anunț

Sunteți pregătiți să scrieți anunțuri publicitare care ar putea atrage mii de clienți către afacerea voastră? Aveți nevoie de puțin ajutor pentru crearea acelei prime impresii care durează pentru totdeauna? Dacă da, atunci haideți să începem prin a spune că scrierea unui astfel de anunț nu este o treabă atât de complicată.

Scopul unui anunț publicitar nu este acela de a vinde, ci de a atrage atenția potențialilor clienți, indiferent în ce mediu urmează el să apară (TV, ziare, siteuri web etc.). În cazul siteurilor web, de vânzarea efectivă a produsului sau serviciului pe care îl oferiți se ocupă, adesea, ceea ce în limba engleză se numește „landing page”. Sau, pentru aceia dintre voi care nu știu ce înseamnă exact, pagina de destinație.

Să vedem ce putem face pentru a concepe un anunț care este eficient și capabil de a transmite mesajul corect către publicul țintă.

1. Cui se adresează?

Aici este vorba despre publicul pe care doriți să-l atrageți spre afacerea voastră prin scrierea și postarea acelui anunț publicitar. Nu există segment de piață în lumea afacerilor pentru care să se poată folosi același anunț. Fiecare segment este diferit, fiecare produs este diferit și fiecare client are alte nevoi.

Dacă veți concepe un anunț pentru niște produse cosmetice și-l veți publica într-un ziar sau o revistă pentru împătimiții de curse auto, s-ar putea să nu aveți cine știe ce succes cu el. De aceea este important să vă cunoașteți publicul țintă.

2. Concepeți un titlu care să atragă atenția

Probabil că vi s-a întâmplat să răsfoiți anumite ziare sau reviste sau să navigați pe diverse siteuri online și să vedeți un anunț cu un titlu foarte interesant. Ce-ați făcut în acel moment? Ați dat click pe el, din curiozitate? Înseamnă că anunțul și-a cam făcut treaba! A reușit să vă atragă atenția. Și nu pentru faptul că a fost scris cu litere de o șchioapă, ci pentru că a avut un titlu captivant.

3. Anunțul trebuie să fie scurt și la obiect

Clienții voștri nu vor vrea să știe tot istoricul produselor sau serviciilor voastre. Ei sunt interesați de cum le poate rezolva acesta nevoile pe care le au acum și dacă se încadrează în bugetul lor. De multe ori, frazele care subliniază beneficiile, prețul unui produs și detaliile voastre de contact, sunt cele care contează cel mai mult pentru un cumpărător.

Nu vă apucați să scrieți propoziții și fraze lungi și complexe. Este vorba de un anunț publicitar, în cele din urmă, nu despre o lucrare de doctorat!

4. Anunțul trebuie să fie unic

În cazul anunțurilor publicitare, unicitatea este cheia. Un anunț publicitar ar trebui să iasă în evidență dintre alte mii care sunt publicate în jurul lui. Dacă vreți să aveți un astfel de anunț, gândiți-vă puțin la ce anume are special produsul sau serviciul pe care doriți să-l vindeți.

Includeți aceste caracteristici în cadrul anunțului, pentru a atrage atenția clienților. Vă puteți folosi, tot aici, și de oferte speciale sau discounturi.

5. Revizuiți anunțul înainte de publicare

După ce scrieți un anunț, luați o scurtă pauză. După ce reveniți din această pauză, citiți anunțul pe care tocmai l-ați scris. Veți observa că, uneori, este loc de ceva modificări și îmbunătățiri. Revizuiți acel anunț până când sunteți siguri că este suficient de bun pentru a putea fi publicat.

Acest sfat este valabil pentru orice fel de anunț publicitar, indiferent că este unul ce urmează a fi publicat pe un site, într-un ziar, într-o revistă sau unul care va apărea la TV.

6. Urmăriți evoluția anunțului publicat

Doar pentru simplul fapt că ați scris anunțul și l-ați publicat, nu înseamnă că munca voastră s-a terminat. Mai aveți ceva de făcut. Acum, din moment ce anunțul a ajuns în fața unui public larg, trebuie urmărită evoluția lui, pentru a vedea cât de bine reușește el să-și facă treaba pentru care a fost scris.

Este important să vedeți ce rezultate aveți cu acel anunț. Dacă sunt unele bune, atunci veți ști că anunțul funcționează. Dacă rezultatele nu sunt tocmai bune, atunci este momentul să vă întoarceți la masa de lucru și să faceți niște modificări sau să scrieți un anunț nou, mai bun decât cel pe care îl folosiți în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.