stil de viata nesanatos

Cred că pentru fiecare dintre noi unul din lucrurile pe care ni le dorim foarte mult este acela de a avea o viață cât mai echilibrată din toate punctele de vedere. Vrem să arătăm bine, să fim sănătoși și să ne putem duce la bun sfârșit planurile pe care ni le-am făcut. Din păcate, însă, nu trăim într-o utopie, oricât de mult am vrea noi să credem asta. Nu suntem atât de sănătoși pe cât ne-am dori, nu arătăm chiar atât de bine (mulți dintre noi ducând o luptă constantă cu kilogramele în plus, de exemplu) și avem probleme și la capitolul respectării țelurilor pe care ni le-am propus, pe care nu le putem atinge atât de ușor pe cât am vrea.

Există două metode prin care putem să ne menținem sănătoși: în primul rând, trebuie să ne gândim serios la a face mișcare. Și când spun asta, nu mă refer la pașii pe care îi faceți din dormitor în sufragerie sau de la masă la frigider. Nu, acestea nu sunt exerciții fizice! Pentru a putea fi în formă, trebuie să mergeți la o sală de forță. Iată 3 cuvinte care îi sperie pe mulți, sală de forță.

Deja unii dintre voi și-au cam pierdut entuziasmul, nu? Nu aveți de ce să vă faceți griji, trebuie doar să vă obișnuiți cu rutina antrenamentelor și să vă doriți cu adevărat să arătați și să vă simțiți mai bine și veți vedea că nu aveți de ce să vă fie frică de sala de forță.

A doua metodă prin care puteți scăpa de stilul de viață nesănătos pe care îl aveți acum, este prin urmarea unei diete personalizate, care să vă ajute să eliminați din alimentația voastră toate acele mâncăruri care dăunează siluetei și organismului, înlocuindu-le cu unele mult mai sănătoase și cu adevărat hrănitoare. Dacă veți implementa aceste două strategii, cu siguranță medicul vostru vă va felicita pentru alegerea făcută!

Totuși, dacă este atât de ușor să faci o schimbare în viața ta, de ce încă mai sunt foarte multe persoane pe această planetă care nu trăiesc deloc sănătos? Răspunsul este simplu: teoria este mult mai ușoară decât practica. Cu alte cuvinte, e mai ușor să citești și să știi, teoretic, cum trebuie să procedezi pentru a avea un stil de viață sănătos, decât să faci acest lucru practic.

Apropo, voi aveți idee dacă stilul vostru de viață este unul echilibrat? Ce răspuns ați da la următoarele 5 întrebări pe care am să vi le pun?

1. Aportul de țigări fumate este mai mare ca aportul de vitamine consumate?

2. Preferați să beți alcool sau alte lichide în detrimentul apei?

3. Preferați să stați pe canapea și să vă uitați ore întregi la TV în loc să mergeți măcar jumătate de oră la sală?

4. Vă place mai mult mâncarea de tip fast-food decât cea pregătită acasă?

5. Obișnuiți să stați treji până la 4 dimineața uitându-vă la TV sau pierzând vremea pe internet în loc să vă odihniți?

În caz că ați răspuns cu da la majoritatea (sau la toate) întrebărilor, atunci înseamnă că aveți un stil de viață foarte nesănătos. Iată ce puteți face pentru a-l schimba:

1. Renunțați la fumat

2. Beți mai multă apă

3. Apucați-vă serios de exerciții fizice

4. Mâncați sănătos

5. Odihniți-vă suficient

Schimbările pe care le faceți în viața voastră nu trebuie să fie neapărat bruște sau majore. Și cele mici au un impact important. De exemplu, dacă acum consumați 3 pahare de vin pe zi, ce-ar fi să beți numai unul de-acum înainte? Sau, în loc de a bea mult alcool, ce-ar fi să-l înlocuiți cu un pahar de lapte sau suc de fructe? După cum vedeți, aceste exemple arată schimbări mici, dar cu un impact important pe termen lung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.