Un hipermarket oarecare. Toate casele ocupate. Am ieșit să ne plimbăm puțin și am încheiat plimbarea cu o mică escapadă în hipermarket ca să luăm mărunțișuri pentru acasă. Ne așezăm la una dintre case, fără să mai alegem pentru că, oricum nu ar fi contat. Lumea este nervoasă iar casierele par obosite. Pe ele le înțeleg, exact așa a fost și de Crăciun. Parcă este apocalipsa îmbuibării, o nebunie creată, întreținută de mass-media și asociată cu sărbătorile de iarnă. Poate iarna este de vină. Poate ne îmbuibăm ca să ne țină de cald stratul de grăsime, cine mai știe?
În fața noastră doi soți se ceartă pentru că ea a uitat să cumpere salam, iar în spatele nostru unul se împinge cu căruciorul ca să ajungă mai aproape de casă cu doi centimetri. Îmi vine să abandonez fructele luate și ce mai avem în coș cu el cu tot și să plec, dar nu este civilizat să procedezi așa. Așa că, așteptăm răbdători să ne vină rândul.
Nu înțeleg îmbulzeala și nici nebunia asta cu noaptea dintre ani care trebuie să ne prindă cu masa plină de o haleală anume, adică nu „de alea” că trag a rău, dar „dintr-alelalte” că sunt aducătoare de noroc. Nu sunt superstițioasă, nu cred în „noroc” sau „ghinion” la modul la care o fac alții crezând în pisici negre care îmi nenorocesc ziua sau lenjerie intimă care îmi poartă noroc, ori boabe de strugure numărate sau pahare băute sau sparte ca să…nu știu ce.
Încerc să nu fac doar un simplu bilanț. Pentru mine, un an înseamnă mai mult decât un bilanț în ultima zi a anului…. Și dacă ar exista cuvântul potrivit, acesta ar fi „anuarium”….
Dar, inevitabil, îmi zboară gândul la anul care a trecut. La bilanțul anual pe care și-l fac unii și le dă cu plus sau cu minus în extrasul de cont. Doar atât să fie? Doar atât să conteze un an întreg? Dacă mi-am schimbat mașina, dacă am mai făcut un împrumut în bancă, dacă mi s-a mărit salariul sau dacă am câștigat la loterie?
Pentru mine, material vorbind, poate nu a fost un an mai bun decât celălalt. Dar a fost un an bun din alte puncte de vedere, chiar dacă planurile mele de acum un an nu s-au potrivit cu realitatea din teren. Mă gândesc la ce anume am înțeles dintr-un an întreg. Adică la felul în care au trecut pe lângă mine cele 365 de zile cu soare, cu ploi, cu nori, cu temperaturi negative sau cu caniculă. Cu oameni, cu emoții, cu sentimente, cu răbdare sau cu nervi, cu plictiseală sau cu timp petrecut alături de cei dragi, cu sănătate sau cu dureri, cu împliniri sau doar cu speranțe, cu eforturi sau cu relaxare, cu extenuare sau cu lejeritatea unei zile petrecute în tihnă, cu râsete, cu glume, ținându-ne de mână sau sfătuindu-ne, cu încurajări sau luînd peste picior soarta și făcând haz de necaz ca să pară că nu ne doare ori ca să ieșim onorabil din vreo situație penibilă pentru noi sau pentru alții.
Mă gândesc la faptul că am întâlnit oameni pe care nu îi cunoșteam și care m-au ajutat dezinteresat și a trebuit să mă rog la modul insistent de oameni pe care îi știam de ani de zile și care s-au prefăcut prea ocupați pentru problemele mele. Îmi dau seama că unora le-am greșit, pe alții i-am ignorat, iar pentru unii poate am fost răutăcioasă, agasantă, în timp ce pentru alții deciziile mele au fost lipsite de sens. Am învățat într-un an că foarte puțini dintre noi suntem ce părem a fi și că orice lipsă de acțiune ne influențează destinul la fel de tare precum o acțiune. Am învățat că fiecare an poate zbura pe lângă tine, dar diferă modul în care percepi tu trecerea timpului. Și ce poți face tu cu timpul tău.
Am văzut cum trece timpul necruțător și peste viețile altora și cum fac ei pe victimele la modul subiectiv….deși acum un an erau „pe val”…. Am simțit mâna sorții cum aranjează unele lucruri, cum taie din avântul unora și cum face să crească aripi altora. Aripi cu care nu știm toți ce să facem, căci considerăm periculos să ne desprindem din cumințenia și confortul cuștii în care ne-am obișnuit să trăim.
Am înțeles că un an înseamnă mult pentru cel ce vrea să facă ceva cu timpul său, dar nu înseamnă mare lucru pentru cel care este obișnuit să piardă timpul. Am văzut cât de prețioase sunt secundele atunci când trebuie să faci ceva contra cronometru și cât de repede trece timpul indiferent cum ți-l petreci. Contează doar cu ce rămâi tu în urma trecerii timpului.
Am văzut cât de mult contează să ai lângă tine un om care să te susțină în proiectele tale, să te sprijine atunci când nu poți merge la propriu, să te încurajeze atunci când începi să te îndoiești dacă ai ales bine sau nu, să te înveselească atunci când pari trist, să te sune în timpul zilei doar ca să te întrebe ce faci, să te critice la modul delicat, să îți spună să te îmbraci bine înainte să ieși din casă pentru că este frig afară sau doar să te ia în brațe ca să te încălzească. Și să te facă să te simți special, pe tine, simplul muritor.
Un an de zile înseamnă mult în viața unui om și totuși trece atât de repede…
Un an de zile înseamnă clipe, zile, săptămâni, luni, emoții, sentimente, trăiri, gânduri, probleme și rezolvările lor, speranțe și visare, nădejde și împliniri, dezamăgiri și proiecte îndrăznețe, nopți și dimineți, întrebări și încercări, raze de soare și lacrimi, aventură și adrenalină, planuri și distracție, îndoieli și muncă multă, dialoguri și gânduri proprii, acțiuni și relaxare, lecții și învățăminte, socializare și colțul propriu de confort, tentații și renunțări la tine, oameni și întâmplări…..pentru că un an de zile nu se reduce doar la bani.
