Imediat dupa caderea regimului comunist, in Romania, definirea unui partid politic, nu se putea realiza usor din cauze ce tineau de statutul sau legal. Sa se intemeieze juridic o formatiune politica este decisiv si fragil. Aceasta dimensiune este deosebit de importanta deoarece orice organizatie politica care doreste sa obtina un asemenea statut trebuie ca mai intai sa se inregistreze la Tribunal.  Reglementarile juridice au fost supuse unor mari schimbari in cursul tranzitiei.

In Decretul-lege nr. 8 al organismului revolutionar creat in decembrie 1989, definitia pe care o primea partidul politic era legata de inregistrarea sa legala. Insa limbajul textului juridic purta amprenta Vechiului Regim. Alegerile care au avut loc in anii 1990 si 1992 s-au desfasurat sub autoritatea acestei legi.

Al doilea Parlament constituit dupa Revolutie a elaborat o lege a partidelor politice, in baza careia vor functiona organizatiile inscrise in competitiile electorale din 1996 si 2000.

Partidele erau definite ca fiind persoane juridice de drept public si erau obligate sa aiba un statut si un program, primul continand in mod obligatoriu 12 elemente  iar programul urmand sa apara in forma scrisa (art. 8-10).

In anul 2003, definirea legala a partidului s-a schimbat,  partidul fiind definit ca „o persoana juridica de drept” (art. 1), organizat „dupa criteriul administrativ-teritorial” (art. 4, lit. 1), dar care trebuie sa indeplineasca niste conditii mai severe decat inainte.

Altfel se remarca faptul ca, in timp, legislatia ce privea partidele politice din Romania a fost din ce in ce mai constrangatoare, deschiderea democratica initiala fiind inlocuita cu numeroase dispozitii care vizau reducerea numarului de formatiuni politice.

Alegerile parlamentare din 2008 au reprezentat un punct de schimbare deosebit de important in istoria politica a ceea ce a insemnat postcomunismul romanesc. Dupa desfasurarea acestora  s-a putut vorbi despre un nou sistem de partide si despre un nou sistem politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.