Stiam in momentul in care am luat biletele la cinema ca asta va fi genul ala de film la care trebuie sa vii pregatit de acasa cu un bax de servetele. Nu trebuie sa mergi mai departe decat coperta aleasa pentru film pentru a te prinde ca va fi unul din acele filme la care nu vrei sa fii singur.
As vrea sa zic ca m-am inselat insa nu prea. Inainte de a trece mai departe, povestea e bazata pe o carte, astfel ca cine vrea sa citeasca cartea mai intai, sa nu citeasca in continuare din cauza eventualelor spoilere.
Despre ce e vorba, in linii mari?
In primul rand facem cunostinta cu Sally, care sufera de fibroza chistica si asteapta cu nerabdare sa fie urmatoarea pe lista de transplanturi de plamani. Nu tocmai o chestie foarte draguta pentru o adolescenta. Nu este o boala comuna, este o boala foarte puternica care te poate rapune cat ai zice peste.
Astfel, micile infectii pe care noi le trecem cu vederea sau cu un paracetamol pentru Sally pot fi fatale. Care e faza cu boala? In mare parte face intregul proces de respirare net mai dificil. Corpul produce mult mai mult mucus decat in mod obisnuit, ceea ce ingreuneaza respiratul pana cand, incet incet ramai complet fara aer si… Nu poti stii niciodata care rasuflare va fi ultima.
O vedem si pe Sally, inca de la inceput cu un carucior plin de medicamente. Insa adevarul e ca nu exista vreun lac pentru aceasta boala ciudata, chiar daca exista mii de medicamente si vaccinuri care sa incetineasca procesul. Astfel singura ei scapare e transplantul.
Sally insa e o fata foarte decisa care nu vrea sa lase boala sa o invinga; probabil mai decisa decat am fi 90% din noi in aceeasi situatie. Boala nu e o noutate pentru ea si nu este singura targedie prin care a trecut familia ei.
La un moment dat Sally spune, cu o voce aproape nostalgica, ca traieste efectiv pentru tratamente, nu pentru a trai in sine, ceea ce chiar asa si pare inca din primele minute. E super organizata, e foarte eficienta, incearca sa isi pastreze mintea ocupata in majoritatea cazurilor si sa nu lase prea mult spatiu gandurilor negre ce ar putea cuprinde pe oricine.
Totul merge ca pe roate pana cand…
Will, deoarece ce poveste ar fi completa fara un print din povesti? Ei bine, Will este un print putin mai atipic, daca e s-o luam asa. Doi oameni care sufera de aceasta boala nu pot sa stea mai aproape de 6 pasi unul de celalalt, altfel exista riscul ca fiecare sa se infecteze cu bacteriile celuilalt. Insa cand viata ta este in „captivitate” la un spital, unde ai putea cunoaste oameni noi? Exact. Astfel, cei doi se ciocnesc, inevitabil, unul de celalalt. Will insa este exact opusul lui Sally, din toate punctele de vedere ce privesc mentalitatea. Will e un cinic si jumatate, a carui boala este intr-un stadiu mult mai avansat si nu mai are sansa sa fie pe lista de transplanturi. Astfel, tot ce poate spera e ca unul din tratamentele experimentale va avea un fel de succes si ii va prelungi viata. Insa sansele nu sunt foarte roz.
Pana acum sper ca ati pregatit servetelele. Adica vorbim aici de doi adolescenti, cu o boala foarte grava, care e clar ca se vor indragosti unul de celalalt. Ce sfarsit fericit poate avea toata povestea? Insa nu voi da spoilere in legatura cu finalul.
Tot ce voi spune e ca merita sa le urmariti povestea nu doar pentru ca e una inedita ci pentru ca ne aduce aminte la toti, indiferent de starea sanatatii, ce inseamna sa te indragostesti, ce inseamna sa iti pese de cineva mai mult decat de propria persoana si cum e e sa simti pentru prima data acei fluturi in stomac ce nu te lasa sa dormi noaptea, aducandu-ti un zambet pe buze. Suna cunoscut?
Ca sa va dau totusi un mini spoiler, finalul nu este chiaaaar atat de drastic cum va imaginati acum la prima vedere. Insa nu uitati totusi ca filmul incepe spunand ca atingerea poate fi un lucru extrem de vital, mai ales cand nu poti avea parte de atingerea persoanei pe care o iubesti. Cu totii putem fi empatici la asta, nu? Astept parerile voastre si alte recomandari, poate mai putin lacrimogene, pentru filmul de saptamana viitoare.
