Pentru cine este deja familiarizat cu cartile faimoase ale scriitoarei Australiene P. L. Travers, acest film va veni ca o gura de aer proaspat. Cartile au fost scrise in jurul anilor 1934 si 1988. Toate cartile o au ca si personaj principal pe Mary Poppins care este adusa, in mod miraculos, de vantul estic in resedinta familiei Banks din Londra.
Poate inainte de a vedea noua versiunea a filmului, din 2018, vrei sa revezi filmul mai vechi, la fel de popular, din 1964. Astfel, le vei putea compara mai bine si sa alegi varianta ta preferata de Mary Poppins.
Recomand cu caldura filmul tuturor, daca vrei sa ai o dupa masa petrecuta alaturi de cei mici din familia ta, mersul la cinema la acest film este o idee geniala. Este un musical, realizat de Disney, cu efecte mult mai spectaculoase decat avea varianta din 64.
In rol principal o gasim pe Emily Blunt (pe care poate o stii deja din Fata din Tren) si care joaca o versiunea noua, foarte potrivita, de Mary Poppins. Alaturi de ea avem vocea suava a lui Lin-Manuel Miranda, care joaca rolul responsabilului cu luminile de pe strazile Londrei.
Familia Banks, de data aceasta este formata din tatal, Michael, alaturi de cei trei copii ai sai, Annabel, John si Georgie. Michael a ramas vaduv, dupa moartea sotiei sale, si are dificultati financiare. De asemenea, Michael e genul de tip orientat mai mult spre arta decat spre partea practica a lucrurilor, astfel ca sotia lui a fost cea care tinea lucrurile in picioare. Insa cei patru nu sunt singuri. O au si pe sora lui Michael, Jane.
In prima instanta ne este introdusa familia, in intregul haos ce ii inconjoara, pana in momentul in care afla ca trebuie sa evacueze casa, din cauza ratelor neplatite la banca (asfel putem observa ca oamenii aveau probleme cu bancile nu doar in secoul 21 ci si inainte).
Solutia lor salvatoare poate veni de la gasirea anumitor actiuni la banca. Insa in haosul din casa aceste actiuni sunt de negasit. Ce iese la iveala insa, este un zmeu vechi cu care s-au jucat Michael si Jane cand erau copii. Intr-un mod miraculos, acest zmeu ajunge pe mana actualilor copii Banks si ghici pe cine o aduce dintre nori? Pe Mary Poppins!
Toata lumea este mirata, sceptica dar si bucuroasa de reintoarcerea lui Mary Poppins. Si astfel intram in taramul magic creat de Disney. Insa sa nu credeti ca va puteti bucura de acest film doar daca aveti sub o anumita varsta. Din contra. Magiile presarate de Mary pot aduce un zambet pe buze indiferent de varsta. Copii Banks au fost nevoiti sa se maturizeze prematur, o data cu moartea mamei lor. Insa Mary Poppins este pusa pe treaba pentru a schimba acest lucru si a readuce magia in vietile celor mici.
Alaturi de cantecele care te vor face sa bati din picior poate chiar inconstient, fara sa observi, avem si momente pline de talc si multe, multe momente de magie. Cei mici, si chiar si cei mari, au incetat sa mai creada in magie, vazand doar partea practica a lucrurilor, si partea lor sumbra adusa de necesitatile financiare. Insa in timpul sederii lui Mary Poppins toata familia este readusa pe calea magica a lucrurilor.
Nu va zic sa vizionati filmul pentru actiune, actiunea este la fel chiar daca ai citi cartea sau ai vedea versiunea din 64. Insa filmul merita si trebuie neaparat vazut pentru a ne aminti cat de valoroasa este copilaria, copilaria in care magia inca exista si se poate naste din lucruri marunte, cum ar fi un balon colorat. Si asta este o lectie din care am putea invata cu totii, indiferent de varsta.
Daca nu va convinge scenariul de pana acum, va mai zic o chestie. Un rol extraordinar este jucat si de Meryl Streep. Si cine nu o place pe Meryl? Acum, luati-va copii si mergeti la cinema pentru a vedea reintoarcerea lui Mary Poppins. Nu ati dori sa o enervati pe dadaca preferata a tuturor timpurilor!