Primăvara este o perioadă a reînnoirii, a reîmprospătării, a înfloririi. Primăvara este anotimpul lucrurilor noi, anotimpul începuturilor și anotimpul veseliei. Primăvara aceasta este vremea să începi un nou pas al relației tale cu bebe.
Poate că bebe a crescut, poate că acum reușește să aibă control asupra lui, reușește chiar să stea singurel în funduleț și poate chiar îi apar primele gângureli apropiate de cuvinte. Este momentul să începi diversificarea meniului său alimentar, pentru a-i oferi șansa să se dezvolte armonios. Este perioada în care trebuie să-l ajuți să crească din ce în ce mai mult și mai sănătos.
Află care sunt cele mai indicate alimente prin intermediul cărora poți începe diversificarea la bebeluși. Acestea sunt recomandate de către specialiștii în pediatrie.
- Cel mai des întâlnite alimente pe care le vei găsi în prima etapă a diversificării sunt bananele. Acestea pot fi combinate foarte ușor cu biscuiți sau cu alte fructe și chiar cu brânzică, pentru a realiza un piure. Mixul de piure și lapte este primul pas în diversificarea alimentației.
- Dacă bebelușul tău a împlinit deja vârsta de un an, deja discutăm de altă schemă alimentară. Aici poate interveni brânzica și chiar ouăle fierte. Poți prepara un minunat mic dejun sau un prânz consistent pentru micuțul tău, folosind brânzica de vaci și ouăle fierte. Acestea vor asigura tot necesarul de nutrienți pentru ca bebele tău să se dezvolte și să capete elementele esențiale ce-l vor ajuta să crească și să-și întărească sistemul imunitar.
- Nici carnea nu trebuie să lipsească din meniul bebelușului. Dacă tot discutăm despre o dietă de primăvară, trebuie să ne raportăm la un fel ușor de carne. Peștele este varianta recomandată de specialiști. Începe să diversifici meniul bebelușului tău, folosindu-te de pește, iar bebelușul tău se va bucura de un aport important de omega 3 și de uleiuri esențiale dezvoltării sale.
Diversificarea alimentației la bebeluși este un proces complex și necesar pentru dezvoltarea micuțului. Poți apela la un specialist pentru o schemă complexă a meniului și a tabelului alimentar. Nu uita ca de fiecare dată când te hotărăști să treci la următoarea etapă a acestui proces, să o faci doar cu atenta supraveghere a unui doctor.
Află mai multe despre diversificarea la bebeluși și despre schema alimentară în funcție de vârsta micuțului de aici.