Am ales sa vizionez saptamana asta Green Book din doua mari motive. Primul este ca Viggo Mortensen e nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor din filmul asta iar al doilea este ca Mahershala Ali este nominalizat la Oscar ca cel mai bun actor in rol secundar pentru filmul asta. Sa nu mai zic ca si filmul e nominalizat la cel mai bun film, asta pe langa toate premiile pe care le-a luat deja si nota extrem de mare pe IMDB. Deci, am avut cateva motive sa ma uit.
Insa pe cand filmul s-a terminat, am realizat ca motivele pentru a viziona acest film sunt mult mai numeroase decat o lista de nominalizari la Oscar.
Care e faza cu filmul?
Filmul se petrece in State, in 1962 si urmareste firul narativ dintre Tony si Don Shirley. Tony este un italian, care sa invarte si nu cu mafia locala are o familie de intretinut si o gramada de prejudecati. Si am mentionat ca e rasist? Noted. Iar Don Shirely este un doctor, la care disperatul Tony aplica pentru un job de sofer, in speranta ca totusi, deh, un doctor va plati cat de cat ok.
Mare este tristetea cand cei doi chiar se intalnesc si Don este de fapt un doctor, dar in muzica, si pe deasupra, este afro-american. Don are o dorinta mare, anume de a concerta prin orasele din sudul Americii.
Un plan destul de periculos pentru perioada respectiva, cand sudistii inca erau destul de rasisti, net mai rasisti comparativ cu cei din nord. Astfel, de fapt, pe langa jobul de sofer, Tony ar trebui sa fie un fel de bodyguard pentru Don si calatoria sa printre red-neck-sii din sud.
Cu greu, mai degraba din necesitatea banilor decat bunatatea sufletului, Tony accepta provocarea si cei doi se imbarca intr-o mare aventura spre sud. Cei doi sunt ca niste personaje diametral opuse, opuse intre ei si opuse asteptarilor publicului. Don este un domn rafinat, inteligent, cu o cultura generala vasta si un vocabular de invidiat, pe cand Tony este un fel de red-neck caruia nu prea ii pasa de aparente sau rafinament.
O calatorie de neuitat
Calatoria celor doi este in egala masura tangibila cat si metaforica. Green Book, de unde si-a luat filmul numele, descrie de fapt o carte destinata negrilor ce se avanta sa calatoreasca in sudul salbatic al Americii. O carte ce include hotelurile care accepta oamenii de culoare, localurile samd.
Don trece cu brio, cu multa stapanire de sine si diplomatism peste anumite faze extrem de rasiste. Episoade rasiste ce vin tocmai din partea oamenilor ce umple sala la evenimentele sustinute de Don. Ironia sortii.
Povestea celor doi magneti de pol opus este necesara de urmarit nu doar datorita faptului ca ne putem forma o idee foarte clara asupra Americii anilor 60, asupra felului in care erau tratati oamenii de culoare si imigrantii ci si datorita chimiei dintre personaje. Initial cei doi nu aveau nimic in comun, mai putin decat nimic, iar pana la final, prin compromisuri delicate si discutii cei doi ajung sa descopere o versiune noua, atat a celuilalt cat si a propriei persoane.
Poate Tony sa treaca peste scarba pe care o poarta negrilor si sa il ajute in calatoria sa pe Don? Poate Don sa obtina ceea ce doreste cu adevarat si sa le arate rasistilor din sud ca si negrii pot excela in varii domenii? Insa mai ales, exista posibilitatea ca in ciuda aparentelor cei doi sa nu fie atat de diferiti cum par la prima vedere?
Filmul nu este o capodopera a efectelor speciale, nu urmareste firul epic al vreunui erou, spre deosebire de celelalte filme ce stau pe piedestal pentru Oscar. Insa urmareste ceva net mai important de atat. Filmul urmareste ceva ce s-a pierdut de mult din noi, fie ca suntem de culoare sau ba, imigranti sau ba, si anume bunatatea si logica.
Filmul urmareste cum ura lipsa de vreo explicatie logica poate duce (si a dus in nspe mii de cazuri) la dezastre, fie ele de amploare mai redusa, cum ar fi ca ataci un negru intr-un birt fiindca deh, e birtul albilor si o maimuta ca el nu are ce cauta acolo, sau la Holocaust.
Filmul ne arata ca daca deschidem ochii, si mai ales mintea, perspectivele sunt mult mai ample decat ne imaginam si logica de fapt nu indeamna niciodata la ura, ci doar la intelegere. Dar majoritatea oamenilor sunt prea obtuzi pentru a vedea acest lucru.
Ca si concluzie finala, filmul merita vazut, nu este lacrimogen, nu este extrem de dramatic, este pur si simplu rational, la subiect si extrem de frumos transpus in imagini. Merita sa castige Oscarul sau nu? Dati-va si voi cu parerea si fie ca cel mai bun sa castige!
