ajuns, dar destinul nostru se schimbă. Se întâmplă pur și simplu. Se întâmplă printr-un om pe care îl întâlnim, printr-o ușa care se deschide sau o mână întinsă din neant. Sau, pur și simplu o întâmplare banală și care aparent nu pare să aibă vreo noimă sau legătură cu noi.

Câteodată, ni se pare că ceea ce ni se întâmplă este ceva mult mai rău decât ceea ce era înainte, dar este, de fapt, salvarea noastră. Abia după un timp înțelegem, abia după ceva timp prind contur noile căi deschise în fața ochilor noștri, iar noile perspective ne conduc într-un nou capitol al vieții noastre.

Sunt absolut convinsă că nimic nu este veșnic. Nici durerea, nici suferința, nici necazurile, nici răutatea, nici ghinionul, nici cele mai feroce dușmănii. Nici bârfa, nici invidiile, nici apăsarea sau tristețea…

Și mai cred într-o lege a „talionului”, în sensul că niciodată nu ni se ia „ceva” fără să nu ni se dea „altceva” în schimb… Câteodată, „altceva” -ul este cu un cu totul altceva decât ne-am fi așteptat, dar orice zi din viața noastră are propria ei logică, gândită, plănuită și dată în dar cu dreaptă socoteală.

Am văzut cum într-o clipă viața îți poate lua tot ce ai avut. Am văzut cum te poți trezi într-o existență care nu este a ta. Apoi, am văzut cum poți trece prin toate durerile posibile, prin toate deznădejdile care te duc cu gândul la Iad și care te fac să crezi că ești pregătit pentru tot ce poate fi mai rău, crezând că nici măcar doamna cu coasa nu te mai poate surprinde….și exact atunci ți se întâmplă minunea de a reînvia în toate modurile posibile. Nu știu de ce se întâmplă toate astea, dar, cu siguranță pare să fie un fel de test de supraviețuire. Dacă reziști, la capătul lui te va aștepta un fel de răsplată.

Ai răbdare și încearcă să vezi oportunitățile acolo unde alții cred că te-au înfundat. Vezi posibilitatea de a evada din camere închise de alții cu ușile de fier ale răutăților lor și ferecate cu cheile propriilor lor neputințe și ignoranțe. Și reclădește-ți sufletul bucată cu bucată, piesă cu piesă și fărâmă cu fărâmă. În liniște și taină, chiar dacă liantul dintre bucăți sunt lacrimile tale. Nu va ști nimeni cum ai reușit să te ridici, dar vei ști tu ce ai de făcut.

Vei reclădi totul cu bucăți de suflet și frânturi de existență…..

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.