Se spune că într-un sat trăia o boieroaică, să zicem așa cam cum era „Coana Chirița”: aprigă la mânie și hotărâtă într-ale ei. Ce mai, „mână de fier” la casa bărbatului. Conducea singură treburile unei gospodăriei, de parcă bărbat’su murise în război sau se prădase lumea de bărbați …
În fine, cum era și normal într-o gospodărie mare, dar și boierească pe deasupra, avea o mulțime de slujnice și slujnicuțe, care mai de care mai leneșe și puse pe tras chiulul la muncă, cam așa cum se întâmplă și în zilele noastre, prin unele birouri de mare fițe și vax ștaif….
Pentru că jupâneasa noastră se cam prinsese de puturoșenia slujnicelor ei, avea grijă să le trezească în fiecare dimineață exact la primul cântat al pârdalnicului de cocoș pe care îl avea în gospodăria ei boierească.
Trezite cu noaptea în cap, slujnicele ei se adunau rapid în bucătărie, îmbucau în viteză micul dejun și se porneau pe treabă, mânate din urmă de vocea baritonală a boieroaicei noastre.
Cât e ziua de lungă roboteau prin casă și prin ogradă, dereticând de zor, frecând argintăria, făcând de mâncare, cosând, brodând, cârpind și ștergând praful, sau ce le mai punea scorpia de boieroaică să facă.
La sfârșitul fiecărei zile cădeau răpuse de oboseală, nemaiavând putere nici să mai vorbească urât la adresa stâpânei casei.
A doua zi, la primul cântat al cocoșului o luau de la capăt …..iar și iar….
Deși începuseră să o urască pe boieroaică și să îi dorească tot felul de neplăceri, sau să îi urzească fel de fel de planuri diabolice de răzbunare, totuși se gândeau că dacă madama pățește ceva, atunci cu ele urma să se întâmple un fel de….. „pe-aci ți-e drumul” și nu prea aveau unde să se ducă. Deh, boieri puțini, iar de țărani săraci nu ducea satul lipsă.
Însă, cu mult mai mult decât pe jupaneasă îl urau pe…..cine credeți? Pe cocoșul cântăreeeeț…… Și l-au imaginat făcut pe rând: supă, ciorbă, pilaf, friptură…..până într-o bună zi….. Eh, și nu mare ne este mirarea auzind că, într-o dimineață n-a mai cântat cocoșul!….. Ups! De ce oare??….
A sărit jupâneasa noastră buimacă din somn aproape de prânz, îngrozită că s-a dus deja ziua și n-a mai ostoit bietele oase ale slujnicelor ei, care dormeau duse și fericite.
Ziua a trecut repede, pentru că nici nu mai rămăsese mare lucru din ea, și oricum, ele erau vesele și fericite că de acum încolo nu mai avea cine să le cucurigească cu noaptea în cap! Au muncit ele cu drag și spor cântând și dansând prin casă și seara s-au culcat fericite……
A doua zi de dimineață însă, dar ce spun eu dimineață, pentru că era noapte bine și parcă nici nu apucaseră să doarmă prea mult, slujnicele noastre au fost trezite de nebuna de jupâneasă, care urla la ele să se trezească spunând că „e târziu și cine știe de când au cântat cocoșii”!!!!
Doamne, ce coșmar! …. Începând din acea dimineață, bietele slujnice au început să fie trezite de nebuna de boieroaică în puterea nopții, mult mai de dimineață decât le-ar fi trezit cocoșul boieresc ……
Taaare au mai regretat ele fapta lor nesăbuită de a omorî biata pasăre, dar nu mai puteau face nimic…..
