A fost odată ca niciodată o poveste de dragoste și doi oameni. Un EL și o EA.
EL fusese crescut de o mamă mai posesivă afectiv, așa că îi vom spune Mugurel, pentru că fusese crescut ca o floare rară, deși nu era decât un bărbat obișnuit.
EA crescuse într-o familie cu încă cinci copii, dintre care trei erau băieți, dar fără mamă, pentru că murise atunci când ea avea doar câțiva anișori, așa că primise o educație puțin spartană, din partea unui tată care fusese nevoit să și muncească, în timp ce le era copiilor lui și tată și mamă. Deci, EA era obișnuită să țină piept tuturor atacurilor, așa că îi vom spune Floare de Colț, pentru că era uneori un pic „colțoasă”…
Mugurel și Floare de Colț s-au cunoscut în liceu, s-au plăcut, au început să se iubească, apoi au mers împreună la aceeași facultate, s-au obișnuit să fie împreună și au decis să se căsătorească. Au terminat facultatea, au făcut un copil și ……ei, da! Și a intervenit rutina!
Mugurel venea acasă parcă din ce în ce mai târziu de la serviciu, câteodată nu îi plăcea mâncarea făcută în grabă de Floare de Colț, alteori îi reproșa că nu se mai îngrijește așa cum o făcea la început, iar câteodată alegea să iasă cu prietenii la o bere decât să petreacă seara în familie. Uneori își neglija un pic și copilul, ori îl repezea…
Floare de Colț era din ce în ce mai obosită, avea mereu câte ceva de făcut, grijile toate parcă se adunaseră și apăsau din ce în ce mai greu pe umerii ei, banii erau parcă prea chivernisiți ca să mai și ajungă și avea impresia că primește atenție din ce în ce mai rar de la soțul ei, deși tânjea după mângâierile lui sau după o vorbă bună. Și avea impresia că Mătrăguna, mama lui Mugurel era din ce mai implicată în problemele lor.
Dar, într-un weekend, în timpul prânzului, Mugurel și Floare de Colț au început să discute despre nemulțumirile și neajunsurile lor, s-au luat la ceartă, și-au spus vorbe grele și și-au reproșat unul altuia eșecul mariajului lor ajuns într-un punct critic, au decis că nu mai pot continua în acest fel și că ar trebui să stea despărțiți unul de celălalt măcar pentru o perioadă.
Așa că, printre lacrimi și suspine, Floare de Colț și-a făcut bagajele ei și ale copilului, iar Mugurel a chemat o caleașcă galbenă care urma să îi ducă la tatăl ei, Negru Împărat. Și pentru că dorea să se asigure de faptul că cei doi vor ajunge cu bine la destinație, Mugurel s-a urcat cu ei în caleașcă și au pornit la drum, în timp ce Floare de Colț i-a spus vizitiului că vrea să ajungă repede la destinație…..
Dar, stați, că la unele destinații nu se ajunge așa ușor…. Iar vizitiul de pe caleașcă era unul cu chef de vorbă, poftă de viață, dar și foarte înțelept. Așa că, văzând-o pe Floare de Colț plânsă, pe Mugurel trist iar pe cel mic un pic dezorientat, vizitiul nostru inimos și cu suflet mare s-a gândit să intre în vorbă mai întâi cu cel mic, cu Prințișorul Bucle Aurii. Și uite-așa, a început delicat să îl întrebe cum îl cheamă, câți anișori are, dacă știe poezii și cântecele. L-a întrebat apoi dacă nu vrea o bombonică, evident, dacă părinții lui nu au nimic împotrivă…. Apoi i-a felicitat pe părinți pentru copilul minunat cu care au fost binecuvântați, i-a întrebat dacă merg la vreo rudă bolnavă….de sunt așa de supărați, și uite așa i-a făcut să vorbească și să își depene povestea.
