Am intrat deja în următorul an al existenței noastre efemere. Nu s-au terminat bine urările și au început promisiunile care încep cu „de anul ăsta o să…”: mă las de fumat, slăbesc, mă mărit, divorțez, îmi caut alt loc de multă, voi fi mai bun, mai calm sau chiar nu mai las pe nimeni să profite de sinceritatea, amabilitatea sau chiar naivitatea mea…
Tocmai citeam astfel de promisiuni în nume propriu ale unui îndârjit amator de iluzii când, brusc mi-am adus aminte de nopțile de Anul Nou în care, foarte crudă la minte dar și foarte pornită, luam decizii hotărâtoare că am să fac, să dreg, să răstorn munții și să-i readuc la forma inițială, mă voi schimba pe mine, apoi și jumătate din lume…și toate astea urma să le fac până la următorul An Nou!
Apoi, am început să renunț pe rând la schimbatul lumii, la datul munților cu stâncile de pământ și cu pădurile munților de stânci ca un tutu într-un balet pe gheață și mi-am propus în următorii ani să mă schimb doar eu, să mă adaptez lumii în care trăiesc sau să am destulă putere încât să mă pot desprinde de mediul din cadrul căruia simțeam că nu fac parte, să fiu sănătoasă și să găsesc munții la locul lor ori de câte ori îmi va fi dor de ei, fie vară, fie iarnă.
Pe de altă parte, nimeni nu contabilizează toate promisiunile astea în timpul anului. Nimeni nu le mai ține socoteala în timpul anului și asta pentru că avem de făcut omlete, de plantat flori, de făcut cadouri, de planificat concedii, de luat copilul de la școală, de dus bunica la stomatolog, de înmormântat visuri (sau invers, ultimele două), de cules livada, de tăiat gardul viu, de reparat robinetul care picură, de stors strugurii, de pus gogonele, de făcut oameni de zăpadă, de împodobit bradul și….ups! Iar a venit Anul Nou. Următorul an nou…
Așadar, nimeni nu mai numără promisiunile făcute pentru simplul fapt că nimeni nu le mai ține minte până pe 31 decembrie următor.
Florile de măr fac să miroasă mult mai frumos o parte din promisiunile noastre nerespectate, iar de cealaltă parte se ocupă cu succes strugurii copți din vie sau caisele alea rumene, apoi căldura toridă a soarelui de vară are grijă să ne topească voința, iar primii fulgi de nea ne îngheață toate ambițiile care s-au încăpățânat să mai reziste până atunci. Cam așa merge treaba. Și trece anul.
În timp, am început să înțeleg că promisiunile pe care ni le facem în ultima zi din an sau chiar în prima zi a anului sau hotărârile pe care le luăm seamănă cu ceea ce spunem atunci când suntem disperați sau cu vorbele pe care le spunem la beție ori cu salturile mortale pe care suntem în stare să le facem atunci când suntem pe buza prăpastiei….oricum nu mai contează după. Și parcă seamănă oarecum cu toate previziunile astrale pe care le auzim la început de an: în prima decadă „veți face…”, în următoarea „veți fi…”, în ultima „veți avea…”….sau nu. În ultima zi a anului, oare cine mai ține minte ce anume i s-a prezis în prima zi din an?
Faceți un exercițiu de ținere a promisiunilor: scrieți pe o foaie de hârtie ce anume doriți să faceți ca să aveți un an mai bun, sau ce vreți să întreprindeți, adică practic de ce anume doriți să vă ocupați pentru un trai mai bun în noul an sau desenați în linii mari sau grafice elaborate traiectoria existenței voastre în acest minunat an și puneți hârtia într-un plic. Lipiți-l și puneți-l undeva, bine, în așa fel încât să vă mai aduceți aminte unde l-ați pus. Sau băgați hârtiuța într-o sticlă…de exemplu, în sticla goală de șampanie pe care tocmai ați golit-o cu prietenii. Eventual, scrieți pe sticlă și numele prietenilor cu care ați împărțit șampania, asta așa, de amuzament, ca să vedeți cu câți dintre ei veți împărți și plantonul în sala cu probleme sau în camera de gardă a urgențelor voastre, slalomul printre necazuri sau defilarea din ziua când aveți nevoie de sprijin sau câți dintre ei vă vor fi alături la greu, în caz că …. Doamne ferește.
Deschideți plicul sau sticla de șampanie la sfârșitul anului și amuzați-vă copios! Sau îngroziți-vă, depinde….. Oricum, veți fi surprinși să constatați cât de puține dintre promisiuni au fost respectate, cât de puține planuri și-au găsit un epilog sau cât de puține dorințe s-au îndeplinit, cât de puțin ați parcurs din tot graficul ăla elaborat cu săgețile îndreptate înspre „voi face…” și câte abandonuri ați înregistrat pe parcurs pentru simplul motiv că s-au schimbat prioritățile, s-au răsturnat situațiile, iar ierarhia problemelor este acum o piramidă cu vârful în jos.
Ba, mai mult, unele dintre promisiunile voastre vi se vor părea a fi de-a dreptul puerile sau ușor ilare. Sau, chiar veți fi tentați să vă îndoiți că voi ați fost cei care ați scris sau v-ați putut dori așa ceva!
