Undeva în astă lume, acum timp de vreo…. căruță de ani și trei luni, pe vremea când lumea nu socializa pe internet dar interacționa personal, într-o viață extrem de reală dar departe de a fi perfectă trăia o fată proaspăt căsătorită, care tocmai se mutase într-un frumos apartament cu proaspătul ei soț, în cadrul și cu ocazia proaspătului ei mariaj. Aici, ca orice nou venit binecrescut, a început să salute vecinii mai tineri sau mai în vârstă, să le zâmbească și să le deschidă ușa de la intrare ca să îi ajute să intre în scara blocului.
Și pentru că soțul o iubea nespus de mult și îi spusese că nu este nevoie ca ea să muncească pentru că el putea asigura traiul lor în bună stare, tânăra noastră își făcea de lucru cum putea pe acasă. Tocmai când se gândea dacă să se apuce de vreo activitate casnică ce i-ar putea ocupa timpul și i-ar putea diminua din plictiseală, s-a întâmplat ca una dintre tinerele ei vecine să o invite într-o zi la cafea, așa ca să se cunoască mai bine.
Proaspăta noastră căsătorită a făcut o prăjitură cum s-a priceput ea mai bine și a doua zi de dimineață, la ora stabilită a bătut timid la ușa vecinei sale, în timp ce, zâmbind emoționată își aranja o buclă rebelă. Vecina a întâmpinat-o cu un zâmbet larg, a invitat-o în sufragerie, unde mai erau încă două prietene de-ale ei, cu care tânăra noastră se împrieteni repede.
Și, uite așa ajunseră câteștrele prietenele și tânăra noastră să își bea cafeaua aproape în fiecare dimineață și să discute câte în lună și câte în stele, de zici că se cunoșteau de mici.
Dar, stați, că lucrurile nu stau doar așa, iar cele trei prietene începură să îi povestească tinerei noastre ce metode speciale, deosebite și imbatabile au ele pentru a face cafeaua, cum fac ele de mâncare în fiecare zi soților lor, cum bat ele covoarele și cum spală ele perdelele și draperiile săptămânal, cum spală ele rufele zilnic, cum fac ele curățenie în fiecare zi, pentru ca soții lor să vadă ce bune gospodine sunt … Apoi, i-au explicat de-a fir a păr cum se îmbăiază, îmbălsămează și împarfumează ele înainte de sosirea soților acasă, mergând pe principiul „tu miroși a flori de măr, eu miros a tocăniță….”
Așa că, fetei noastre îi fu oarecum jenă de „apucăturile” ei de a face curățenie ori de câte ori era nevoie și nu în fiecare zi sau de a face de a mânca și a doua zi același lucru, dacă rămânea mâncare de pe o zi pe alta. Așa, și? Ce era greșit?
Dar, gândindu-se că așa se face în mod normal, se apucă de gătit în fiecare zi foarte puțin, cât să le ajungă soțului și ei pentru o singură masă. Și să dea cu aspiratorul zilnic și să șteargă praful, deși, într-un fel considera în sinea ei că cele trei au un fel de „fițe” și „sticleți” la cap!
Și, astfel trecură două, chiar trei săptămâni de muncă și dereticat prin casă, iar seara pica obosită de somn….
Dar, asta până într-o zi, când se hotărî să se oprească din nebunia și isteria asta cu spălatul perdelelor și bătutul covoarelor săptămânal, cu ștersul prafului, aspiratul covoarelor și gătitul zilnic și alte nebunii! Până aici! Până când o să se mai ia după niște nebune obsedate de curățenie și posedate de pămătuful de șters praful și care nu au altă ocupație decât dereticatul prin casă, bârfa, cafelele și alte tâmpenii?
Dar, ce te faci că, după primele două zile, vecina a întrebat-o dacă nu cumva este bolnavă, pentru că nu a mai auzit zgomotul făcut de aspirator??
S-a dus fata noastră acasă și s-a gândit bine: ori își relua activitatea conform instrucțiunilor date de vecinele ei, ori strica relațiile cu ele…și intra în gura lor bârfitoare. Și, după ce s-a gândit și iar s-a gândit, a doua zi de dimineață s-a trezit, s-a învârtit prin casă, a băgat aspiratorul în priză și s-a așezat în canapea la televizor, unde a stat mai bine de zece minute. După asta s-a ridicat, a scos aspiratorul din priză, l-a strâns și a ieșit să facă piața. Și a continuat tactica aleasă multă vreme și a amânat vizitele la cafea și le-a rărit până când le-a oprit. Apoi, după discuții și explicații cu partenerul ei, s-a mutat cu tot cu soț într-un loc în care n-a mai lăsat pe nimeni să îi facă niciun fel de reguli !
MORALA:
Cum suntem noi, oamenii…..și ce suntem în stare să facem ca să fim acceptați în comunitate sau în anturajul în care tocmai am intrat și în care ne dorim să fim acceptați și să ne asimileze…. Nu negați, la un moment dat, cu toții ne-am dorit să facem parte dintr-un grup de indivizi, dintr-un cerc de persoane mai mult sau mai puțin exclusivist, cu toții am făcut compromisuri mai demult sau mai de curând, doar ca să fim acceptați sau să nu fim marginalizați de societatea în care trăim și din care ne dorim să facem parte ca membri cu drepturi depline! Abia apoi am înțeles despre ce era vorba în „clanul” respectiv….
Doar că, se poate întâmpla ca într-o bună zi să realizăm că anturajul în care suntem nu ni se potrivește chiar ca o mănușă și că tot ce ne dorim este să fim noi înșine și nu doar niște oi dintr-o turmă. Și asta pentru că, oricând de selectă ar părea ea la prima vedere, tot o turmă rămâne….
Și acela este momentul în care ne desprindem de cireadă pentru a ne regăsi pe noi, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru: reguli, norme, principii sau, pur și simplu propriul „eu”, oricât de non conformist sau imperfect ar fi el….