La un moment dat, în timp ce Mugurel își căuta cuvintele iar Floare de Colț își ascundea cu greu lacrimile, vizitiul nostru înțelept i-a rugat să nu se supere pe el dacă va opri caleașca pentru a-și lua o cafea, iar când s-a întors a adus un suc pentru cel mic și încă două cafele pentru părinți. Și s-au așternut la vorbă….pe îndelete și într-o răbdare de fier a vizitiului nostru înțelept, care părea să nu mai aibă nicio altă treabă mai importantă de făcut pe această lume!
I-a ascultat pe Mugurel și pe Floare de Colț cum, la început i-au povestit vizitiului câte ceva din povestea lor, apoi au început să își spună unul altuia tot ce aveau pe suflet. Și pentru că, deși erau supărați unul pe celălalt totuși nu se certau, vizitiul nostru a început să le spună cât de norocoși sunt pentru că au o familie, o casă frumoasă, niște locuri de muncă nu prea rele, un copil minunat și, nu în ultimul rând, se au unul pe celălalt. Și că, așa din câte se vede, par că încă se mai iubesc, doar că s-au adunat între ei mult prea multe lucruri nespuse de ceva vreme…. Le-a mai spus, apoi, că nu există familie fără discuții, viață fără probleme, situație fără ieșire și tinerețe fără naivitate.
Cei doi s-au privit în liniște o vreme, apoi Mugurel a luat-o de mână pe Floare de Colț, i-a spus că o iubește, ea a zâmbit, a recunoscut că și ea îl iubește și amândoi s-au îmbrățișat împreună cu Prințișorul Bucle Aurii, care nu mai putea de bucurie!
Iar vizitiul nostru a făcut cale-ntoarsă și i-a dus pe cei trei înapoi de unde îi luase în caleașca sa galbenă, cu precizarea că vizitiul le-a făcut cadou plimbarea, în cinstea frumoasei lor împăcări.
Iar cei trei, Floare de Colț, Mugurel și Prințișorul Bucle Aurii au trăit în liniște, pace și înțelegere ani mulți….și poate mai trăiesc și azi, împreună cu nepoții lor!
Iar eu aș putea să încalec acum pe o șa, că tot v-am spus povestea așa, dacă nu aș mai avea de completat povestea mea și cu o simplă morală…
Știu…..acum zâmbiți! Iar povestea pare ruptă dintr-un basm, dar este oarecum adevărată, deși a trebuit să stilizez unele lucruri și să simplific unele evenimente.
Morala ar fi ruptă din realitatea noastră, a tuturor, care nu înțelegem câtă importanță au dialogul și comunicarea într-o relație, indiferent dacă sunt și copii la mijloc. Dar, cu atât mai mult, atunci când sunt și copilași care asistă la discuțiile părinților, comunicarea ar trebui să fie condusă înspre interesul lor, care ar trebui să primeze oricăror orgolii și inimi rănite.
Aș mai pomeni în treacăt și despre importanța unor oameni pe care îi întâlnim în calea noastră în cele mai interesante momente din viață, pe care le putem cataloga mai apoi ca fiind cruciale. Acei oameni par simple personaje trecătoare prin existența noastră, dar cu un rol foarte bine definit. Sunt oameni pe care, de multe ori nu îi vom mai întâlni niciodată în viața noastră, pentru că ei sunt, de fapt, trimiși de Dumnezeu pentru a ne ajuta, spijini și ghida spre calea de la care ne-am abătut din greșeală, dar pe care trebuie, de fapt, să mergem….
Unii oameni sunt, de fapt, îngerii noștri păzitori, fie că îi găsim în parc, la colțul străzii, în stația de autobuz sau….într-un simplu taxi!
Nu subestimați pe nimeni și nu minimalizați prezența sau existența nimănui. Pentru simplul fapt că nu știm fiecare ce rol poate avea în viața noastră!
Și nu în ultimul rând, când vă urcați într-un taxi rugați-l politicos pe șofer să vă ducă la destinația dorită, pentru că „repede” vrea toată lumea să ajungă….
