Așa cum, în întuneric poți găsi o monedă doar cu ajutorul unei biete lumânări care nu costă decât câțiva bănuți, tot așa se spune că cel mai scurt drum pentru a mișca sufletul unui om este o povestioară. Una cu morală sau cu tâlc.
Mai sigur de atât nu poate fi decât o poveste adevărată, dar cu protagonist sub umbra anonimatului. Așa că, am s-o spun de parcă mi s-ar fi întâmplat mie:
„Acum mulți ani în urmă m-am căsătorit. La nuntă am primit o grămadă de lucruri utile într-o gospodărie: veselă, oale, fețe de masă, tacâmuri, tot felul de aparate electrocasnice și servicii de cafea, lenjerii și tot felul de lucruri, așa cum obișnuiesc rudele și prietenii să dăruiască mirilor, la început de drum în doi.
Printre toate darurile primite au fost multe lenjerii, dar una dintre ele era aparte: era brodată special pentru noi, tinerii însurăței, avea un model deosebit și purta brodate inclusiv inițialele noastre, într-o broderie delicată. Cadoul avea o valoare sentimentală pentru mine, pentru că venea din partea surorii mamei mele.
Celelalte lenjerii erau obișnuite, așa că am început să le folosesc, în timp ce, pe cea brodată am păstrat-o deoparte, nici eu nu știu exact de ce. În fine, mi s-a părut și un pic mai incomod de spălat, apretat, călcat. Și trebuie să recunosc faptul că îmi era puțin „milă” de ea să o folosesc. Era tare frumoasă și parcă îmi era teamă să nu o stric uzând-o zilnic. Așa că, a rămas la păstrat în șifonier, desigur, împreună cu altele primite la nuntă și nefolosite…..
Până într-o zi….când am început să fac ordine în șifonier și m-am hotărât să mai dau din lucrurile care am constatat că îmi umpluseră dulapul și pe care nu le folosisem în ultimii ani. Și uite așa am constatat că trecuseră deja primii cinci ani din viața mea, împreună cu „mirele” meu cu care parca ieri dansasem cu drag dansul mirilor…
Am găsit lenjeriile de la nuntă, le-am spălat, inclusiv pe cea brodată și, după ce m-am minunat cât de repede trecuseră atâția ani de la nuntă, am decis că ar fi momentul potrivit să le dăruiesc.
Dar, cui? A fost prima întrebare care m-a pus pe gânduri. L-am întrebat pe preotul de la biserica din cartier dacă știe el vreo familie care ar avea nevoie de lenjerii și, după ce le-a văzut cât sunt de frumoase și de multe, preotul a zis că știe el ce să facă cu ele.
Am plecat mulțumită și ușoară, cu sentimentul că fusese o decizie foarte înțeleaptă din partea mea. Și că cineva se va bucura de darul pe care îl va primi și își va găsi odihna în lenjeriile dăruite de mine.
Apoi a mai trecut ceva timp și am uitat incidentul, pentru că sora mea s-a îmbolnăvit și a trebuit să avem grijă de ea în toate felurile posibile: prin medici și prin rugăciuni. Iar rugăciunile ne-au dus pașii spre biserici și mânăstiri, adică acolo unde aleargă omul atunci când are un necaz și își întoarce inima înspre credință, cu nădejde.
Și, după multe aventuri și drumuri bâjbâite, am ajuns într-o noapte cu ploaie rece și vânt puternic la o mănăstire de călugărițe, undeva în țară, unde ne îndrumase cineva. Și am bătut în poartă, am fost primite și cazate într-o cameră care mirosea a busuioc și în care singura lumină venea de la o candelă, pentru că vântul puternic rupsese niște fire de curent, cameră a cărei frumusețe am putut să o văd abia a doua zi de dimineață, odată cu primele raze ale soarelui care mi-au mângâiat obrazul. Mi-am ridicat capul de pe pernă și atunci am izbucnit în lacrimi: dormisem în lenjeria brodată pe care o dăruisem cu atâta dragoste cu puțin timp în urmă! Întunericul și oboseala mă împiedicaseră să văd de cu seară lenjeria.
Ce dovadă mai bună putea exista că tot ceea ce dăruiești ți se va întoarce într-o zi?”
Povestea este una simplă, la care nu aș mai adăuga decât câteva zicale cu mult tâlc și pline de învățăminte:
„Dar din dar se face rai”
„Dăruind vei dobândi”
Sau „Cine dă, lui își dă. Cine face, lui își face”
Încercați să dăruiți, fiecare după putință! Învățați să dăruiți din puținul vostru celor care nu au nimic. Încercați să dăruiți lucrurile care vă prisosesc sau pur și simplu pentru bucuria de a dărui! Învățați să dăruiți o vorbă bună, o încurajare, o îmbrățișare…să dăruiți un simplu și sincer zâmbet.
Nu uitați să iubiți, să iertați și să dăruiți cât de des puteți un lucru sau un gest cât de mic…iubiți-i pe cei ce au nevoie, iertați-i pe cei indiferenți din jurul vostru și dăruiți măcar un zâmbet în drumul vostru, în fiecare zi. Și voi veți întâlni într-o zi, în calea voastră, un zâmbet….
