Au fost odată, nu foarte demult și poate mai sunt și azi dacă nu s-o fi întâmplat ceva cu ei, doi oameni. Un „El” și o „Ea”….niște oameni absolut obișnuiți, zic eu. Adică nici prea tineri, nici prea bătrâni…..nici prea veseli, nici prea triști…..nici prea bogați, nici prea săraci….
În fine, într-una din zile, „El” s-a hotărât să îi facă „Ei” cadou un animăluț de companie….drept pentru care, „Ea” fiind de acord, oamenii noștri nu pe de-a-ntregul obișnuiți și-au luat un …..iepure!
Dar stați, că iepurele era de fapt un iepuraș, adică un pui de iepure care, atunci când l-au adus acasă, încăpea într-o ceașcă mai mare de ceai. I-au zis „Rilă”….neștiind cum să îl boteze.
În scurt timp, iepurașul s-a acomodat cu noua lui familie, care a început să îl iubească. La început, pentru că era foarte mic și drăgălaș.
Dar, iepurașul s-a dovedit a fi și foarte isteț. Deși era extrem de mic, a învățat în vreo zece zile să „facă la oliță”, apoi a început să facă tumbe, rostogoale, să ceară să iasă afară din casă, apoi să ceară să intre în casă…..a crescut….și iar a crescut, promițând să devină un ghem de blană haios….. Și pentru că părea că face cât trei iepuri la un loc, stăpânii au început să îl strige „Trilă”!….
Apoi a învățat să ceară alune sau mere, să se zbenguiască și să facă tot felul de sărituri, rotocoale în jurul stăpânilor și giumbușlucuri care mai de care mai haioase. A început să aranjeze și să întindă tot felul de lucruri prin casă, să se ascundă și să își sperie stăpânii apărând în goana mare sau „răsărind” pur și simplu lângă ei. A învățat să deschidă ușile, să bocăne din picior atunci când nu îi convenea ceva, sau când stăpânii lui nu înțelegeau ce dorește. Inteligent fiind, iepurașul nostru a considerat firesc să îl iubească pe fiecare membru al familiei în egală măsură, fără să facă deosebiri, deși unora le mai rodea câte un cablu sau câte un papuc, ori câte o carte…. Drept pentru care a reușit să câștige simpatia întregii familii.
Și, pentru că era extrem de jucăuș și nebunatic, stăpânii îl alintau câteodată….”Țiți lu’ Miți Iepure Trăznit”, nume la care și răspundea bietul iepure, stând ridicat pe lăbuțele din spate și dând mărunt din botic, de parcă bombănea ceva la adresa poreclei…. Și, pentru că nu avea nicio turmă de iepuri, iepurașul nostru a hotărât să aibă „turma lui de….oameni”, așa că, nu stătea nicio clipă singur, ci își urmărea stăpâna preferată oriunde se ducea ea….
Dar, într-o zi, a venit vara cu căldura ei de foc! Iepurașului nostru cu blănița mare a început să îi fie foarte cald. A început să caute cele mai răcoroase locuri din curte sau din casă, dar degeaba! Cât era ziulica de mare ajunsese să se ascundă și să stea tupilat în ascunzătorile lui, iar seara, după ce se mai răcorea puțin, îndrăznea să iasă și să se bucure de jocurile lui preferate cu stăpânii, care ajunseseră un fel de jucării…
S-au tot gândit stăpânii lui ce să îi facă și au ajuns la concluzia că singura soluție ar fi să îl tundă. Așa că, într-una din zile l-au luat și l-au dus la „frezar”. Acolo însă, oameni necunoscuți și experiențe nemaiîncercate până atunci …a stat sărăcuțul, însă nu i-a prea plăcut. Așa că, ajuns acasă, a stat trei zile supărat, necăjit, timorat și doar a mâncat și a bătut nemulțumit din picior, fără să își bage în seamă stăpânii lui trăzniți, care nu mai știau ce să îi facă…. Se zbenguia el prin curte, dar, cum apăreau stăpânii, cum se retrăgea și nu îi mai vroia…..
Bieții stăpâni, ce s-au mai necăjit!…. Mai bine îl lăsau să leșine de cald, cu blana lui mare pe el…. L-au mângâiat, l-au bibilit, i-au dat alunele lui preferate, l-au luat în brațe, l-au strigat, l-au ademenit cu vorbe mieroase și cu morcovi…..iar la un moment dat, s-au gândit să îl ducă și la ….psiholog!
Până la urmă, de ce nu? Dacă ne-am dus „Cu nașul la psihiatru” (și nu o singură dată, ci chiar de două ori!)…..de ce nu am duce și iepurele la psiholog?….. Glumesc, evident!
Stați liniștiți, după trei zile iepurașul și-a revenit din experiența neplăcută (pentru el) și este bine, mersi! Zburdă și acum, dacă nu l-a prins vreun vecin înfometat!….iar glumesc, nu vă faceți griji: stăpânii lui au foarte mare grijă de el!
Morala:
Doar iepurii (a se citi fricoșii) merg la psiholog…. Glumesc, dar foarte puțin…..extrem de puțin, spre deloc!….
Serios vorbind acum, la psiholog mai merg și cei mai puțin norocoși, care nu găsesc în familie înțelegere, putere, resurse, dragoste, ocrotire, energie și pozitivism, sprijin, motivare, plus optimism și dorința de a învinge orice!…. Ori cei care nu sunt puternici ei, prin ei înșiși și cedează presiunilor, stresului, problemelor….
Ideea ar fi ca, indiferent ce probleme încearcă să ne doboare, să găsim forța interioară să ne ridicăm, să facem față, să ne repliem și să mergem mai departe. Putem fi proprii noștri psihologi, pentru că forța și dorința de a învinge se află în noi….trebuie doar să le găsim. Singuri, sau cu ajutorul celor din jurul nostru, cărora nu trebuie să ezităm niciodată să le cerem sprijinul.
De multe ori, poate că cei de lângă noi nici nu ne observă tristețea, lacrimile, dezamăgirea sau depresia prin care trecem, dar cu siguranță putem găsi un părinte, un frate, un prieten sau chiar un străin care să ne ofere un sfat, un zâmbet, o vorbă de încurajare. Uitați-vă cu toții în jurul vostru și veți observa multe strigăte mute, care abia așteaptă să fie auzite!….
PS: Sper să nu se supere niciun psiholog pe mine……deși nu cred în terapia lor vindecătoare….. În schimb, cred în puterea fiecăruia de a se ridica și de a merge mai departe!
Așa că, am să vă îndemn în final, să mergeți la psiholog! Psihologul este foarte bun….dacă nu vă scapă de probleme, măcar are un cabinet frumos!…..sau, măcar vă ascultă….sau cel puțin, așa sper!
Și, dacă tot mergeți la psiholog, nu uitați să luați și iepurele cu voi! Nu îl uitați acasă, pentru că el este, de fapt, cauza tuturor problemelor voastre!
