Acasă Știrea Zilei Povestioare cu tâlc Calugarul smerit

Calugarul smerit

239
0
CĂLUGĂRUL SMERIT

Un călugăr evlavios trăia odată într-o mică mănăstire ascunsă de lume și ferită de răutățile acesteia El avea obiceiul să se roage în chilia lui în fiecare seară, la o anumită oră, după care se culca mulțumit în patul lui sărac. În fiecare seară își făcea rugăciunea la ceasul obişnuit, dar, într-una din seri, obosit fiind de muncile din zi, căzu prada somnului şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă ceasul rugăciunii. Dar, imediat cum ațipi, un străin intră în chilia lui şi îl trezi, grăindu-i:

  • Frate, scoală-te, că ai uitat de ceasul de rugăciune!
  • Şi cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă călugărul speriat.
  • Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.
  • Nu-mi vine a crede… Tu eşti un om cu gânduri ascunse… Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti chiar Diavolul în persoană?
  • Ba da, Frate, eu sunt chiar Diavolul, şi iată am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi Diavolul poate face fapte bune. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri luminoși şi uite, a mai rămas şi în noi ceva bun.
  • Măi Diavole! Mie nu-mi vine a crede, spusele tale sună înșelător…. Tu eşti un ispititor: ispitirea e meseria ta, iar numele tau este „Înșelăciunea”. Trebuie să fi venit aici cu ceva gând de înşelăciune, căci nu există intenție bună fără niciun scop mârșav la un Diavol. În numele lui Dumnezeu, te silesc să-mi spui cu ce gânduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

Fiindcă m-ai luat așa, iată sunt silit să-ţi spun: într-adevar, eu am venit aici cu un gând de înşelăciune. De 20 de ani, tu te rogi regulat în fiecare seară, la un ceas anume. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi-a devenit o obisnuinta goală. Te rogi regulat şi păcătuieşti pe măsură. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, umilința, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte smerenia și puterea ei este slabă.

Acum, căci te apucaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: „Omul acesta va întârzia ceasul rugăciunii. Când se va trezi, îi va părea rău și se va căi amarnic. De 20 de ani nu i s-a întâmplat aşa ceva, în inima lui se va aprinde o mare părere de rău… Va începe să se roage cu smerenie, cu căldură şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, tocmai de o astfel de rugăciune ne temem”. Astfel gândindu-ne – încheie Diavolul – Iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc pentru rugăciunea-ţi obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere și să începi să ne pârjolești.

Acestea zicând, diavolul se făcu nevăzut, iar călugarul înţelese că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga.

MORALA: nu-ți face nicio datorie zilnică doar din obisnuință, așa ca pe un simplu tabiet, ci găsește timp, forță și putința de a face toate lucrurile cu dragoste, căci numai lucrul făcut cu dragoste îți va ține sufletul viu!
Iar lucrul făcut din suflet alungă până și cele mai negre spirite, pentru că dragostea te ridică cu o palmă de la pământ și, împreună cu smerenia țin răul departe de omul cu inima curată!

Foto: pictură Igor Zenin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.