Deși nu îi admir, totuși, mai am puțin și încep să îi invidiez pe proști. Mai am foarte puțin. Am observat că ei se simt bine mereu, orice ar face sau orice le-ai zice. Sunt fericiți și mulțumiți de propria persoană, oricât de proști ar fi. Nu au complexe de inferioritate, nu au dubii, nu își pun întrebări existențiale, așa cum face un om inteligent care se îndoiește de alegerile sau acțiunile lui sau de deciziile pe care trebuie să le ia. Nu spun că unul inteligent ar fi un fel de „măgarul lui Buridan”, ci doar că el (inteligentul) are îndoieli. Prostul este mereu sigur pe el.
Deși nu intenționez să mă auto-proclam „inteligentă”, totuși, m-am surprins de multe ori întrebându-mă dacă ceea ce spun sau ceea ce fac nu este cumva vreo prostie, am pus frână gurii și lacăt inimii ca să nu spun vreo prostie, să nu fac prostii sau nu cumva să gândesc prost. Am ferecat cămările sufletului ca să nu pătrundă sau să mă afecteze toate prostiile. Chiar și așa, a mai scăpat câte un prost în viața mea sau am mai făcut eu câte o prostie. Deși nu sunt un om prost, am și eu momentele mele de prostie. Cred că așa gândește orice om cât de cât normal.
Spre deosebire de restul lumii, proștii sunt niște oameni foarte fericiți, în prostia lor. Ei au năzuințe simple: sunt preocupați doar cum și cât să fie de proști. Cu puțin efort, asta poate face și unul inteligent, doar că el nu va fi fericit dacă este prost.
Proștii sunt veseli tot timpul. Ei se distrează pe seama tuturor, mai puțin pe tema propriei prostii. Cum naiba să nu fii vesel, ce, ești prost?
Proștii sunt tot timpul mândri de ei și de isprăvile lor. Pentru ei, noțiunile simple de genul „bine” sau „rău” sunt prostii. Îi cred. Au și motive să fie mândri. La ei simțul ridicolului este inexistent.
Proștii sunt mereu în centrul atenției. Este și normal, se bucură de o popularitate ieșită din comun, în special în rândul altor proști. Cum să nu propulsezi un prost în vreo funcție? Cum să nu-l aplauzi când face vreo prostie? Toată lumea vrea să aibă proști în jur, altfel nu ar mai exista nici măcar termenul de comparație.
Proștii sunt cei mai talentați. Pe ei natura i-a înzestrat cu cel mai mare talent: acela de a ridica prostia la rang de artă conceptuală. Cu cât ești mai prost din punct de vedere conceptual, cu atât ți se duce mai bine faima în lume. Așadar, nu sta în umbră. Fii prost. Vei beneficia de atenție, faimă și bani. De ce bani? Pentru că am auzit că prostia se plătește. În fine, nu în sensul ăsta, dar poți crea tocmai tu precedentul. Dă-ne tuturor concepțiile peste cap ca să părem noi proști. Eu sper doar ca prostia să se plătească din ce în ce mai bine. Să apară proștii cu ștat de plată.
Un prost este plin de curaj. El nu stă să cugete, să măsoare, să cântărească, să facă studii de fezabilitate, să întocmească planuri cadastrale ale gândurilor lui și nici schițe cu amplasarea lor în planul realității. Prostul acționează. Ia taurul de coarne și dă cu putere cu oiștea-n gard. Ce dacă rupe coarnele taurului? Da-le naibii, luăm alt taur, că doar n-o să ne oprim ca proștii din cauza asta?!
Un prost este omul acțiunii. El nu stă tâmp în colțul lui, cu ideea proastă că ar putea fi vreodată ridicol. El acționează, pentru că la el simțul penibilului face flori de mucegai, ciuperci, pânze de păianjen și lilieci.
Proștii sunt operativi. Ei nu au procese de conștiință, nu despică firul în patru, nu întorc problema pe toate fețele. Ei nu pierd timpul cu astfel de prostii, nu rumegă informația nici la intrare, nici la ieșirea ei. Tubul lor digestiv este al naibii de operativ. Nu fac indigestie de la nimic pentru că ei nu stau să își bată capul cu toate… prostiile.
Prostul este darnic. El nu își ține prostia numai pentru el, ci o împrăștie în toate părțile. El nu este ca omul inteligent, care își spune părerea cu moderație și doar dacă este întrebat sau ca omul înțelept care este zgârcit în vorbe, dar pline de tâlc, astfel încât să nu înțeleagă toți proștii.
Prostul este sănătos tun, pentru că prostia nu doare. El nu suferă de niciun complex, oricare ar fi el. Prostul este „glossy”, „shiny” ca o artificie sau ca o petardă, atunci când este prost de bubuie. Doar gândurile lui sunt silențioase, ca să nu-i deranjeze somnul rațiunii.
Prostul este foarte prolific, fiind preocupat atât de mult de soarta speciei, încât mama lui face multe curse la maternitate. Ar fi o adevărată tragedie să li se stingă neamul! Ce s-ar face lumea fără proști? Ar muri de plictiseală, inaniție și monotonie. E bun un prost la casa omului. Ai câte o scuză pentru fiecare prostie în parte. Prostia este un fel de circumstanță atenuantă sau chiar cauză de nepedepsire. Așadar, indiferent de situație, dai vina pe prost pentru că, pe el lumea îl înțelege. Unul inteligent ce scuză are?
Iată câte motive am putut găsi așa, din condei în timp record. Dar nu sunt singurele, pentru că lumea proștilor este mare. Ei sunt mereu inventivi. Sunt un perpetuum mobile al prostiei, un Phoenix al renașterii prostiei. La ei prostia se reinventează, se transmite din generație în generație cu limbă de moarte, iar cel care rupe lanțul urmează să fie bântuit de toți ceilalți proști, care vor tăbărî pe el ca niște zombie ai prostiei, dându-i în cap pentru că a îndrăznit să nu mai fie prost. Doar știți cum este: cum apare unul inteligent, cum sar zece proști ca să îl decimeze.
Așadar, nu mai sta în umbră inteligent, trist, îndoit de propriul „eu” și profund nefericit de existența ta. Las-o încolo de timiditate, îndoială, bun simț, teamă de ridicol, gândire sau ezitare, rupe rândurile și acționează. Fii prost. Este simplu. Hai, că asta putem toți, fără nicio excepție.
Da am observat și eu dintr un nr mare de cunoștințe .că prosti sunt mai fericiți mai sănătoși .ei nu conștientizează ce se poate întâmpla sau nu conștientizează nici prezentul cum trebuie și așa de mențin fericiți sănătoși șocant .