Știu că vin sărbătorile și toate umblăm după diete, care mai de care mai miraculoase, atât înainte de sărbători, cât și după. Nu există diete miraculoase, indiferent ce sfaturi urmați sau ce tâmpenii citiți, pentru că singura dietă este cea numită „fermoarul la gură”.
Însă, știu o poveste despre diete deloc miraculoase și, deși toată lumea umblă după rețete minunate pentru scăderi în greutate fără prea mult efort, totuși nu aș recomanda-o niciodată nimănui…
Povestea sună cam așa:
„A fost o vreme destul de lungă în care lucrurile păreau să meargă destul de bine. Păreau că multe lucruri s-au aranjat în viața mea într-un mod în care îmi convenea de minune și mi se și potriveau, ziceam eu. Aveam niște lucruri obișnuite în viața mea, adică un soț, un copil, o casă, un loc de muncă, un animal de companie și niște rate la bancă. Lucruri aparent banale, dar care mă întregeau, mă mulțumeau întrucâtva. Mi le dorisem, luptasem pentru ele și le obținusem, într-un final. Dar fericirea nu ținuse prea mult, pentru că viața are ea grijă să îți mai dea și peste nas, așa, ca să nu ți-o iei în cap.
Dar, știți cum se spune: totul este efemer pe lumea asta și când îți este mai bine și te aștepți mai puțin, lucrurile iau o întorsătură dureroasă și total neprevăzută. Adevărul este că nimeni și nimic nu te poate pregăti pentru ceva rău. Și răul a venit. A venit pe neașteptate, așa cum te găsesc toate relele oriunde te-ai ascunde, până și în gaură de șarpe. Și când a venit a luat cu el veselia, buna dispoziție, fericirea, optimismul, până și cheful de viață. Și pe toate astea le-a înlocuit cu lacrimi, deznădejde, nefericire, durere, disperare, pesimism și depresie. Nu știu dacă a pus mai multe decât a luat, dar sigur au fost mult mai puternice și mai greu de suportat. Îți trebuie mult mai multă putere să suporți un necaz, decât să gestionezi sau să faci față unei bucurii, deși și asta îți poate lua mințile.
Ideea este că echilibrul interior se surpase aproape de tot și speranța să mi se mai întâmple ceva bun părea lipsită de sens sau de existență. Dar, știți cum este: foamea este cel mai bun bucătar și necazurile sunt cele mai eficiente diete. Așa că, rezultatele „dietei” mele nu au întârziat să apară, pentru că am reușit să slăbesc mult în timp record, iar urmele „dietei” începuseră să fie vizibile inclusiv pe chipul meu, pe care l-am descoperit într-o bună zi în oglindă, dar nu l-am recunoscut.
Și, de parcă doar problemele mele personale nu erau de ajuns, la scurt timp s-a întâmplat să am și un deces în familie, ceea ce mi-a accentuat starea de depresie și m-a convins că, într-adevăr, un necaz nu vine niciodată singur, ci mai aduce cu el și altele, dacă până atunci ți s-a părut că nu mai poți.
Dar, după toate acestea și înainte să îmi revin, m-am întâlnit întâmplător cu o veche cunoștință, care îmi mai purtase sâmbetele și cu alte ocazii. M-a privit scrutător și m-a întrebat plină de invidie în glas și pe față:
”Vai, dar cum ai reușit să slăbești așa de tare, că eu am urmat nu știu câte diete, am fost chiar și la nutriționist, am încercat să fac și sport, merg și la masaj….și dimpotrivă, m-am îngrășat și mai tare….”
M-am uitat la ea ca o tâmpă și am crezut inițial că mă ia peste picior, dar, se vedea clar pe fața ei indivia, așa că i-am răspuns sec:
”Am divorțat, mi s-a îmbolnăvit copilul, mi-am pierdut locul de muncă, am avut și un deces în familie și mi-a trecut și de vreo două ori prin cap să mă sinucid……ce zici? Crezi că poți face față dietei mele??….”
A rămas încremenită de uimire. Presupun că, în prosteasca ei invidie, nu-i trecuse nicio clipă prin minte altceva decât ideea că aș fi urmat vreo dietă miraculoasă și că reușisem eu acolo unde ea dăduse greș… Pentru ea, era singurul lucru care conta și tot ce vedea la mine era eșecul ei!
La naiba, dar nu m-am putut abține să fiu acidă! Pe chipul meu se vedea de la o poștă durerea, dezamăgirea, depresia, iar necazurile avuseseră grijă să îmi mai brăzdeze chipul cu încă două, trei riduri. Eram slabă, îmbrăcată în negru și cu ochii înfundați în orbite. Doar faptul că am slăbit era vizibil, notabil și demn de invidiat??”
