Indiferent că este vorba de computerul tău personal sau de laptop-ul de la serviciu, atunci când unul dintre acestea cedează cu siguranță faci tot posibilul pentru a-l repara cât mai repede.
Însă cum alegi cel mai potrivit service?
Alegerea unui service potrivit nu este o misiune pe care să o tratezi cu superficialitate, așa că trebuie să ai în vedere câteva aspecte pe care să le îndeplinească persoana sau firma pe mâna căruia va încăpea calculatorul defect, mai ales că acesta poate conține documente sau fotografii importante pentru tine sau job-ul tău.
Prețul
Unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să te interesezi înainte de a contracta o firmă sau o persoană specializată în acest domeniu este prețul serviciilor ce urmează a fi prestate. Chiar dacă nu este definitoriu, mai importantă fiind calitatea, este esențial să iei o decizie în cunoștință de cauză. Altfel, riști să te trezești pe cap cu o factură uriașă pe care să nu o poți plăti.
De asemenea, atunci când chemi un expert acasă, trebuie să îi poți explica ce anume este în neregulă cu calculatorul tău pentru ca acesta să îți poată da un preț estimativ al serviciilor pe care urmează să le efectueze. Trebuie să ai din start în vedere că o deplasare la domiciliu te va costa mult mai mult decât dacă mergi tu la sediul firmei. Însă costurile nu trebuie să fie exagerat de mari în comparație cu cea din urmă variantă.
Ia în calcul toate aspectele, pozitive sau negative, înainte de a lua o decizie în ceea ce privește costurile.
Timpul
Un alt aspect esențial pe care trebuie să îl bifeze service-ul ideal se referă la rapiditatea cu care îți va rezolva problema. Căci degeaba serviciul în sine este ieftin dacă vei fi nevoit să aștepți o groază de timp pentru a reintra în posesia echipamentului reparat. Faptul că nu poți lucra și nu îți poți accesa documentele importante te poate face să pierzi mult mai mulți bani decât dacă ai fi apelat la un serviciu mai scump.
Garanția
Un plus pentru o firmă care se ocupă de reparații calculatoare ar fi să poată oferi o garanție a lucrării executate. Astfel, eviți riscul de a rămâne fără calculator la două zile după ce l-ai luat de la reparat. Iar în cazul în care se întâmplă asta, firma va trebui să asigure o nouă verificare sau reparație.
Certificările
Un alt lucru pe care nu ar strica să îl verifici înainte de a lua o decizie în privința reparației calculatorului este dacă firma respectivă dispune de personal calificat în acest domeniu. La fel poți proceda și în cazul în care apelezi la o persoană fizică. Așa te asiguri că vei beneficia de cele mai bune servicii și că vei intra cât mai repede în posesia calculatorului reparat, gata de a fi repus în funcțiune.