Sunt zile în care „trezirea” înseamnă „mobilizare”, iar „acțiune” înseamnă „curaj”….
Sunt zile care ne trezesc din visare, așa cum sunt zori care ne trezesc din vise….
Sunt zile în care ai nevoie de o doză suplimentară de ambiție ca să poți continua ceea ce ai început, sau un supliment de voință ca să poți începe ceea ce îți dorești….
Sunt zile în care ai nevoie de multă răbdare sau toleranță, ca să ajungi cu bine seara, la odihna promisă de pernă….
Sunt zile pe care nu le poți scoate la capăt fără o doză de plâns în surdină și în care le zâmbești celor din jur în timp ce sufletul îți sângerează.
Sunt zile care parcă nu se mai termină și zile care nu vrei să se termine….
Sunt zile pe care nu le aștepți, dar vin….și zile care te găsesc nepregătit, deși le așteptai.
Sunt zile în care optimismul face alpinism, iar tu pleci în aventura vieții tale fără pioleți la tine. Doar tu, bruma de curaj și zidul din fața ta de care trebuie să treci….
Sunt zile în care ai nevoie de curaj ca să poți ieși din casă, pentru că știi că dincolo de ușa zonei tale de confort te așteaptă un mare necunoscut….iar seara vei avea deja răspunsurile la întrebările tale din ultimul timp….
Sunt zile care sunt exact ca un buletin de analize medicale, doar că viața este cea care îți va spune dacă ai supraviețuit….
Sunt zile în care trăiești la limită. La limita puterilor, a nervilor, a emoțiilor, a bunăvoinței, a răbdării sau a trăirilor.
Sunt zile care îți sunt adevărate aventuri, dar, oare ce fel de zi îți poate aduce o aventură ? Oare orice fel de aventură îți aduce o zi în plus?
Sunt zile în care te simți suspendat în propria viață, pe care o privești de undeva, de sus, de parcă nu ți-ar mai aparține, deși o trăiești.
Sunt zile în care dincolo de ușă te așteaptă o aruncare în gol, doar că nimeni nu îți garantează deschiderea parașutei….
Sunt zile în care, pe cei pe care îi cunoșteai nu-i mai recunoști și zile în care n-ai vrea să te cunoști nici pe tine.
Sunt zile în care „necazul” îți aduce o schimbare în bine și sunt zile în care „bucuria” va fi greu de suportat mai apoi.
Sunt zile, însă, în care parcă ai vrea să nu fii prezent în propria viață.
Sunt zile peste care vrei să sari, dar trebuie să le înfrunți, pentru că nimeni nu poate trăi în locul tău ceea ce trebuie să trăiești tu, fie că vrei, fie că nu.
Sunt zile în care nu poți da nimănui împuternicire să te reprezinte și nici nu poți delega pe nimeni să îți preia atribuția de a trăi în propria viață… Nu merge cu delegare, viața te vrea prezent personal…și te înfățișezi în persoană, pregătit sau nu pentru ce ți-a pregătit. Cele bune ne găsesc trimiși de Fericire, cele rele ne lovesc din plin trimise de „Așa-a-fost-să-fie”.
Adevărul este că nu suntem pregătiți pentru nimic în viață. Nici pentru bune, nici pentru rele.
Iar povestea cu „ceea ce nu te omoară, te face mai puternic” este doar un mit! Pot să afirm că l-am demontat deja….
Ceea ce nu te omoară te îmbogățește. Cu o experiență în plus, cu emoții, cu trăiri, cu noțiuni și definiții. Chiar dacă îți spulberă visurile sau te aduce cu picioarele pe pământ ori doar te ambiționează mai tare, la sfârșitul experienței vei fi mai bogat cu multe lucruri pe care nu le poți învăța din cărți și nici nu le poți înțelege de la alții. Nu suntem mai puternici după o experiență neplăcută. Cei mai puternici supraviețuiesc pentru că luptă mânați de un instinct de conservare care le curge prin vene în loc de sânge. Cei slabi cedează. Punct. Tocmai de aceea, cei care povestesc sunt cei care au supraviețuit.
Însă, ceea ce nu te omoară, omoară mereu câte ceva din tine: speranța, optimismul, încrederea, zâmbetul, aplombul….
Nu poți sări peste nicio zi din viața ta…..nici măcar o amărâtă de zi!…. Este ca și cum ai vrea să scapi de propria umbră care ți se pare că te urmărește obsesiv.