Avem timp...

Avem timp să zâmbim, să ne bucurăm, să ne distrăm, să facem fapte bune, să-i ascultăm pe ceilalți, să mergem în concedii, să mângâiem cu vorba, să iertăm, să privim cerul, să vedem durerea și apăsarea din jurul nostru, să facem bucurii cuiva, să dăruim puțin din puținul nostru, să ne gândim și la cei din jurul nostru, să ne jucăm cu copiii noștri, să punem aripi visurilor noastre, să ne ambiționăm și să luptăm pentru ceea ce ne dorim.

Avem timp să cerem ceea ce ni se cuvine, să ne facem curaj să încercăm, să continuăm ceea ce am început, să ducem ceva, orice ar fi, la bun sfârșit, să ne sunăm prietenii, să ne vizităm rudele, să telefonăm cuiva, să ne întrebăm „de ce nu?”, să punem ghilimele ideilor altora, să fim buni, să ne odihnim, să dăruim o floare.

Avem timp să ne cumpărăm o carte, apoi să o citim, să spunem adevărul, să empatizăm, să ne oprim din minciună, să punem firimituri păsărelelor, să plantăm un pom, să gândim înainte de a deschide gura, să nu ne mai supărăm, să nu mai bârfim sau să nu mai punem la suflet, să ne trimitem mesaje unul altuia în timpul zilei.

Avem timp să fim drepți, să spunem ce gândim, să luăm apărarea cuiva, să râdem din tot sufletul, să nu ne mai temem, să ridicăm pe cineva de jos, să spunem cuvinte magice de genul „te rog” sau „mulțumesc”, să fim recunoscători și să ne manifestăm recunoștința, să ne asumăm faptele, să ne oprim din goana zilnică, să admirăm, să felicităm pe cineva, să ne recunoaștem limitele.

Avem timp să spunem „te iubesc”, să ascultăm întrebarea până la capăt, să fim loiali, să ne asumăm alegerile, să rugăm pe cineva să ne ajute, să ne rugăm și pentru alții, să recunoaștem că am obosit, să recunoaștem meritele cuiva dar și neputințele noastre, să scriem o poezie, să mergem la film sau la teatru, să zâmbim iar, să îi facem și pe alții să zâmbească….

Avem timp pentru toate acestea….așa credem mereu.

Realitatea este, însă, cu totul alta. Din păcate….

Și acest lucru se întâmplă pentru că umblăm după himere, ne facem prea multe griji, ne umplem timpul cu nimicuri, dăm prea mare importanță lucrurilor și oamenilor care nu contează, ne mințim singuri, nu știm să facem haz de necaz și nici să folosim autoironia în scop preventiv, ne grăbim fără țel, uităm prea des, iertăm prea rar, ne pierdem timpul cu răzbunări inutile, bârfe și prostii, ne pierdem în corvoada zilnică, suntem prea nervoși cu cei dragi și prea îngăduitori cu străinii, cumpărăm prea multe lucruri care nu ne sunt de folos, ne rugăm rar, suntem tot timpul nemulțumiți, ne victimizăm, ne prefacem că nu înțelegem sau nici nu ne batem capul prea mult, suntem ocupați fără să avem prea multe ocupații, judecăm fără să gândim și gândim fără judecată, urâm fără rost, vorbim prea mult, ascultăm puțin, omorâm copilul din noi, suntem habotnici, ne otrăvim singuri cu invidie și ne intoxicăm cu propria răutate, ne facem propriile dogme dincolo de care nu mai vedem adevărul, vopsim minciuna în roz, sperăm fără să nădăjduim și murim fără speranță. Ne pierdem în ideile altora și ne atribuim meritele altora. Murim câte puțin în fiecare zi…prea preocupați să existăm și uitând să trăim.

Prea puțin timp, prea repede praf de stele…
Prea repede cărunți, prea târziu înțelepți….

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here