A fost odata ca niciodata un orasel. Era pasnic si aerisit. Pana cand, intr-o zi, au venit studentii, cu sutele si apoi cu miile. Si apoi au venit festivalurile, si au venit si strainii, si alte festivaluri si alte evenimente si acel orasel a ajuns o mare de oameni. Tot felul de oameni. Centru de cultura internationala.
Poate ca va dati seama singuri despre ce oras este vorba. Dar nu am treaba cu orasul ci cu evenimentele organizate pentru a fi organizate si cu multimea de oameni care se prezinta la acele evenimente. Cu cultura de festival.
Am auzit ca se va organiza „Lacul Lebedelor” pe lac.
Superb! Vorbesc foarte serios.
Imi si imaginam eleganta balerinelor pe fundalul copacilor verzi si lacul stand ca un martor linistit la spectacolul dat de munca si daruirea artistilor.
Oamenii stand pe scaune albe, frumos, cumintei, aplaudand cu respect si emotie.
In realitate, a fost putin diferit.
O gloata mare de oameni, care mai de care mai „speciali”. Ca la festivalul berii. Imbracati dupa pofta inimii. Comportandu-se…exact ca la festivalul berii. Cocotati pe statui, pe barne, pe acoperisuri, pe copaci, in crengi.
Dupa primele miscari ale balerinelor au inceput sa aplaude si sa urle, ca nu pot numi alea ovatiuni. Sa urle, sa fluiere, sa ” Assaaaa, bravoooo!! Da-i cu tutu de pamant” (aici am exagerat).
Mai lipseau micii, berea si maneaua.
Poate daca erau mai multe scaune, sa-i asezam pe oamenii astia cu copii lor in poale, sa stea cuminti, fara sa urle si sa se tot plimbe in stanga-n dreapta, poate daca erau amplasate mai multe ecrane ca oamenii ce nu prindeau scaune sa stea grupati frumos si sa-si beleasca ochii la ecran, in iarba verde (pentru ca acasa nu aveau optiunea Full HD pe iarba).
Poate asa nu mai aveau sentimentul ca sunt la un festival si trebuie sa urle ca berbecii.
Dar, sunt si festivaluri de cultura. Nu ai cum sa controlezi multimea sa fie cuviincioasa (vezi Hitler).
Pana la urma, asta e problema articolului acesta. Educatia poporului roman. Romanul educat sa bea peste masura, sa calce in picioare flori si iarba, sa faca pipi la stalpi, sa urle.
Daca ar trai Caragiale pe vremea asta ar avea o gramada de material pentru schitele sale, dar nu ar avea dreptul sa le publice.
Daca ar trai Eminescu, nu ar putea fi asteptat de femeia iubita sub un salcam pentru ca nu ar avea loc de toti oamenii trantiti pe iarba.
Daca ar trai Maiorescu, ar face infarct vazand ca limbutii au luat tara cu asalt.
Avem noroc cu un singur imparat. Cezar, obisnuit cu tradatori si oameni corupti reuseste sa se adapteze.
Dar, asta o fi farmecul la cultura asta de festival. Faptul ca in plina zi, pe strada, poti sa retraiesti clipele de glorie ale Imperiului Roman.
Sa fiti frumosi!