Se spune că doi bărbați care se cunoșteau de foarte mult timp și care erau și vecini, ajunseseră să se urască.
Trăiau unul lângă celălalt și totul începuse din nimic: câinele unuia dintre ei intrase în curtea celuilalt printr-o spărtură din gard, celălalt s-a supărat că îi omorâse un pui de găină, s-au certat și, uite așa a început gâlceava.
S-au certat apoi pentru cheltuielile pentru repararea gardului și pentru materialele necesare, apoi pentru un coș de la centrală care intra cu câțiva centrimetri în curtea celuilalt, pentru niște țevi de scurgere și cabluri de curent ale unuia dintre ei, care treceau prin curtea celuilalt, pentru că două crăci dintr-un copac atingeau o magazie a celuilalt. După care, unul dintre ei s-a simțit deranjat de pisica celuilalt care trecea prin curtea lui, iar celălalt de lătratul câinelui vecinului. Într-o zi chiar, unul dintre ei a strigat la celălalt vecin să închidă geamul de la bucătărie pentru că în curtea lui mirosea a chiftele…. Începuseră deja să aibă pretenții absurde și să caute motiv de scandal din orice….
Ce mai, nu mai exista nicio cale de conciliere între cei doi …. Nici vecinii nu îi mai suportau!…
Când unul dintre ei făcea ceva, celălalt îi întorcea fapta cu vârf și îndesat, iar când unul zicea ceva, celălalt sărea imediat la ceartă…. La un moment dat, erau cât pe ce să se ia chiar și la bătaie, dar au intervenit copiii lor și i-au despărțit…..
Au început să se șicaneze reciproc, să se amenințe și să își facă plângeri. Apoi au început să se judece. Procese, avocați, experți, măsurători, cheltuieli de judecată, drumuri la poliție, la instanță, bani, nervi, certuri și scandaluri…..nici somn nu mai aveau, urzind planuri crunte de răzbunare unul împotriva celuilalt.
Într-o zi însă, când unul dintre cei doi vecini se trezi dis de dimineață, îl văzu pe băiatul celuilalt vecin îmbrăcat în negru. Fără să îl întrebe ce s-a întâmplat, acesta îi aruncă o privire scurtă și îi spuse că tatăl lui a murit!
Vestea căzu ca o ghiulea în capul vecinului!
„Doamne”, își spune el în prostia lui….”ai făcut, în sfârșit dreptate!!!”
Își frecă el satisfăcut palmele și intră în casă să își savureze în liniște falsa victorie……
Trecu înmormântarea, mai trecu o zi….vecinul se trezi în dimineața următoare, se uită pe geam, se uită în curtea vecinului, unde era liniște. Trecu ziua, apoi încă una la fel de liniștită ….
În a treia dimineață, vecinul se trezi din nou, se învârti prin casă, se uită iar prin curtea vecinului, iar liniște și pace….
Începu să se uite prin casă. Văzu teancul de dosare pline cu acte care așteptau să fie depuse la instanță în procese. Degeaba, se gândi el…. Ce putea el să mai facă acum??…. Atâția ani de ceartă și nicio conciliere, atâția nervi irosiți, atâtea dovezi strânse împotriva celuilalt și atâtea planuri de răzbunare făcute în zadar!…..
Brusc își dădu seama că, odată cu moartea vecinului său, ocupația lui nu mai exista…. Dintr-o dată, vecinul luase cu el și ura, dar și preocuparea zilnică, iar din viața lui lipsea țelul! Nu mai avea ce face cât este ziua de lungă….iar viața lui devenise goală, searbădă și lipsită de preocupare!
Morala:
Nu îți stabili în viață țeluri care nu îți aduc decât satisfacția unei răzbunări de moment, chiar dacă, din prostie, prelungești momentul …..
Nu îți canaliza întreaga energie într-un sens care nu are nicio legătură cu esența vieții în sine….
Nu îți lega existența de lucruri inutile ființei tale, care este înzestrată la origini cu capacitatea de a iubi și de a crea, nicidecum de a distruge, așa cum în mod greșit înțeleg unii …
Nu îți face din „ură” o pasiune și nici din „a urî” un mod de viață! Și poate ar trebui să știi că sentimentul de ură este alimentat în mod constant atâta vreme cât la cele două capete se află câte cineva! De ce să fii chiar tu la unul dintre capetele urii?….
Nu îți umple sufletul de ură și dorințe de răzbunare, în loc să îl lași să se bucure de lucrurile bune și frumoase în scurta lui trecere prin viață!
Și, nu în ultimul rând: nu pleca cu ura după tine, dar nici n-o lăsa în urma ta celorlalți!
